News

Criza termoficării devine tot mai gravă în România. O companie a renunțat să mai dea căldură și apă caldă în două orașe numai în ultimul an

Criza încălzirii centralizate din România se acutizează, mai ales în condițiile scumpirii accelerate a gazului, iar tot mai mulți români care depind de SACET-uri riscă să înghețe în case.
28.10.2021 | 17:28
Criza termoficarii devine tot mai grava in Romania O companie a renuntat sa mai dea caldura si apa calda in doua orase numai in ultimul an
Criza termoficării devine tot mai gravă în România. O companie a renunțat să mai dea căldură și apă caldă în două orașe în ultimul an Foto: Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Operarea unui sistem centralizat de termoficare pare a deveni o misiune imposibilă la noi în țară. Companiile care operează aceste sisteme sunt fie în pragul colapsului economic, fie aleg să renunțe la contracte pentru a evita pierderile.

Nu doar prețul gazului contribuie la situația dramatică a termoficării centralizate din România, ci și lipsa de investiţii majore în modernizarea instalaţiilor, în anii precedenţi, ceea ce determinat un grup de 17 parlamentari să ceară urgent ajutor Guvernului.

ADVERTISEMENT

În prag de iarnă, încă un oraș rămâne fără operator de termoficare, după ce compania a reziliat contractul. Nu e primul contract din care Veolia se retrage în cei 29 de ani în România.

Veolia renunță să încălzească încă un oraș din România

Ploieștiul este orașul care a rămas fără furnizor de căldură și apă caldă. Veolia va mai presta totuși serviciile până la finalul sezonului rece.

ADVERTISEMENT

Se repetă scenariul de la Iași, de unde același operator a plecat la începutul acestui an. Și nu numai.

Potrivit site-ului oficial, “compania franceză Veolia este lider mondial în furnizarea serviciilor de apă, de energie şi de salubritate. În România, Veolia furnizează servicii de alimentare cu apă potabilă și de canalizare, precum și servicii de energie.  În anul 2013, Veolia în România avea peste 3400 de colaboratori şi a obţinut o cifră de afaceri de aproximativ 310 milioane euro”.

ADVERTISEMENT

Potrivit aceluiași site, compania, prezentă în România din 1992, produce, distribuie și alimentează cu energie termică sistemele de termoficare din Ploiești, Iași și Otopeni și gestionează contracte de management energetic pentru clădiri și operatori industriali.

În ceea ce privește clienții persoane fizice, se mai arată în prezentarea companiei, Veolia furnizează servicii energetice pentru mai bine 90.000 de gospodării, în Ploiești, Iași și Otopeni.

ADVERTISEMENT

Compania a operat pe partea de servicii de energie sub numele Dalkia până la rebrandingul din 2015, când a devenit Veolia ca urmare a ieșirii Electricité de France (edf) din acționariatul companiei mamă și împărțirii operațiunilor interne și internaționale ale grupului francez.

În ceea ce privește furnizarea de servicii de alimentare cu apă și canalizare, Veolia operează în România sub numele Apa Nova la București și Ploiești, respectiv Veolia Apă Servicii la Otopeni.

Compania anunță rezilierea contractului de la Ploiești

Numai că datele prezentate nu sunt tocmai actualizate. Miercuri compania a anunțat rezilierea contractului cu municipalitatea ploieșteană, dar i-a asigurat pe clienții săi că vor primi în continuare apă caldă și căldură până la 31 martie 2022.

“Veolia Energie Prahova anunţă rezilierea Contractului de delegare prin concesiune în baza căruia asigură serviciul de alimentare cu energie termică pentru Municipiul Ploieşti. […]

Decizia vine în contextul conjugat al deteriorării accelerate a situaţiei financiare a concesiunii reţelei de încălzire, al unui tarif care nu acoperă nici pe departe costurile furnizării serviciului public şi al creşterii masive a preţurilor la gaze la nivel mondial, toate acestea plasând furnizorul de apă caldă şi căldură într-o situaţie nesustenabilă.

Dezechilibrul financiar se datorează neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către autorităţile locale, inclusiv neplata la timp a subvenţiei datorate sau neaprobarea la timp a ajustării tarifare cuvenite”, se arată în comunicatul companiei citat de Agerpres.

Contractul cu primăria Ploiești a fost încheiat în anul 2004 pe o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea prelungirii cu jumătate din perioada inițială.

În urma negocierilor purtate în 2019, a fost decisă prelungirea “Contractului de delegare prin concesiune a gestiunii serviciului public al județului Prahova de alimentare cu energie termică produsă în mod centralizat în sistem producție-transport-distribuție pentru municipiul Ploiești” până la data de 15 mai 2022, însă operatorul serviciului de termoficare a decis să se retragă mai devreme din contract.

