Sport

Contractul lui Gary Lineker, redus cu 25% de către BBC. Care sunt cei mai bine plătiți analiști sportivi

15.09.2020 | 17:17
Contractul lui Gary Lineker redus cu 25 de catre BBC Care sunt cei mai bine platiti analisti sportivi
ADVERTISEMENT

Contractul lui Gary Lineker, fostul atacant al naționalei Angliei, a fost redus cu 25% de către BBC. Englezul a avut o carieră de jucător impresionantă, reușind să evolueze pentru cluburi precum Leicester City, Everton, FC Barcelona sau Tottenham Hotspur. De asemenea, el a făcut parte din lotul național al Angliei care termina pe locul 4 la Mondialul din 1990.

Născut în Leicester, Lineker și-a făcut junioratul pentru echipa din orașul natal a evoluat pentru trupa lui Jamie Vardy între 1978 și 1985.  Ulterior, fostul atacant a jucat un sezon și pentru Everton, înainte de a se transfera la FC Barcelona. Pe Camp Nou, Lineker a jucat timp de trei sezoane și a reușit să câștige Copa del Rey în 1988.

ADVERTISEMENT

Lineker s-a întors apoi în Anglia, unde a mai jucat la Tottenham Hotspur pentru trei ani, înainte de a se transfera în Japonia, la Nagoya Grampus Eight. S-a retras în 1994 și a devenit analist sportiv. După ce a lucrat pentru diferite show-uri, el a fost ales pe postul de gazdă al emisiunii Match of the Day în 2016. Acum, salariul său va fi diminuat de către BBC.

Contractul lui Gary Lineker, redus cu 25% de către BBC. Fostul vârf trebuie să se auto-cenzureze pe Twitter

Lineker este unul dintre cei mai bine plătiți analiști sportivi din țara sa și câștiga până recent mai mult decât oricare alt angajat al BBC, televiziunea publică din Anglia. Conform The Guardian, fostul atacant a încasat în precedentul an fiscal nu mai puțin de 1,75 milioane de lire sterline de la televiziunea pentru care lucrează.

ADVERTISEMENT

BBC se confruntă cu dificultăți financiare ca urmare a scăderii numărului de plătitori de taxă TV în Anglia. Taxa anuală, în valoare de 158 de lire, se plătește pe gospodărie și asigură resurse financiare importante postului public de televiziune. Doar că alternativele existente în zona de streaming au determinat o bună parte a publicului britanic să nu mai plătească această taxă.

De asemenea, și problemele de imagine ale BBC i-au făcut pe conducătorii postului să ia măsuri radicale atât cu privire la remunerația unor vedete ale postului, cât și în ceea ce privește controlul asupra atitudinii acestora de pe social media. Gary Lineker este un binecunoscut opozant al ideii de Brexit și nu a ezitat să își exprime opțiunile politice pe Twitter, atrăgând antipatia publicului de dreapta.

ADVERTISEMENT

Tim Davie, noul director general al BBC a anunțat că toți angajații televiziunii vor trebui să adopte o politică bazată pe discreție atunci când își exprimă viziunea pe internet, pentru a păstra imparțialitatea instituției. De asemenea, Davie nu a fost încântat de alte comentarii ale lui Lineker, care a sugerat recent ca taxa TV pentru accesul la programele BBC să fie una voluntară, nu obligatorie.

„Gary știe că are anumite responsabilități față de BBC, atunci când decide să își folosească platformele de social media”, a subliniat directorul general al BBC.

ADVERTISEMENT

Pe lângă lipsa veniturilor semnificative din taxa TV, conducerea BBC s-a folosit și de un alt argument pentru a-i reduce salariul lui Lineker cu 25%. Instituția din Marea Britanie vrea să echilibreze cât mai mult salariile bărbaților cu cele ale femeilor angajate în companie. Astfel, după reducere, Lineker va ajunge să câștige o sumă echivalentă cu cea pe care o primește Zoe Ball, vedeta BBC Radio 2. Aceasta a câtigat anul trecut 1,36 milioane de lire sterline.

Cât câștigă cei mai bine plătiți analiști sportivi din lume și din România

În ciuda faptului că salariul său va scădea, după ce contractul lui Gary Lineker a fost redus cu 25%, el va continua să câștige aproximativ 1,5 milioane de euro pe an. Totuși, există experți mult mai bine plătiți, iar posturile de televiziune din Statele Unite ale Americii domină topul generozității față de angajați.

Tony Romo, vedeta postului CBS câștigă nu mai puțin de 17,5 milioane de dolari pe an, după ce postul de televiziune american i-a prelungit contractul ca răspuns la oferta primită de la ESPN. Joe Buck, de la Fox Sports, încasează și el aproximativ 6 milioane de dolari anual, în vreme ce Stephen A. Smith de la ESPN ajunge la 5 milioane de dolari. Salariul lui Lineker este pe locul 2 în Europa, după cel al lui Gary Neville. Fostul fundaș dreapta primește de la Sky Sports aproximativ 3 milioane de euro pe an.

În România, cel mai bine plătit analist sportiv care apare al televizor este Ilie Dumitrescu. Fostul vârf al Stelei și al echipei naționale câștigă 5000 de euro pe lună, adică 60.000 de euro pe an. Cristi Balaj, fostul arbitru care a colaborat cu Telekomsport înainte de a deveni președinte al Agenției Naționale Anti-Doping câștiga 3500 de euro pe lună, echivalentul a 42.000 de euro anual.

Înainte de a pleca în Emiratele Arabe Unite, unde a devenit parte din staff-ul lui Laurențiu Reghecampf, Basarab Panduru primea de la Telekomsport 36.000 de euro pe an, adică 3000 pe lună. Și Gabi Balint este bine plătit de Digisport, care îi oferă fostului atacant de la Steaua 2000 de euro lunar pentru aparițiile sale din cadrul emisiunilor de analiză ale postului.

 

ADVERTISEMENT