News

Corpul de Control al Ministerului Educației, trimis la Inspectoratul Școlar al Municipiului București

17.02.2021 | 15:41
Corpul de Control al Ministerului Educatiei trimis la Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti
ADVERTISEMENT

Sorin Cîmpeanu a anunțat că va trimite Corpul de Control al Ministerului Educației la Inspectoratul Școlar al Municipiului București. Ministrul a precizat că dorește să se verifice respectarea procedurilor de angajare.

De asemenea, Cîmpeanu menționat și că se caută o soluție pentru plata salariilor. În plus, ministrul Educației a precizat că cei care au făcut mai multe angajări decât erau aprobate, o să răspundă pentru ele.

ADVERTISEMENT

La data de 15 februarie, Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret” a atras atenția asupra restanțelor salariale suferite de angajații a 16 de unități de învățământ de masă și de învățământ special din Capitală. Instituția subliniase că nu este vina oamenilor pentru neîncadrarea în numărul de posturi.

Corpul de Control al Ministerului Educației, trimis la Inspectoratul Școlar al Municipiului București

Sorin Cîmpeanu a fost de acord că angajații nu sunt vinovați: „sunt de acord ca angajații nu au nicio vină”. Totuși, el a declarat că cei ce au făcut mai multe angajări trebuie să răspundă.

ADVERTISEMENT

„Astăzi voi găsi o soluţie pentru deblocarea problemei şi plata salariilor, dar cei care au făcut angajări peste limita aprobată referitoare la numărul de posturi, trebuie să răspundă pentru asta”, a declarat Sorin Cîmpeanu pentru Agerpres.

Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret” a ridicat un semnal de alarmă cu privire la neprimirea salariilor de către angajați: „angajaţii nu au nicio vină privind neîncadrarea unităţilor de învăţământ în numărul de posturi”.

ADVERTISEMENT

„Aceştia trebuie să-şi primească salariile la timp şi nediminuate pentru munca depusă. A devenit deja o practică: în fiecare lună se pune presiune pe unităţile de învăţământ să facă disponibilizări pentru a se încadra în buget”, a declarat preşedintele FSE “Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor, pentru sursa citată mai sus.

„Cerem Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti şi Ministerului Educaţiei să ia toate măsurile care se impun pentru intrarea în legalitate şi acordarea la timp a salariilor. Neplata la timp a salariilor atrage răspunderea disciplinară a persoanelor care se fac vinovate şi poate genera obligarea angajatorului la plata de daune-interese”, a adăugat reprezentantul sindicaliștilor.

ADVERTISEMENT

Potrivit instituției, în această situație sunt mai multe grădinițe, școli și licee din sectoarele 1 și 2, toate unitățile de învățământ special din Capitală, precum și Centrul Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională și Inspectoratul Școlar. Problema ar fi nedeblocarea programul de salarizare de către Minister.

ADVERTISEMENT