Ce rămâne după criza coronavirus? “Adio, creștere a pensiilor cu 40%! Peste 10 ani vom mai ajunge la consumul de până acum.” INTERVIU cu jurnalistul financiar Cristian Grosu

Azi stăm în casă, privim pe geam cu gândul că ieri nu apreciam bătaia vântului și mirosul caișilor înfloriți, poate ne gândim că ne-a ajuns blestemul lui Dragnea, să vedem și noi cum e la închisoare. Rupem Neflixul în două, încercăm să “lucrăm de-acasă” în timp ce copiii se dau cu trocariciul pe parchet și trag câinele de coadă, poate ne certăm o țâră cu ceilalți membri ai “celulei de criză”. Citim știrile și ne întrebăm, logic, cât dracu’ poate să mai dureze povestea asta cu autoizolarea în epidemia COVID-19? O săptămână, nu. O lună, puțin probabil. Specialiștii vorbesc de minimum 10-12 săptămâni de carantină, probabil că România va intra în curând în scenariul 4, adică va fi interzisă, efectiv, circulația pe stradă, exceptând cazurile stringente.
Deci: cât mai poate să dureze? E clar că nu la infinit. Toți avem o sursă de venit. Ce se va întâmpla? Economia s-a închis brusc, afacerile s-au dus în cap, bugetele de publicitate s-au tăiat de la rădăcină – vorba interlocutorului de mai jos, oamenii au închis ferestrele, ușile, au strâns robinetele și așteaptă să vadă ce se întâmplă.

Dar ce se întâmplă? Ce se va întâmpla? Pentru cei mai mulți dintre noi, va exista viață și după COVID-19. Dar cum va arăta ea? Când se va termina totul, când vom redeschide ușile și ferestrele, când ne vom întoarce pe străzi, ce vom face? Cum va arăta lumea? Economia? Vom mai fi aceiași? România va fi la fel? Vom merge în aceleași locuri și ne vom purta ca mai înainte? Vor mai exista barurile și restaurantele la care ne duceam ieri? Dar mărcile de mașini pe care le preferam? China va depăși economic SUA? Uniunea Europeană va supraviețui? Cum va trece România prin furtună? Dar mallul unde ne duceam de obicei? Dar magazinul de unde ne luam blugi?
Niște răspunsuri a încercat, în dialogul de mai jos, cunoscutul jurnalist Cristian Grosu, redactor șef la site-ul cursdeguvernare.ro și la revista Cronicile Curs de Guvernare. “O publicație cu analize încă și mai bune decât cele de pe site, o viziune din perspectivă istorică asupra evoluției noastre economice. Am început de la numărul 100 și mergem către 1, la care vom ajunge peste vreo 25 de ani, adică atunci când preconizăm noi că vom ajunge la vreo 78-80% din nivelul de trai al Europei Occidentale”, își caracterizează Cristian Grosu “copilul” tipărit.

Urmăriți dialogul de mai jos. Veți ieși în câștig!

Fanatik: În ce direcție credeți că se îndreaptă economia României și cea mondială odată cu debutul acestei crize de ordin medical, pandemia provocată de coronavirus?

Cristian Grosu, jurnalist, redactor-șef cursdeguvernare.ro: În momentul ăsta, cred că nimeni nu știe în ce direcție se îndreaptă economia mondială. De ce? Criza asta provocată de coronavirus va reseta foarte multe lucruri. Primul lucru – și asta e o părere personală – va fi poziționarea marilor economii și a marilor capitaluri față de globalizare. E tot mai vizibilă tentația și de a duce economia către zona foarte națională, uneori chiar naționalistă. Uneori este foarte vizibilă tendința marilor puteri europene de a-și trage banii și producția acasă. Protecționismele pe care le vedem la Tramp și, odată cu el, le vedem și pe ici, pe colo, în Europa. Ca o paranteză, avem afacerea Airbus și, de partea cealaltă, avem afacerea Boeing și procesul pierdut de Europa. De fapt, aici este o bătălie a protecționismelor.

Digi24.ro

Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €

E clar…

Pe de altă parte, dacă ne uităm și la chestiunea asta cu războaiele comerciale… Războaiele comerciale sunt, după părerea mea, niște reglaje în privința efectelor pe care le-a avut până acum globalizarea. Din cauza asta, nimeni nu știe către ce se va duce.

