News

Coşul cu alimente s-a scumpit faţă de 2023, în ciuda plafonării adaosului. Cât costă acum cele opt produse de bază

Scumpirea preţurilor alimentelor a continuat, în ciuda măsurilor luate de autorităţi, creşterea depăşind cu mult cu mult măririle salariale.
28.01.2024 | 11:06
Cosul cu alimente sa scumpit fata de 2023 in ciuda plafonarii adaosului Cat costa acum cele opt produse de baza
Scumpire procentuală de două cifre la coşul de cumpărături de bază, faţă de 2023 Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Guvernul face eforturi să prelungească plafonarea adaosului comercial la produsele de bază şi chiar să adauge alte alimente pe această listă, însă în ciuda măsurilor luate în ultimele luni coşul de cumpărături este mult mai scump în 2024, decât în ianuarie 2023.

Coşul de cumpărături de bază e aproape un sfert din salariul minim

Un experiment în care au fost incluse opt produse alimentare de bază, precum pâine, lapte, orez, ouă, caşcaval, carne, fructe şi legume, arată că am plăti pentru acesta 500 lei, scrie observatornews.ro.

ADVERTISEMENT

Suma este cu 90 de lei mai mare faţă de cea plătită pe aceleaşi produse în ianuarie 2023, adică o creştere de 18%, în condiţiile în care în urmă cu 12 luni nu era adoptată măsura plafonării adaosului.

“Când se pune restricţie contrară economiei de piaţă, comercianţii găsesc cum să sară peste ea. Şi am văzut, de exemplu, modificare de cantitate sau creştere de preţuri a altor bunuri”, remarcă Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte CFA România.

ADVERTISEMENT

Specialiştii pun aceste scumpiri substanţiale pe producţia tot mai mică de alimente, la care se adaugă creşterea masivă a importurilor.

“Nu am avut programe care să dezvolte zonele respective. Imediat după 90 foarte multe ferme s-au închis, suprafeţe de teren agricol s-au închis. Suprafeţe pe care cultivam ceea ce trebuia pentru industrie: roşii, ceapă, usturoi, ardei. Tot ce ţine de latura legumelor şi fructelor”, spune şi Dragoş Frumosu, liderul Sindalimenta.

ADVERTISEMENT

Calculele arată că suma de 500 lei plătită pe coşul cu alimente de bază reprezintă aproximativ un sfert din salariul minim net, care este puţin peste 2.000 de lei. La începutul anului trecut costul aceluiaşi coş era de 22,5% din salariul minim.

Pe de altă parte, în timp ce coşul de cumpărături de bază s-a scumpit cu 18%, salariul minim a crescut în procent de doar 9,5%. “Cei care câştigă venitul minim pe economie au avut o scădere substanţială a nivelului de trai.

ADVERTISEMENT

Dacă ne uităm la componentele inflaţiei, cea mai mare creştere de preţ au înregistrat-o produsele alimentare. Produse care ocupă cea mai mare pondere în cazul unei familii care primeşte venitul minim pe economie”, concluzionează Adrian Codîrlaşu.

ADVERTISEMENT