Compania aeriană care a vândut bilete de avion cu doar 7 lei. Situație neobișnuită, dar fericită pentru clienții unei firmei care operează zboruri. Aceștia au avut surpriza să constate că pot cumpăra bilete la preț extrem de mic.
Nu a fost vorba despre o promoție de Black Friday, așa cum poate mulți și-ar închipui. Situația a avut loc dintr-o eroare a companiei. S-a întâmplat în China, acolo unde un transportator aerian a pus, fără să vrea, bilete la vânzare care valorau doar 10 yuani, adică circa 7 lei românești.
De fapt, biletele de avion ar fi trebuit să coste 400 de yuani. Din cauza unei erori la aplicația mobilă a companiei, reprezentanții companiei au făcut „reducerea” fără să își fi propus acest lucru.
Este vorba despre compania de zbor China Southern Airlines. Defecțiunea tehnică a sistemului s-a produs miercuri, în jurul orei 20:00. Unii dintre pasageri au încercat să ia legătura cu reprezentanții companiei, pentru a le sesiza situația, dându-și seama că este vorba despre o greșeală, însă în zadar.
Alții au profitat de „oferta promoțională” neașteptată. Ei au achiziționat biletele pentru care au plătit doar 10 yuani, imaginându-și că poate este o reducere consistentă de Black Friday. Ulterior, au aflat că a fost vorba despre o greșeală.
Cu toate acestea, compania aeriană a anunțat, în cursul zilei de joi, că biletele cumpărate cu nici 7 lei sunt valide. Așadar, acestea vor putea fi utilizate. Decizia a fost luată în contextul în care a fost vorba despre o eroare a companiei.
Astfel, deși China Southern Airlines a înregistrat, cel mai probabil, pierderi considerabile în urma acestei situații hilare, clienții au fost fericiți să afle că vor zbura sute de kilometri plătind un preț nesemnificativ pentru bilete.
Dacă vrei să găsești bilete de avion la prețuri accesibile, trebuie să cunoști faptul că acestea pot fi achiziționate în anumite zile. Este un secret al agențiilor de turism pe care nu îl cunoaște foarte multă lume.
Biletele de zbor pot fi cumpărate mai ieftin la începutul săptămânii. Există și o explicație: departamentele de marketing includ zboruri la reducere în această perioadă. Acestea sunt postate pe site-uri luni seara sau marți dimineața.