“Criza COVID-19 va constrânge multe companii mici și mijlocii fie să cedeze o parte din acțiuni, fie să se lase achiziționate de marile corporații”

Noi avem precedentul perioadei interbelice. Când politica de protecționism și războaiele taxelor vamale au adâncit criza economică și au radicalizat, de exemplu, Japonia…

Acum e o situație fundamental diferită de ce a fost atunci. Interdependența dintre state, și mai ales cea de materii prime și de energie, în niciun caz n-ar mai face posibilă o politică prin noi înșine, cum era la vremea respectivă în România. Asta este absolut exclus. Dar aici este vorba de marile producții și de marile capitaluri. Din ce cauză: tendința este să se concentreze către un număr redus de corporații. Eu cred că această criză COVID-19 va constrânge multe companii mici și mijlocii, ca să nu închidă, să absoarbă ori capital din fonduri, adică să-și cedeze o parte din acțiuni, ori pur și simplu să se lase achiziționate. Vorbim de cele viabile, de cele care au viitor.

Tendința asta exista deja de ceva vreme. Înțeleg de la dumneavoastră că noua criză va accelera acest proces.

Digisport.ro

A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”

Da, o accelerează. Pentru că văd foarte multă lume uitându-se după cash. Și cashul nu e decât în locuri foarte puține.

Cunosc personal multe persoane care fie lucrează de acasă, fie și-au întrerupt activitatea după izbucnirea epidemiei COVID-19. Cât credeți că va rezista structura economică a țării, a României și, în general, a lumii în ritmul actual, impus de reducerea drastică și bruscă a activității economice? S-a anunțat acum și închiderea fabricilor de mașini pentru câteva săptămâni. Dar nu e clar ce se întâmplă după aceste 2-3 săptămâni anunțate inițial.

S-ar putea să asistăm, în privința producătorilor de mașini, la aceeași strategie care s-a aplicat la noi și cu școala. Nu îi anunțăm dintr-o dată că e închis pentru o lună jumătate. Anunțăm că se închide o săptămână și apoi prelungim cu… E foarte posibil să asistăm și în zona asta la așa ceva. Reacția irațională la criză adâncește criza. Dacă oamenii ar continua să consume și altceva în afara produselor de bază, nu s-ar închide chiar totul sau niște lucruri s-ar mai mișca. Dar aici avem prudența umană, pur biologică. Omul închide toate ferestrele, toate ușile, strânge toate robinetele și așteaptă să vadă ce se întâmplă. Nimeni nu știe cât se poate rezista. Dar n-o să murim. N-o să se spânzure nimeni.

„Toată lumea se concentrează acum pe plata șomajului tehnic. Mai ales în zonele grele. După ce ai instruit scump un om, nu-ți permiți să-l pierzi”

Nu știm…

Nu știm ce va mai rămâne în picioare. Acum, preocuparea generală ar trebui să fie înghețarea afacerilor, nu închiderea lor. Lăsăm totul, ne retragem, lăsăm cheile la cineva, acolo e butonul, acolo e apa, acolo e nu știu ce și, când se termină, venim. Ori toți odată, ori unul câte unul… Reluăm activitatea în trepte. Preocuparea trebuie să fie de înghețare. Noi avem o mare problemă, apropo de industria producătoare de mașini. Noi ajunseserăm un soi de atelier al Europei, din punctul ăsta de vedere. Aici se făceau piesele. Nouă ne convenea pentru că exista o valoare adăugată certă și mai ales sectorul ăsta avea o robustețe, poate cea mai bună robustețe din motoarele de producție economică. 23-25% din PIB (n.r. – Produsul Intern Brut) era făcut aici. Avea sectorul ăsta o foarte mare forță de tracțiune, pentru că erau sume foarte mari. Sigur că erau importurile foarte mari, dar și exporturile erau foarte mari. Și asta îți rezolva problema balanței comerciale, balanței de plăți și așa mai departe.

Cât ne ține cureaua să facem ce spuneți, să înghețăm afacerile? Ați prezentat viziunea din punctul de vedere al patronului sau al antreprenorului. Dar cu oamenii ce facem? Închizi sau îngheți afacerea, dar cu cei 50 sau 70 de angajați ce faci? Dacă mai durează până în toamnă, ce patron își permite să-i plătească 4-5 luni fără să aibă venituri?

Chiar din cauza asta toată lumea se concentrează, și ca măsuri, pe plata șomajului tehnic. De ce: omul să-ți rămână cu contractul la tine. Mai ales în zonele astea grele, vorbeam de industria prelucrătoare, companiile și-au găsit greu oamenii și i-au instruit scump. După ce ți-a luat 4 ani să-l găsești și să-l instruiești, nu-ți permiți să-l lași liber în piață. Pentru că, dacă l-ai dat afară, fie și temporar, el îți stă o lună-două, mănâncă șomajul, mai învârte el ceva nu știu de unde și în trei luni e afară! Face nu știm ce. Și l-ai pierdut.

