News

Crăciun trist şi pustiu la Betleem. “Dacă Iisus s-ar fi născut azi, s-ar fi născut sub ruine”

Betleem, locul biblic al naşterii lui Iisus Hristos, este lipsit anul acesta de turişti şi pelerini, din cauza războiului dintre Israel şi Hamas.
24.12.2023 | 13:29
Craciun trist si pustiu la Betleem Daca Iisus sar fi nascut azi sar fi nascut sub ruine
Scena naşterii lui Iisus, recreată printre ruine, la Betleem Foto: Al Jazeera
ADVERTISEMENT

De obicei plină de turiști, Piața Manger, din faţa intrării în Biserica Nașterea Domnului din orașul biblic Betleem , unde conform credinței creștine s-a născut Iisus, este zilele acestea pustie, din cauza războiului din Fâșia Gaza.

Betleemul primea în mod obişnuit până la două milioane de vizitatori pe an

În Biserica Evanghelică Luterană din Betleem, scena nașterii arată diferit în acest Crăciun, deoarece, în loc de un pătuț cu pruncul Isus într-o iesle plină de fân, a fost aşezată acum o păpușă a lui Iisus Hristos înfășurată în celebrul kefieh palestinian, alb-negru, și zăcând printre blocuri de piatră sfărâmate.

ADVERTISEMENT

Sărbătorile de Crăciun au fost anulate pe tot cuprinsul Țării Sfinte în acest an de război. “Aceasta este realitatea Crăciunului pentru copiii palestinieni. Dacă Isus s-ar fi născut astăzi, s-ar fi născut sub ruine”, a declarat, pentru publicaţia britanică The Guardian, Munter Isaac, pastorul bisericii luterane.

Orașul Betleem, situat la aproximativ 17 kilometri sud de Ierusalim, în Cisiordania ocupată, este unul dintre cele mai importante centre ale creștinismului.

ADVERTISEMENT

Biserica Nașterii Domnului, care astăzi este împărtășită de mai multe grupuri religioase, a fost construită de împăratul Iustinian în urmă cu 1.500 de ani, deasupra peșterii în care se crede că s-a născut Iisus Hristos.

Astăzi, musulmanii sunt populația majoritară din Betleem, dar orașul încă găzduiește o comunitate creștină înfloritoare și este locul multor rituri creștine, iar întreaga zonă, până la războiul început în 7 octombrie, s-a bazat foarte mult pe turism și pe vizitele pelerinilor.

ADVERTISEMENT

“Această perioadă era de obicei foarte activă. Aveam în mod regulat 1,5 până la 2 milioane de vizitatori pe an, dar acum nu mai este nimeni. Israelul a îngreunat venirea turiștilor și economia noastră s-a prăbușit. Suntem în doliu pentru oamenii din Gaza”, a spus şi primarul din Betleem, Hana Hania.

Biserica Catolică a Sfintei Familii din orașul Gaza a devenit un adăpost improvizat, dar a fost lovită în mod repetat de atacurile aeriene israeliene. Săptămâna trecută, Patriarhia Latină a Ierusalimului a transmis că Forțele Israeliene de Apărare (IDF) au asediat biserica, iar lunetisții au împușcat și au ucis două creștine, mamă și fiică, care ieșiseră afară să ia mâncare și apă. Papa Francisc a condamnat atacul, iar Forțele de Apărare Israelului au negat acuzațiile.

ADVERTISEMENT

Astăzi există doar 182.000 de creștini în Israel, 50.000 în Cisiordania și Ierusalim și 1.300 în Gaza, conform estimărilor Departamentului de Stat american. Când gruparea islamistă Hamas a preluat controlul asupra Fâșiei Gaza, în 2007, 3.000 de creștini erau înregistrați ca locuitori acolo. În teritoriul asediat, comunitatea creștină deja minusculă a fost decimată de noul război, declanșat de atacul Hamas asupra Israelului, din 7 octombrie, care a ucis 1.140 de oameni.

ADVERTISEMENT
Tags: