News

Cod roșu de inundații în Timiș. Zeci de gospodării, distruse de apă: ”A rupt satu-n două”

Cod roșu de inundații în Timiș. Zeci de gospodării și sute de terenuri agricole au fost distruse de apă, iar acum oamenii sunt cu adevărat disperați.
26.04.2023 | 09:17
Cod rosu de inundatii in Timis Zeci de gospodarii distruse de apa A rupt satun doua
Cod roșu de inundații în Timiș. Foto: Facebook Meteoplus
ADVERTISEMENT

Cod roșu de inundații în Timiș. Zeci de gospodării și sute de terenuri agricole au fost distruse de apă, iar acum oamenii sunt cu adevărat disperați. Noua avertizare de cod roșu e valabilă miercuri, 26 aprilie, în intervalul orar 8:00 – 14:00.

Cod roșu de inundații în Timiș

Potrivit meteorologilor, în acest interval ”se vor produce creșteri importante de debite și niveluri cu depășiri ale cotelor de pericol / faza a III-a de apărare pe râurile din bazinele hidrografice: Bârzava – sector aferent S.H. Gătaia (sector îndiguit), județul Timiș”. De asemenea, a fost emis un cod portocaliu de inundații, valabil până miercuri la ora 12:00.

ADVERTISEMENT

”Ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, se vor produce creșteri importante de debite și niveluri cu depășiri ale cotelor de inundație / faza a II-a de apărare pe râurile din bazinele hidrografice: Bârzava – sector aval S.H. Gătaia (sector îndiguit), Moravița – sector aval S.H. Șemlacu Mare (sector îndiguit), județul Timiș”, au transmis specialiștii.

În același avertisment e menționat că astfel de fenomene se pot produce cu intensitate mai mare și pe râul Bârzava, sector aferent S.H. Gătaia. Între timp, 20 de case, peste 40 de gospodării și 100 de terenuri agricole au fost inundate în comuna Berzovia din Caraș-Severin. Asta, după ce pârâul care traversează localitatea a fost umflat de ploile torențiale.

ADVERTISEMENT

În ultimele zile hidrologii au emis cod galben de inundații în județele Cluj, Bistrița Năsăud, Sălaj, Maramureș și Satu Mare. ”A rupt satu-n două, și noi stăm în partea cealaltă și o avem pe mama, și trebuie să ajungem cumva că e bătrână și îi e frică!”, se plânge un locuitor din zonă, conform Antena 3.

Un alt localnic dă vina pe localități pentru că în fiecare an situația se repetă și nimeni nu ia măsuri. ”Nu face nimeni nimic. Nu curăță șanțurile. De-aia se face că toate-s astupate”, se plânge un localnic. Oamenii au făcut multe sesizări la Consiliul Județean și Prefectură, fără niciun rezultat.

ADVERTISEMENT

”De fiecare dată când plouă… A fost și de 2 ori pe an. Nu curăță nimeni canalele… Apele Române spun că nu au autorizație, ceva proiect nu au. În 2016 de 6 ori a fost inundație. Nu face nimeni nimic. Suntem disperați!”, se plâng oamenii. În replică, purtătorul de cuvânt ISU, Izabela Ciocoi, a explicat de măsuri a luat instituția pe care o reprezintă: ”Ținând cont de contextul actual, ISU CS a intreprins câteva măsuri cum ar fi: alertarea primăriilor iar la nivelul dispeceratului se monitorizează evoluția actuală în permanență și se păstrează legătura cu toate instituțiile abilitate pentru această situație”.

Mai mult, IGSU a decis să cumpere drone cu peste 300.000 de euro bucata, care vor fi folosite la cutremure, inundații și incendii. FANATIK a consultat anunțul de participare pe platforma achizițiilor publice din 22 aprilie 2023, în care se arată anunț de participare pe platforma achizițiilor publice, în care este precizat că valoarea totală a investiției va fi de aproximativ 925.000 de euro, bani care vor fi folosiți pentru a cumpăra trei drone la aproximativ 310.000 de euro bucata.

ADVERTISEMENT

”La momentul actual, IGSU și unitățile subordonate au în utilizare un număr redus de sisteme de aeronave fără pilot la bord (alcătuite din UAV-uri de dimensiuni reduse, cu rotoare și autonomie redusă), dispersate în zona de Nord și de Nord-Est a țării. Aceste sisteme au caracteristici tehnico operaționale inferioare sistemului UAS propus spre achiziție, unele fiind depășite moral”, este menționat în caietul de sarcini.

ADVERTISEMENT