Și soluția care este?

Susținerea de stat a șomajului.

„Pensiile… La revedere! S-a terminat cu mărirea cu 40%! Deci, s-a terminat!”

Și statul… Până la urmă de unde atâția bani? Oamenii se raportează la stat dual, ba ca la o persoană fizică, ba ca la o entitate abstractă, toată lumea vrea ceva. Și să suspende impozitele, și să plătească șomajul, și să mărească din toamnă pensiile…
Nu… Deci, la pensii… La revedere! S-a terminat cu mărirea cu 40%! Deci, s-a terminat!

Deci, credeți că povestea asta e la revedere!
Da! Părerea mea e că, la un moment dat, se va ieși… Probabil că ar fi ieșit și astăzi (n.r. – miercuri dimineață, când guvernul a anunțat măsurile de susținere economică pentru a întâmpina efectele crizei coronavirus), dar suntem în an electoral, nimeni nu-și permite să facă acest lucru. La un moment dat, se va ieși și se va spune: “Nu se poate 40! Uite 10, 15%! Maximum 20%!”.

“Nu-i mai pasă nimănui, în momentul ăsta, de deficit!”

Dar de unde banii? România e oricum într-un deficit…

Nu-i mai pasă nimănui, în momentul ăsta, de deficit! Noi avem, totuși, un mare avantaj, chiar dacă deficitul actual e foarte mare. Bun, a fost o inconștiență și un dezmăț în ultimii trei ani.

Corect.

Să ai cea mai mare creștere din Europa doi ani la rând și să o mănânci pe toată, iar după ce ai mâncat să spui “Băi, dar ce bem, după ce am mâncat tot?”. “Aa, păi, uite că n-a mai rămas de băutură, dar hai să ne împrumutăm!” Și să te mai și împrumuți foarte scump și să razi totul, să nu lași nici cel mai mic loc de întors, asta este inconștiență totală.

Păi, bun, dar această politică s-a dus și în 2006-2008, nu? Când era Tăriceanu premier. Este exact scenariul de atunci.

Situațiile nu sunt asemănătoare. Noi, în 2007-2008, am avut cea mai spectaculoasă infuzie de capital din istorie. Am intrat în UE în 2007, iar în 2007-2008 au curs zecile de miliarde către România.

Așa este.

Și atunci nimeni nu se aștepta. Toată lumea a spus: „Lasă, că o să rezistăm!”. Asta s-a suprapus peste faptul că 2008 și 2009 au fost ani electorali. Nimeni nu voia să vorbească despre…

“În următoarele luni vom avea o inflație foarte mică. Scăderea consumului și prăbușirea prețului petrolului vor contribui la asta”

Revenind la momentul actual, spuneți că s-a cheltuit toată osânza care s-ar fi putut strânge în ultimii 3 ani…

Da, dar noi mai avem un avantaj. Raportat chiar și după criteriile de la Maastricht, gradul de îndatorare este mic. Criteriile de la Maastricht prevăd un grad de îndatorare de maximum 60% din PIB. Iar noi avem în jurul a 37-38% anul acesta. Deci ar fi loc de împrumut. Problema este că una e să te împrumuți ca să mănânci și alta este să te împrumuți ca să investești. Dacă împrumuți ca să investești, poți să depășești, pentru că, la un moment dat, datoria aia se plătește prin gradul de multiplicare a investițiilor. Dar când împrumuți ca să mănânci, deja ai o problemă. În al doilea rând, împrumutul făcut ca să mănânce cei care au oprit producția înseamnă inflație. Noi, acum, vom avea o inflație foarte mică în următoarele două luni. Va scădea inflația. Din ce cauză: cererea va fi mică. Prudența îi va face pe oameni să nu consume, deci cererea va fi mică.

Foarte probabil, va scădea și puterea de cumpărare a unei mari părți a populației, odată cu concedierile și șomajul tehnic.

Inflația va fi trasă în jos și de prăbușirea prețului petrolului, care, de obicei, se vede în absolut toate lucrurile. În schimb, ceea ce vom câștiga la petrol vom pierde din cauza cursului de schimb al leului. Pentru că, fiind importatori neți, cursul de schimb ne provoacă foarte mari probleme. Dar, una peste alta, eu cred că se va specula această capacitate de a ne împrumuta pe baza gradului mic de îndatoare.

“Lucrurile vor funcționa așa: compania plătește șomajul tehnic și face cerere la stat ca să-și primească banii înapoi. Aici va depinde în cât timp va da statul banii”

 Deci, până la urmă, credeți că statul va găsi resurse să plătească șomajul tehnic.

