Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Horia Ivanovici și Cornel Dinu, amuzați de frizura lui Pușcaș: “Atacăm cu Rihanna” / “Codițe de Ileana Cosânzeana”

Cornel Dinu și Horia Ivanovici s-au amuzat pe seama frizurii lui George Pușcaș. Atacantul și-a făcut apariția pe teren în a doua repriză a meciului cu Israel.
10.09.2023 | 14:22
Horia Ivanovici si Cornel Dinu amuzati de frizura lui Puscas Atacam cu Rihanna  Codite de Ileana Cosanzeana
Cornel Dinu și Horia Ivanovici au fost amuzați de frizura lui George Pușcaș. Foto: sport.pictures.eu.
ADVERTISEMENT

România a remizat cu Israel, scor 1-1, în preliminariile Euro 2024, însă „tricolorii” rămân cu șanse intacte pentru calificarea la turneul final. George Pușcaș a intrat în repriza secundă și a avut șansa de a o readuce pe naționala lui Edi Iordănescu în avantaj. Cornel Dinu și Horia Ivanovici s-au amuzat pe seama frizurii atacantului de la Genoa.

Horia Ivanovici, amuzat de frizura lui Pușcaș: “Atacăm cu Rihanna”

George Pușcaș a fost introdus în minutul 64 al meciului în locul lui Denis Alibec. Atacantul naționalei a scăpat singur cu portarul în minutul 78, însă execuția fotbalistului s-a dus peste poartă spre nemulțumirea suporterilor din tribună care și-au pus mâinile în cap.

ADVERTISEMENT

Pușcaș a apărut cu un look nou la meciul cu Israel. Atacantul din Serie A și-a împletit părul în codițe afro spre amuzamentul lui Horia Ivanovici și Cornel Dinu. „Ăia (n.r. Kosovo) o să vină cu Rrahmani și Muriqi și noi atacăm cu George Pușcaș.

Eu când l-am văzut că intră pe George Pușcaș prima oară am început să râd. Când i-am văzut frizura am început să râd și le-am zis prietenilor: ‘Atacăm cu Rihanna’”, a dezvăluit Horia Ivanovici, la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Cornel Dinu a stârnit hohote de râs în platou: „L-au băgat cu codițele de Ileana Cosânzeana”

Cornel Dinu a intervenit telefonic la ediția specială de duminică a emisiunii FANATIK SUPERLIGA. Fostul mare antrenor a avut un discurs dur la adresa lui George Pușcaș.

„A fost o chestie de chiromanție pentru el. A fost introdus ca să joace și să salvăm toată situația, deși el nu joacă absolut nimic la Genoa de atâta timp. L-au băgat cu codițele de Ileana Cosânzeana ca în basm să facă o minune.

ADVERTISEMENT

A avut într-adevăr posibilitatea să facă o minune pe final când a avut ocazia aceea. De fapt singura noastră ocazie este în minutul 78 a lui Pușcaș. Îi vine mingea pe colțul de 6 metri și trage peste poartă. 

Nu poți să faci nimic cu el dacă nu are și cureaua lată. Eventual, să-l aduci în fața porții și poate să nimerească vreo minge pe-acolo”, a spus și Cornel Dinu.

ADVERTISEMENT
Pușcaș
George Pușcaș, un nou look la meciul României cu Israel. Foto: sport.pictures.eu.

FANATIK SUPERLIGA este LIVE în fiecare luni, marți și vineri, ora 10:30, doar pe site-ul FANATIK.RO. În premieră fiecare ediție a emisiunii se vede luni, marți și vineri, ora 17:30 pe canalul de Youtube FANATIK și pagina de facebook Horia Ivanovici.

Cornel Dinu și Horia Ivanovici, amuzați de frizura lui George Pușcaș

ADVERTISEMENT