Fotbal international

Cristiano Ronaldo a revenit la antrenamentele Portugaliei! Motivul incredibil pentru care starul a ratat meciul împotriva Croației

06.09.2020 | 18:54
Cristiano Ronaldo a revenit la antrenamentele Portugaliei Motivul incredibil pentru care starul a ratat meciul impotriva Croatiei
ADVERTISEMENT

Superstarul Cristiano Ronaldo va rata meciul echipei naționale a Portugaliei împotriva reprezentativei Croației, din prima etapă a Ligii Națiunilor.

Întâlnirea de la Porto este una extrem de interesantă, mai ales că Portugalia este câștigătoarea primei ediții a Ligii Națiunilor, în timp ce Croația este vicecampioana mondială.

ADVERTISEMENT

Ronaldo nu s-a antrenat în ultimele zile alături de colegii săi și nu face parte din lotul lui Fernando Santos pentru partida împotriva Croației, care va avea loc sâmbătă, de la ora 21:45.


UPDATE, 6 septembrie, ora 18:55 /

Cristiano Ronaldo a revenit la antrenamentele echipei naționale a Portugaliei, după problemele avute la piciorul drept cauzate de o înțepătură de albină.

ADVERTISEMENT

”Bucuros că m-am întors”, a scris superstarul portughez pe contul de Instagram și a adăugat mai ,multe fotografii de la ședința de pregătire.

https://www.instagram.com/p/CEy7I-Pgmwi/?utm_source=ig_embed

Ronaldo a ratat meciul cu Croația, câștigat de Portugalia cu scorul de 4-1, dar va fi pe teren la întâlnirea de marți, 8 septembrie, împotriva Suediei.

ADVERTISEMENT

Știre inițială, 5 septembrie

Meciul Portugalia – Croația se va juca fără Cristiano Ronaldo

Conform site-ului football-italia.net, Cristiano Ronaldo va lipsi de meciul împotriva Croației din cauza unei infecții la picior provocată de o înțepătură de albină.

Căpitanul Portugaliei are o infecție la piciorul drept cauzată, iar medicii i-au recomandat să stea pe tușă pentru moment. Ronaldo a început să ia antibiotice și speră că va putea juca în al doilea meci al echipei naționale, cu Suedia.

ADVERTISEMENT

Înaintea meciul împotriva Croației, selecționerul portughez Fernando Santos a declarat că nu știe cât va absenta Ronaldo și dacă va putea să-l folosească în cele două partide din Liga Națiunilor: ”Am mari dubii că-și va reveni până la meciul cu Croația”.

”S-a antrenat normal până miercuri, când deodată i s-a înroșit piciorul, ca și când ar fi fost înțepat de o albină. Trebuie să așteptăm. În cazul unei infecții, nu știi niciodată cât va dura recuperarea”, a menționat Santos.

Nu este un fapt obișnuit să îl vedem pe atacantul în vârstă de 35 de ani indisponibil pentru un meci, dacă ținem cont că în acest sezon acesta a absentat doar opt zile din cauza unor accidentări minore.

Chiar dacă Cristiano Ronaldo va absenta maxim un meci, nu același lucru se poate spune despre Renato Sanches, marea speranța la un moment dat a fotbalului portughez, care a fost trimis acasă după ce a picat testele medicale dinaintea reunirii lotului.

ADVERTISEMENT