Sigur! Cred că a) statul nu va fi la înălțimea celor anunțate, b) vor fi sincope, c) va conta când va plăti. Pentru că aici nu e vorba doar de bani, ci și de calendarul de alocare a lor. Discutam acum cu colegii, nu s-au date detalii de dimineață la guvern asupra a ceea ce urmează, dar avem niște informații… Lucrurile astea vor funcționa așa: compania le plătește șomajul tehnic și face cerere la stat ca să-și primească banii înapoi. Cam ăsta va fi mecanismul.

Interesant.

Ori aici depinde… În cât timp îți dă statul banii ăia înapoi? Ți-i dă luna viitoare? Sau te pune la coadă, ca la rambursarea TVA-ului? Deci calendarul acesta de pompare a banilor în piață este foarte important. Și eu cred că va fi un program temperat tocmai pentru că, vărsând foarte mulți bani în piață deodată pe o producție care stă, trebuie să evite…

“Criza va ține, oricum, un an și jumătate sau doi. Și va schimba niște comportamente”

Inflația…

…și cine știe ce alte fenomene mai pot apărea. Marea problemă, nu numai a noastă, ci a tuturor, este că, deși măsurile pe care le iei sunt logice, pot apărea efecte pe care n-ai cum să le prevezi.

Corect. Este acel procent de imprevizibil imposibil de controlat.

Apare ceva, undeva! Nu știm! Ceva la care nu ne-am gândit și nici nu aveam cum să ne gândim.

Revin la întrebarea inițială: cât credeți că rezistă economia în ritmul ăsta, chiar cu intervenția statului? Cât ne permitem să stăm așa acasă? O lună? Trei? Cinci? Un an?

Nu știu… Criza va ține, oricum, un an și jumătate, doi. Chiar dacă povestea asta cu COVID să spunem că va fi adusă sub control din punct de vedere medical, biologic, efectele se vor vedea.

“Cea mai gravă e ruperea lanțurilor de producție. Acum își dă toată lumea seama ce dependenți eram de China și de țările noneuropene”

Ce domenii credeți că vor fi cele mai afectate?

Primele le-am și văzut, HORECA (Hoteluri, Restaurante, Cafenele) și transporturile. S-ar putea ca unele zone ale economiei să fie afectate și după ridicarea restricțiilor. Din ce cauză: epidemia va schimba niște comportamente. Până când oamenii prind încredere că lucrurile se liniștesc va mai trece timp. Cel mai grav și cel mai important este ce se întâmplă cu industria prelucrătoare. Pentru că ei au închis nu din cauza coronavirusului. Nu! Ei au închis din cauza ruperii lanțurilor de producție. Acum își dă toată lumea seama cât de dependenți erau de chinezi, dar nu numai de ei, ci și de țările non-europene. A doua chestie este scăderea comenzilor. Lumea devine prudentă. Am primit informația că săptămâna viitoare anunță și Daimler închiderea.

Toată lumea și-a pus pe hold investițiile programate. Cine voia să-și ia o mașină amână momentul.

Exact. La dracu’, ce-are dacă mai merg un an cu mașina asta? Adică nu sunt prioritare lucrurile astea. Persoana cu care am vorbit mi-a spus că săptămâna trecută a avut o singură comandă. Asta înseamnă căderea cu 100% a comenzilor! Așadar, Daimler termină ce mai are pe linie și la revedere. De săptămâna viitoare e posibil să închidă și ei. Acum sunt curios să văd dacă așa se întâmplă.

„Chiar și fără creșterea pensiilor, anul acesta ne ducem spre un deficit de 6% din PIB”

Cu cât la sută o să cadă consumul?

Nu pot să-mi dau seama nici măcar estimativ. Dar pot să apreciez un singur lucru. Că o să ne ducem, chiar și fără creșterea pensiilor, spre un deficit de 6% din PIB.

6%? Este…

Da.

România are un număr foarte mare de oameni care nu intră în statisticile guvernamentale. Sunt sub radarul măsurătorilor. Piețarii, de exemplu. Cei care cultivă și-și vând recolta la tarabă. Micii producători. Toți cei care au afaceri mărunte sau diverse surse de venit nemăsurate. Acești oameni ce vor face?

