Emisiunea Mireasa devine din ce în ce mai interesantă. Tensiunile dintre cupluri se măresc în timp ce încearcă să-și întărească relațiile. Un concurent a avut un moment de furie și a încălcat regulamentul formatului difuzat pe Antena 1.
Marius a răbufnit în ediția de vineri a emisiunii Mireasa. După o discuție contradictorie cu iubita lui, Ioana, tânărul a ieșit pe porțile casei și și-a exprimat dorința de a fi lăsat să părăsească proiectul. De la ce a pornit această ieșire a sa nervoasă?
Marius a încălcat regulamentul de la Mireasa odată cu atitudinea sa, căci nu se permite participanților să iasă pe poarta casei fără a se consulta anterior cu staff-ul. Concurentul s-a supărat pe partenera lui, Ioana, după ce i-a cerut telefonul.
Tânărul nu a dorit să-i arate ce are în telefon, Ioanei. ”Telefonul meu e compromițător”, a fost replica sa în fața Ioanei. Ulterior, aceasta a spus că nu poate avea o relație cu un astfel de bărbat, care o pune pe gânduri printr-un astfel de refuz.
”Nu pot avea o relație cu o persoană așa”, a spus și Ioana, după care l-a mai întrebat pe Marius dacă a practicat vreodată videochatul sau a fost escortă. Marius a negat, specificând însă că are în telefon persoane importante sau dialoguri cu fostele partenere.
Ioana a mai precizat că Marius dă de înțeles că nu-i pasă de relația lor. ”Pentru tine contează mai mult ce ai în telefon decât ce însemn eu pentru tine”, a mai adăugat tânăra. După toată acestea, Simona Gherghe a anunțat ce sancțiune i se va aplica lui Marius pentru încălcarea regulamentului.
Concret, Marius nu va mai putea primi scrisori sau colete, pe parcursul a 7 zile din cauza faptei sale contra cerințelor contractuale. Mai mult decât atât, Marius a intrat direct în cursa eliminatorie alături de o fată votată de mamele prezente la Mireasa.
”Vreme de o săptămână nu primești niciun colet, nicio scrisoare de afară. A doua sancțiune este că vei intra în cursa de eliminare alături de fata votată de mame”, a fost anunțul Simonei Gherghe după ce a urmărit comportamentul lui Marius.
Mireasa este unul dintre cele mai urmărite reality show-uri. Participanții sunt fete și băieți veniți în emisiune să se cunoască. Cu toții sunt însoțiți de mame și sunt filmați 24 din 24 de ore. Emisiunea este prezentată de Simona Gherghe.