Matei Udrea

Matei Udrea face parte din departamentul de reporteri speciali la Fanatik. A debutat în presă la Evenimentul zilei, în 1993, apoi a mai lucrat la ProSport și Adevărul.

Experiență profesională

Evenimentul zilei (1993-2009): a lucrat la această publicație între 1993-2009, la Departamentul “Sport”. A făcut parte din echipa de jurnaliști care, începând cu toamna lui 1994, a început să informeze sistematic publicul despre existența Cooperativei din fotbalul românesc – o premieră în istoria presei românești.
A scris, printre altele, despre implicarea politicienilor în fotbal, dar și despre felul în care impresarii și conducătorii de cluburi devalizau echipele prin deturnarea banilor încasați pe jucătorii transferați în străinătate. Ulterior, dezvăluirile din paginile publicației au fost confirmate de procurorii DNA în celebrul dosar al transferurilor. Între 2007 și 2009 a coordonat Departamentul Sport al EVZ.
A participat la turneul final al Cupei Mondiale de fotbal din 2006.

ProSport (2009-2012, 2014-2019): ca redactor șef adjunct, a participat la coordonarea activității de la această publicație. În paralel, a publicat anchete, reportaje, interviuri și corespondențe și a participat constant, fie ca invitat, fie ca moderator, la ProSport Live – prima emisiune de sport transmisă online și pe Facebook în România.

Adevărul (2012-2014): ca editor coordonator, s-a ocupat de Weekend Adevărul, ediția publicației tipărită vineri într-o perioadă în care numărul paginilor ajungea la 54. În paralel, a publicat interviuri, editoriale și articole de istorie.

Contact
Facebook
Twitter
Instagram

ADVERTISEMENT
Interviu Raed Arafat Rugamintea mea catre sportivi este sa mai aiba rabdare Sa nu preseze pentru ca presiunile nu vor rezolva nimic O relaxare acum pentru sport inseamna relaxare si pentru altii

Interviu Raed Arafat: „Rugămintea mea către sportivi este să mai aibă răbdare. Să nu preseze pentru că presiunile nu vor rezolva nimic. O relaxare acum pentru sport înseamnă relaxare și pentru alții”

Interviu Boloni necrutator Cine dracu suntem noi sa cerem dispensa pentru fotbal cand oamenii mor Si daca se pierd banii de la televiziuni ce Sa plateasca federatia diferenta

Interviu Bölöni, necruțător: “Cine dracu’ suntem noi, să cerem dispensă pentru fotbal când oamenii mor? Și dacă se pierd banii de la televiziuni, ce? Să plătească federația diferența!”

Viitorul a vandut jucatori in valoare de 120 de milioane de lei incepand din 2012 Clubul lui Gica Hagi a marcat profit in 6 din ultimii 8 ani  ANALIZA

Viitorul a vândut jucători în valoare de 120 de milioane de lei începând din 2012. Clubul lui Gică Hagi a marcat profit în 6 din ultimii 8 ani | ANALIZĂ

Mircea Rednic la 58 de ani Sunt in forma Mias dori sa mai iau un titlu si sa antrenez nationala Acolo e nevoie de antrenor cu experienta Ce ar fi schimbat in echipa la Mondialul din 1990 Exclusiv

Mircea Rednic la 58 de ani: “Sunt în formă! Mi-aș dori să mai iau un titlu și să antrenez naționala. Acolo e nevoie de antrenor cu experiență”. Ce ar fi schimbat în echipă la Mondialul din 1990. Exclusiv

Soros a imprastiat virusul cu drona De ce creste online teoria conspiratiei Psihiatrul Gabriel Diaconu Pe Internet adevarul dispare Devine o functie de boti INTERVIU

“Soros a împrăștiat virusul cu drona.” De ce crește online teoria conspirației? Psihiatrul Gabriel Diaconu: “Pe Internet, adevărul dispare. Devine o funcție de boți” INTERVIU

Top 15 cele mai bogate CSMuri finantate de primarii buget total de 280 de milioane de lei in ultimele 14 luni Un oras da clubului sportiv 105 din banii localitatii EXCLUSIV

Top 15 cele mai bogate CSM-uri finanțate de primării: buget total de 280 de milioane de lei în ultimele 14 luni. Un oraș dă clubului sportiv 10,5% din banii localității! EXCLUSIV

Gabi Szabo a reactionat dupa interviul FANATIK cu Nicusor Dan Din fotoliu e simplu sa critici EXCLUSIV

Gabi Szabo a reacționat după interviul FANATIK cu Nicușor Dan: ”Din fotoliu e simplu să critici!” EXCLUSIV

INTERVIU  Gabi Szabo dezlantuita ca niciodata Am gasit la CSM Bucuresti neveste de politicieni si oameni fara nicio pregatire Nam mai acceptat compromis pe bani publici deasta deranjez Cum a plecat Tomas Ryde ce spune despre asocierea cu PSD relatia cu Firea criticile lui Nicusor Dan si cele 3 carti citite deodata

INTERVIU | Gabi Szabo, dezlănțuită ca niciodată: “Am găsit la CSM București neveste de politicieni și oameni fără nicio pregătire. N-am mai acceptat compromis pe bani publici, de-asta deranjez!”. Cum a plecat Tomas Ryde, ce spune despre asocierea cu PSD, relația cu Firea, criticile lui Nicușor Dan și cele 3 cărți citite deodată

ADVERTISEMENT