Eu cred că lucrurile tocmai acolo se vor scurge. În așa-numita economie neobservată. Nu va muri nimeni. Toată lumea se va descurca. Așa cum a fost și în criza cealaltă. Toată lumea va face câte ceva. Nu știu… La negru, pe bani din mână, merg la soacră-mea, că n-a tăiat porc de doi ani, acum hai să tăiem unul… Adică lucrurile astea, mai ales în zona de provincie – acolo unde e altă țară, să ne înțelegem, total diferită de România -, se vor întâmpla. Se urcă omul în mașină, merge la soacră-sa, își ia cartofi, își ia porcul… Deci, din punctul ăsta de vedere, că omul și-a mai păstrat un pogon de pământ în spatele casei, să-și pună el roșiile și cartofii lui, se va dovedi în multe cazuri salvator. Eu nu cred că aceea e o activitate care se va opri. Dimpotrivă.

Dar să nu uităm că vorbim de o criză economică venită pe fondul alteia de sănătate. O epidemie în care autoritățile îți cer să nu ieși din casă… Nu știu dacă lucrurile vor rămâne la nivelul ăsta, cu câteva sute de cazuri. S-ar putea ca, la un moment dat, să avem o situație mult mai dificilă.

Chiar să explodeze. Oricum, va fi un număr mare de contaminări.

La țară avem o populație mult îmbătrânită.

Nu le pasă… Iar măsurile ferme care vor fi luate se vor aplica în orașele mari. În zonele de țară, de orășele mici, nu va respecta nimeni.

Da. Așa este.

Acolo și contagiunea va fi mai mică. Pentru că genul de interacțiune a oamenilor nu este precum cel din oraș. În oraș se urcă într-un autobuz 60 de oameni, din care unul e infectat, și ăia-s gata toți… Ăia coboară la metrou în Piața Victoriei și în câteva ore ai 3.000 de contaminați. La țară nu-i așa.

Dumneavoastră credeți că statul român va ieși slăbit din criza asta?

Evident că da! Nimeni nu iese întărit! De la America și până în Togo, nimeni nu va ieși întărit.

“N-o să ne mai întâlnim noi cu banii pe care i-am avut în ultimii 5 ani. Vom ajunge în gradul ăsta de relaxare, din perspectiva banilor și a consumului, poate peste 10 ani!”

 Mă gândesc că statul român are, cu ocazia asta, o șansă fabuloasă să se reformeze. Ceea ce nu s-a întâmplat 30 de ani. Să se informatizeze, să-și dea seama că n-are nevoie de 3 milioane de funcționari…

Vor apărea și niște chestii pe care constrângerea o să le facă. Nu știu… Informatizăm rapid chestia aia sau cealaltă… Dar informatizarea asta, dincolo de toate, presupune niște bani. Nimeni n-are bani ăștia. I-au avut la un moment dat, i-au scăpat, la revedere! Deci n-o să ne mai întâlnim noi cu banii pe care i-am avut în ultimii 3-4, chiar 5 ani. Noi vom ajunge în gradul ăsta de relaxare din ultimii 3-5 ani, din perspectiva banilor și a consumului, nu știu… Poate peste 10 ani! Poate atunci vom reveni și, în orice caz, cu niște obiceiuri schimbate. Referitor la reformarea statului român, dacă ne uităm la ultimii 30 de ani, singurele lucruri care au dus la reformă au fost constrângerile externe. Pe de o parte acquis-ul comunitar, iar pe de alta instituțiile europene – “nu primiți bani dacă nu faceți aia, aia, aia!” – și chiar acordurile cu Fondul Monetar Internațional. FMI-ul, spre deosebire de o bancă comercială, îți dă banii cu țârâita, pe etape, și banii sunt condiționați. Nu-ți dau bani să crești pensiile. Îți dau bani să reformezi asta sau asta sau să ții în viață industria aia sau cealaltă. Așadar, doar genul ăsta de constrângeri a produs reforma. Pentru că întotdeauna așa a fost! Niciodată nu s-a făcut nimic! Se reformează doar cu o presiune externă.

Companiile private în ce direcție vor fi împinse de criză? Zona statului pare așa, atemporară și în afara spațiului, o bulă ne atinsă de nimeni și nimic. Acolo nu scad salarii, nu se fac concedieri indiferent ce criză vine sau cât de ineficientă e activitatea. În schimb, în zona privată ce se va întâmpla?

În sectorul privat vor fi multe închideri. Acum, mulți și-au redus activitatea, mulți și-au suspendat-o. Dar mulți vor închide. Din ce cauză: e foarte mult capital negativ în piață.

Ce înseamnă asta?

De exemplu, patronul își împrumută firma cu niște bani. Nu e bancabil. Și atunci, firma îi e datoare patronului. Firma aceea nu va primi niciodată credit bancar din cauză că ea este deja datoare cuiva.

