Sport

Opinie dură după tragerea la sorți. „Dar noi avem echipă națională? Și Feroe e fizic peste noi!”

03.12.2018 | 00:06
Opinie dura dupa tragerea la sorti Dar noi avem echipa nationala Si Feroe e fizic peste noi
ADVERTISEMENT

România și-a aflat adversarele în preliminariile pentru turneul final EURO 2020, competiție la care și Arena Națională din București va găzdui partide. Naționala pregătită de Cosmin Contra va încerca să obțină biletele de calificare într-o grupă cu Spania, Suedia, Norvegia, Feroe și Malta.

Cornel Dinu are o opinie tăioasă vizavi de șansele noastre de calificare la turneul final, considerând că acestea sunt destul de mici, mai ales pentru că jucăm împotriva a trei formații nordice. „Când ajungi la o vârstă înaintată, când îmbătrânești adică, nu mai poți face compromisuri și spui lucrurilor pe nume. Le spui în față celor care trebuie să le audă, ca să mai avem o șansă”, spune Dinu pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

Cornel Dinu, opinie dură despre echipa națională. „De ce nu ne întrebăm dacă noi jucăm ceva?”

Fostul selecționer al naționalei României crede că noi, în primul rând, înainte de a face mătănii pentru a primi anumiți adversari, ar trebui să ne uităm în propria ogradă. „Dar noi avem echipă? De ce nu ne întrebăm dacă noi jucăm ceva? Ce contează cu cine cădem la tragerile la sorți dacă nu avem nicio idee, nicio filosofie. Totul este făcut după ureche.

Noi ar trebui să învățăm din filosofia germană, unde totul începe cu ‘ich’. Adică, eu fac, eu mă gândesc, eu cred… Nu există la noi așa ceva! Despre grupă? Of, e o discuție în care trebuie să vorbim despre taur și toreador, dar putem încerca”, e de părere „Procurorul”.

ADVERTISEMENT

„Spania înseamnă ceva greu de explicat, dar ne convine…”

Dinu nu crede că teama principală ar trebui să o avem față de Spania, ci față de celelalte formații din grupa României. „E o discuție greu de făcut despre despre naționala Spaniei. Într-adevăr, este una dintre cele mai puternice echipe din lume, dar, paradoxal, nouă ne convine să jucăm cu astfel de formații”.

Cornel Dinu despre Romania la EURO 2020
Cornel Dinu crede că pericolul numărul 1 pentru naționala României îl reprezintă echipele nordice

Mister nu e foarte impresionat de ceea ce a făcut Luis Enrique pe banca ibericilor și nu crede că aici ar putea fi cheia. Continuă Dinu: „Spaniolii au început en-fanfare cu Luis Enrique, au distrus Croația cu acel 6-0, dar apoi lucrurile s-au mai domolit. A fost focul acela de paie, apoi i-a bătut Anglia acasă și au pierdut în Croația, iar grupa a câștigat-o Anglia”.

ADVERTISEMENT

„Echipele nordice ne vor domina fizic sută la sută. Ne curăță! Și Feroe e peste noi”

Adevăratul pericol pentru naționala României îl reprezintă, crede Dinu, formațiile nordice. „Sunt echipe care ne vor domina fizic sută la sută. Și este vorba despre trei echipe, nu doar Suedia și Norvegia, ci și Feroe. Eu cred, sincer, că și cei Feroe sunt fizic peste noi. Trebuie să îți pui problema cum să îi depășim, pentru că dacă intrăm în jocul lor, nu avem nici o șansă!

Ca să trecem de formațiile nordice, care nouă nu ne-au convenit niciodată, indiferent despre ce se spune, ne trebuie o șmecherie, o șiretenie pe fond tehnic. Sunt capabili să facem așa ceva? Abia atunci putem spera. Pentru că nordicii altfel ne curăță! Au acel joc care nouă nu ne convine: compact, agresiv, disciplinat, cu mingi lungi și centrări, direct pe poartă”, mai spune Mister.

ADVERTISEMENT

Unde Dinu îi dă dreptate lui Contra. „Să nu uităm că i-am trădat pe nemți de două ori”

Cosmin Contra spunea după tragerea la sorți de la Dublin că este important că am reușit să scăpăm de naționala Germaniei. Este un punct de vedere pe care și Cornel Dinu îl împărtășește.

cosmin contra preliminarii euro 2020
Selecționerul Cosmin Contra crede că poate califica naționala României la Euro 2020 din grupa cu Spania, Suedia, Norvegia, Feroe și Malta

Într-adevăr, Contra are dreptate aici. Bine că am scăpat de Germania! Chiar nu aveam ce analiza și anticipa. Să nu uităm că noi i-am trădat pe nemți, de-a lungul istoriei, de două ori, așa că nu aveam nicio șansă să pornim o campanie de calificare cu filosofia germană de care vorbeam anterior”.

Chiar nu avem șanse de calificare? „Greu de spus, dar pot spune că e o grupă medie. Ar trebui să avem șanse. Chiar dacă mici”, conchide Dinu pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT