Cristi Borcea împlinește 54 de ani, iar soția sa, Valentina Pelinel a avut grijă să îi facă o urare pe măsură. Cei doi au plecat într-o vacanță exotică, iar din imaginile postate se pare că se distrează de minune.
Cristi Borcea și Valentina Pelinel sunt împreună de ani buni. Trăiesc în continuare o frumoasă poveste de dragoste și au împreună trei copii. Iar deși afaceristul mai are și alți copii, din relațiile anterioare, acest lucru nu a contat deloc.
Cuplul călătorește destul de des, dar nu uită nici de momentele petrecute în familie. De asemenea, aniversările nu sunt nici ele uitate. Drept urmare, de ziua sa de naștere, afaceristul și-a luat soția într-o super vacanță.
Cristi Borcea și Valentina Pelinel au plecat în Maldive. De altfel acesta este locul adorat de numeroase vedete, atât iarna cât și vara. Peisajele sunt superbe, iar plajele cu adevărat fabuloase.
Iar pentru că ziua de naștere a soțului ei nu putea trece neobservată, vedeta i-a transmis și o urare virtuală. În dreptul unei imagini cu cei doi pe plajă, Valentina Pelinel i-a urat un călduros ”La mulți ani” partenerului ei de viață.
„Happy Birthday, my love! #thetwoofus #happybirthday #sea #sand #sun #blessings #unparallelednaturesbeauty”, a fost urarea făcută de Valentina Pelinel pe rețelele de socializare.
Menționăm faptul că deși acum viața celor doi e liniștită, Cristi Borcea și Valentina Pelinel au avut de depășit numeroase provocări. Omul de afaceri a stat la închisoare ceva timp, iar soția sa l-a așteptat.
Chiar el a recunoscut la un moment dat că partenera lui de viață este o femeie corectă, dar și loială. De asemenea, deși chiar el însuși i-a dat posibilitatea să meargă în America, aceasta a preferat să îi fie alături.
”Valentina e o femeie corectă, extrem de sinceră și loială. Adică eu i-am dat posibilitatea să se ducă în America (…) E vorba de respect. Eu eram la pușcărie și ea să se ducă la club, chiar dacă era la club cu fetele. (…). Mi-a pus capac pentru că mă simt cel mai fericit, cel mai împlinit din toate punctele de vedere și cel mai liniștit”, a dezvăluit Cristi Borcea, în podcastul „Tare de tot”, moderat de Viorel Grigoroiu.