„Mulți vor prefera să-și lase firmele ca pe niște coji de ouă, să le abandoneze”

Corect. În acte apare că are împrumuturi.

Da, că are datorii. Ori, o criză din asta, care duce la reducerea activității, adâncește situația. Adică acționarul, patronul, nu mai are de unde să aducă sau, chiar dacă are, stă și se gândește: băi, dar dacă până la urmă nu reușesc s-o scot din groapă? Și rămân și fără bani? Așa va pune problema. Mulți vor gândi așa. În plus, în România, firmele au o viață scurtă, incredibil de scurtă. Vor prefera să le lase ca pe niște coji de ouă, să le abandoneze, să trimită o chestie de suspendare a activității… Și acum, dacă mergi la Registrul Comerțului, constați că 20% din companii nu depun bilanț! 20%! Ceea ce e fabulos de mult.

Sunt încurajați și de legislație. Sunt niște amenzi foarte mici pentru nedepunerea bilanțului.

Pur și simplu își duce arhiva în pod și se comportă ca și cum n-ar fi avut niciodată firmă! Punct! Iar peste un an, când își va face curat în pod, le și pune pe foc!

Aceeași situație e și în administrația publică locală. O nepăsare totală. Fiecare primar pune ce vrea și cum vrea. Dacă vrea să-și ascundă niște cheltuieli, pur și simplu nu o publică.

Da, da, da. Și Curtea de Conturi n-are personal să meargă să facă ordine chiar la fiecare… Bun, îi mai plesnește un DNA, ceva, îi mai vezi seara la televizor cu o haină în cap…

„Un lucru bun pe care-l văd e că lumea caută soluții să se descurce în paralel cu criza”

 Ce se va întâmpla cu un sector care afectează, într-un fel sau altul, un număr mare de orășeni: mallurile, cafenelele, restaurantele, magazinele de haine, producătorii care aprovizionau toate aceste afaceri? Făbricuțele de lapte, carmageriile, procesatorii, cei care lucrau pentru diversele branduri de îmbrăcăminte sau încălțăminte… Dacă mai durează această situație 3 sau 5 luni, toată această lume ce va face?

Statul nu se poate preocupa, până la urmă, de toată lumea. Pe de altă parte, crizele nu sunt așa de rare cum ne-ar plăcea nouă să credem. Câte o criză mai face ordine fie printre afacerile nesustenabile, fie printre cei care merg la limita supraviețuirii. De fapt, asta e și marea problemă în economia românească. Este foarte polarizată. 1.000 de firme fac 50% din cifra totală de afaceri din economie. Restul, până la 500.000, își dispută cealaltă jumătate.

Și cu ceilalți 499.000 ce se va întâmpla?

De închis, nu se vor închide toți. Activitate va mai fi. Un lucru bun pe care-l văd este că lumea caută soluții să se descurce în paralel cu criza. Multă lume caută soluții specifice fiecărui domeniu. S-ar putea ca, la capătul crizei, să vedem că avem o creștere semnificativă a livrării de alimente la domiciliu! Adică oamenii să caute variante. Nu mai merge așa, îmi deschid site și, frumos, cu sms, cu cutare, la adresa cutare, m-am dus, am livrat…

“Nu cred că guvernul va anunța, ca în Ungaria, suspendarea ratelor la bănci până la sfârșitul anului. În schimb, se vor face amânări”

Citeam ieri că sunt proprietari de magazine care cer închiderea mallurilor, pentru că nu-și mai pot plăti chiria. În mallul unde mergeam de obicei e pustiu acum. Sunt zeci de magazine, la subsol e un hipermarket. Nu mai intră aproape nimeni. Nu se poate merge în pierdere la nesfărșit.

Nu, nici vorbă. Dar vor ajunge la niște înțelegeri. Se discută așa: ori închid, că n-am bani să-ți plătesc, ori lași chiria pe următoarele luni la prețul ăsta și mă amâni la plată cu altele. Pentru că și proprietarii clădirilor vor avea o problemă și vor fi constrânși să negocieze. Ori pleacă jumătate și nu mai am ce încasa, ori discut cu ei. Asta îi va sili pe foarte mulți să coopereze, să încheie niște armistiții. Va fi foarte multă lume pe cont propriu și constrânsă să-și găsească soluții individuale. Eu cred că acesta va fi încă un pas spre clădirea spiritului antreprenorial și conștiința vieții pe cont propriu, cum e, de fapt, în capitalism. Să găsești soluții, să cauți soluții. Statul te poate ajuta 3 luni cu șomajul tehnic. Dar în astea 3 luni trebuie să găsiți soluții. Pentru că, știm cu toții, viața extrauterină este foarte grea.

