News

Concedieri la un gigant auto! Schaeffler are fabrică și în România. Ce se întâmplă cu angajații

13.09.2020 | 12:34
Concedieri la un gigant auto Schaeffler are fabrica si in Romania Ce se intampla cu angajatii
ADVERTISEMENT

Concedieri la un concern german de componente auto, un adevărat gigant în domeniu! Producătorul Schaeffler are probleme și va renunţa la încă 4.400 de angajaţi în Europa.

Totul se va petrece până în 2022. Reprezentanții companiei spun că vor închide sau vor vinde unele fabrici, ca răspuns la criza cauzată de pandemie.

ADVERTISEMENT

În acest fel, grupul speră să facă economii anuale de până la 300 de milioane de euro, în timp ce costurile legate de restructurare sunt estimate la 700 de milioane de euro.

Concedieri la un concern german de componente auto!

Conform anunțului, vor fi afectate în special 12 unităţi de producţie din Germania, dar şi alte două fabrici din alte regiuni din Europa.

ADVERTISEMENT

De remarcat că, în ultimii ani, Schaeffler şi-a redus capacitatea de producţie, iar după implementarea unei scheme de plecări voluntare numărul angajaţilor s-a redus de la 84.223.

“În pofida redresării cererii în ultimele luni, incertitudinile privind evoluţiile viitoare ale pandemiei şi, ca rezultat, deteriorarea mediului de afaceri rămân ridicate”, se arată într-un comunicat al companiei germane”, scrie Agerpres.

ADVERTISEMENT

Interesant este că și rivala celor de la Schaeffler, producătorul german de anvelope şi componente auto Continental AG, a anunţat că-şi va reduce costurile.

Vorbim la o diminuare de peste un miliard de euro pe an, diminuare care trebuie să aibă loc până în 2023 şi caer va extinde un program de restructurări care ar putea afecta până la 30.000 de posturi din întreaga lume.

ADVERTISEMENT

Fondată în anul 1946, Schaeffler AG, cu 170 de unităţi de producţie în întreaga lume, este unul dintre cei mai mari furnizori la nivel global de echipamente originale şi automotive, specializat în producţia de componente şi sisteme de înaltă precizie în aplicaţii pentru motoare, transmisie şi şasiu, precum şi soluţii de rulare şi rulmenţi pentru un număr mare de aplicaţii industriale în industriile de inginerie, cea auto şi cea aerospaţială.

Trebuie specificat că la fabrica de la Brașov, Schaeffler are în jur de 5.000 de angajați. Deocamdată, celor de aici nu li s-a comunicat nimic oficial.

 

 

ADVERTISEMENT