Ce șanse credeți că sunt ca și în România să anunțe guvernul că suspendă toate ratele persoanelor fizice și juridice până la sfârșitul anului?

Nu, nu cred că se va întâmpla ceva așa abrupt. Da, se vor face amânări, băncile vor fi sprijinite să-și permită asta, adică banca să spună că 3 luni e posibil să nu se plătească ratele. Sau să propună reeșalonări.

Băncile mi se par, în România, foarte puțin prietenoase cu genul ăsta de soluții care să ajute clienții. Mai ales cu persoanele fizice.

Da, numai că, de data asta, nu vor avea loc de întors. Pentru că se pot trezi din nou cu situații de genul ăsta: “Băi, știi ceva? Ia cheile și lasă-mă!”. Și iar te trezești cu 1.000 de apartamente pe care… Tu nu ești agenție imobiliară. Tu nu știi ce să faci cu ele. Dar le dai cu 6% din valoare lui ăla, ăla și ăla.

Cum ar fi reacționat economic România la epidemie, dacă ar mai fi fost comunism

Vă invit la un exercițiu de imaginație. Cum ar fi reacționat România la criza COVID dacă am fi avut acum la putere un guvern autoritar, un regim precum al lui Putin sau chiar chiar cum era înainte de 1989.

În situațiile de criză, regimurile autoritare reacționează, de obicei, mai bine. Marea dificultate vine atunci când ai de protejat drepturile cetățenești. Așa cum s-a văzut în China, cu blocarea totală a unui oraș de 18 milioane de locuitori, cu carantină din aceea draconică. Lucrurile astea nu se pot întâmpla într-un stat liber. E foarte probabil că la fel ar fi reacționat și regimul comunist la noi, un Ceaușescu sau cine ar fi fost în locul lui.

Dar în plan economic?

În plan economic, statul ar fi făcut credite și ar fi distribuit banii în mod discreționar. Guvernul și Partidul ar fi hotărât ce industrie e sprijinită, cine moare, cine trăiește. Pentru că ar fi existat doar industrie de stat. Proprietarul, care era statul, putea dispune, evident, ca orice proprietar, de ceea ce urma să se întâmple în economie.

Ca stat comunist, România ar fi ieșit mai bine din criză, apropo de ce-mi spuneați, că acum vom ieși mai slăbiți?

Nu, în niciun caz! Păi, dacă e vorba de supraviețuire, n-am supraviețuit 50 de ani? Că despre supraviețuire vorbim. Probabil că tot la limita de supraviețuire s-ar fi petrecut lucrurile. Dar nu supraviețuirea este miza. Miza este să revii cât mai repede la zona de normalitate. Că așa, să dai ordine să stea lumea în casă sau să facă un lucru, nu e greu. Ideea e să întorci lucrurile cât mai repede la normalitate.

De ce nu stau în picioare teoriile conspirației

În avalanșa de teorii ale conspirației apărute după izbucnirea epidemiei COVID-19 există și unele care vizează probleme economice. Se vehiculează, după caz, fie varianta că America a provocat criza, fie China, urmărind beneficii în plan economic. Una dintre cele mai răspândite teorii e aceea că, provocând epidemia, China a profitat de căderea bursei pentru a cumpăra într-o zi 30% din acțiunile companiilor occidentale care operează în țară.

Eu nu cred în teorii ale conspirației. Cred, în schimb, că există oportuniști ai unor astfel de crize. Și oportuniștii, bineînțeles… Toată lumea se uită la ei și spune: “Aha, ei au avut de câștigat, deci e sigur că ei au provocat asta!”. Dar, nu! Când are loc o criză, de obicei, imediat sunt niște entități care miros lucrul ăsta. Și se poziționează într-un mod avantajos. Uite o teorie a conspirației mult mai apropiată de noi: cazul Colectiv. Era tâmpenia aia, că incendiul de la Colectiv a fost provocat ca să-l dea jos pe Ponta. Nu cred sub nicio formă asta. Da, a fost o catastrofă care a produs efecte politice instantaneu. Dar de ce: pentru că situația era coaptă să se întâmple asta. Dacă nu era tragedia Colectiv și, poate, ar fi deraiat un tren, din cauza faptului că șinele sunt neîntreținute și că nu se dau bani la CFR, același lucru s-ar fi întâmplat! Imediat, morții ar fi fost puși în cârca guvernului care nu repară șinele și pune populația în pericol. Și cu asta, basta.

Da.

Deci, nu cred în teorii ale conspirațiilor, ci cred și observ că există entități, fie că sunt persoane fizice, state, economii sau corporații, care miros imediat oportunitățile și se poziționează în modul cel mai avantajos posibil. Am mai citit o teorie că epidemia e pusă la cale de industria farma, care în nu știu ce dificultate este și a premeditat totul ca să-și vândă acum… Astea-s prostii! Da, sigur că industria farma beneficiază. Dar beneficiază în cazul ăsta. În alte catastrofe beneficiază… Nu știu…

Da, altcineva. Unii pierd și câștigă.

Să zicem, nu mai e industria farma, e industra de construcții. Și așa mai departe.

Strict pe această teorie a conspirației, e reală știrea că 30% din acțiunile companiilor occidentale au fost cumpărate de China?

Eu am citit această știre, dar n-am avut unde s-o verific! Că și asta e o chestie care te pune pe gânduri. Vin informații și pe urmă tu nu ai unde să le verifici, să le găsești. Și atunci te întrebi: stai puțin, dar ăla cum a avut acces la această informație? De unde a obținut-o?

N-ar fi bubuit presa economică din lume, n-ar fi vorbit toți economiștii, brokerii, specialiștii dacă ar fi fost așa ceva?

Ba da, evident! Este însă o certitudine că această criză va provoca modificări în economie. Este o certitudine că vor fi cele mai afectate companiile din zona de mijloc. Dar, pe de o parte, avem state care cheltuiesc foarte mulți bani ca să sprijine economiile, și atunci, prezumând că ar fi o conspirație, te gândești de ce ar fi făcut ăia chestia asta? Ca după aceea să trebuiască să scoată bani ca să sprijine economia? E ceva…

Un nonsens, o fractură logică.

Mă uitam la știri, la Trump, că scoate 1.000 de miliarde de dolari ca să dea câte un cec de 1.000 de dolari fiecărui american afectat de coronavirus. E o chestie foarte populistă. Nu știu dacă se va întâmpla. Dar, dacă va fi, te întrebi ce interes au avut americanii să facă asta. Deci, sunt absurdități.

O altă teorie a conspirației foarte mult distribuită pe Facebook este că această criză e una provocată de SUA, care nu putea lăsa China să devină prima putere economică a lumii.
Apropo de ce discutam mai devreme, o dictatură se ridică mai repede din criză decât o țară democratică. Gândește-te că au făcut un spital în 6 zile. Lucrul ăsta nu s-ar putea face niciodată într-o țară democratică. Unde ai nevoie să selectezi contractorii, să respecți niște reguli… Lucrul ăsta nu s-ar fi putut întâmpla.

Deci credeți că va ieși în câștig China?

Nu va ieși în câștig. Dar sigur nu va ieși în pierdere. Nu va avea o pierdere mai mare decât alții. Sigur că va înregistra pierderi. I-a scăzut producția, este cel mai mic ritm de creștere economică din ultimii 15 ani. Deci, au înregistrat o pierdere. Dar lucrurile merg, situația a fost adusă sub control. Eu nu cred în teoria asta a conspirației.

Nici eu, dar vă întreb pentru că sunt foarte vehiculate.

Da, pentru că oamenii caută mereu explicații foarte alambicate. Dar e ca briciul lui Occam. Cea mai scurtă cale logică spre un lucru are cea mai mare probabilitate să fie cea corectă.

„Economia Italiei, a treia din Europa, seamănă cu bolnavii de coronavirus de la reanimare. Avea deja alte boli. Îi mai lipsea coronavirusul”

Așa este. Ultima întrebare: Europa intră în recesiune.

Da, cel mai probabil.

În cât timp credeți că-și va reveni după ce se încheie criza?

Asta e foarte greu de spus. Pentru că această criză nu se va încheia luni, la ora 9. Sau într-o luni, la ora 9. Ea se va încheia progresiv. Adică, ușor-ușor, lucrurile vor începe să-și reintre în normal. Nu va exista un nou moment T0. Lucrurile vor evolua înapoi, încet, spre bine. Dar cât va dura acest proces, e greu de spus. Și, apropo de recesiunea de care se apropie Europa, depinde foarte mult de Italia. Italia seamănă foarte mult cu unul din bolnavii de coronavirus care e la reanimare. Cei care au murit sau sunt în stare gravă, de obicei, au mai multe boli.

Da, Italia avea déjà alte boli.

Italia avea déjà boli. Diabet, picior de lemn, numai un plămân și era și cardiacă. Îi lipsea numai coronavirusul. Italia e a treia economie a Europei și de situația ei va depinde și recesiunea sau creșterea economică a Europei în ansamblu.

Vă mulțumesc pentru amabilitate.
Pentru nimic.

O zi bună!