La începutul anului Veolia renunțase la contractul de la Iași

Scenariul este similar cu ieșirea companiei din contractul de concesiune pentru operarea sistemului de termoficare de la Iași. Anunțul privind rezilierea acestui contract a venit pe 26 ianuarie 2021.

“Iași, 26 ianuarie 2021 – Contractul de Concesiune, în baza căruia Veolia Energie Iași (VEI) asigură serviciul de alimentare cu energie termică pentru Municipiul Iași (apă caldă și încălzire) va înceta la data de 30.04.2021.

Decizia vine ca urmare a imposibilității echilibrării financiare a acestui contract, în ciuda eforturilor depuse de cei doi parteneri.

Operatorul va demara acțiunile necesare în vederea predării gestiunii serviciului de alimentare cu energie termică, ce a fost încredințată pe o perioadă de 20 de ani, începând cu anul 2012″, se arată într-un comunicat al companiei.

În cazul Iașului compania a renunțat la concesiune după doar 9 ani de la semnarea contractului, situația din municipiu revenind practic la situația anterioară când serviciul de termoficare era operat de primărie.

Compania a mai operat serviciul până la preluarea sa efectivă de către municipalitate la 1 august 2021.

Potrivit presei locale, plecarea operatorului serviciului de termoficare de la Iași atrage după sine și o factură de peste 10 milioane de euro, despăgubiri pe care ar urma să le plătească municipalitatea pentru investițiile făcute de companie.

Compania a operat și sistemul de termoficare din Tulcea

În aprilie 2015, Societatea Energoterm SA, firma al cărei unic acţionar este Consiliul Local al municipiului Tulcea, începea preluarea punctelor termice aparţinând Dalkia SA (fostul nume sub care a operat Veolia în România n.r.), la începutul lunii mai 2015 devenind, după 20 de ani, singurul furnizor de căldură şi apă caldă din oraş.

“La începutul săptămânii, au fost predate documentaţiile aferente celor 14 centrale care au fost administrate în ultimii 20 de ani de societatea Dalkia SA”, se arăta la momentul respectiv într-un comunicat de presă al Energoterm, citat de Administratie.ro.

Compania a ales să nu mai prelungească contractul cu municipalitatea tulceană după ce negocierile au eșuat.

Plecarea companiei de la Alba Iulia a fost mai tumultuoasă

Primăria a renunţat la contractul cu Dalkia în 2011, după o perioadă de 15 ani.

La debutul contractului, în 1996, compania avea în exploatare 31 de centrale termice care alimentau 16.640 de apartamente şi 457 de agenţi economici. În 2011 mai erau utilizate doar două centrale care furnizau căldură şi apă caldă pentru un număr mic de utilizatori.

Începând din 2011, la Alba Iulia nu mai există sistem centralizat de încălzire. Atunci, ultimele câteva zeci de apartamente dintr-un bloc din centrul municipiului au fost debranșate.

În 2018, Primăria Alba Iulia a dat în judecată Veolia Energie România SA (fosta Dalkia România SA) pentru recuperarea unei sume de circa 4,7 milioane de lei (1 milion de euro), citând clauze contractuale nule.

Prin Hotărârea 1941 din 26 octombrie 2020 Tribunalul București admite cererea municipalității și obligă compania la plata sumei de 4.056.886,68 lei. Hotărârea prevede drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul a fost depus în mai 2021, urmând a se judeca pe 18 noiembrie 2021.

Otopeni, singura localitate încălzită de Veolia

După rezilierea contractului de la Ploiești, orașul Otopeni a rămas singura localitate cu care Veolia are încă în vigoare un contract de operare a sistemului de termoficare.

Actul de delegare a serviciului public de termoficare a fost semnat în 2009 pentru o perioadă de 25 de ani.

Potrivit comunicatului de presă de la acea vreme, citat de Administrație.ro, serviciul de termoficare din Otopeni “deservește în prezent peste 800 de locuințe. În viitor, instalațiile vor fi modernizate pentru a se îmbunătăți calitatea serviciilor, costurile și impactul asupra mediului înconjurător (scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră)”.

Veolia furnizează apă potabilă și servicii de canalizare în București, Ploiești și Otopeni

Cu doi ani înainte de a bate palma cu Veolia pentru operarea serviciului de termoficare, Primăria Otopeni i-a încredințat și serviciile de alimentare cu apă și canalizare, tot pentru 25 de ani.

În vara anului 2007 compania Veolia Apă Servicii a câștigat licitația organizată de Consiliul Local Otopeni.

La acea vreme, Veolia furniza deja aceleași servicii în București și Ploiești prin intermediul companiilor Apa Nova București, respectiv Apa Nova Ploiești.

Încheiate în anul 2000 pentru o perioadă de 25 de ani, contractele se apropie de expirare. Dacă pentru București a fost semnată în august anul trecut prelungirea concesiunii pe o perioadă de 12 ani, până în 2037, la Ploiești negocierile au debutat abia în martie 2021 și încă nu s-au finalizat.

Veolia în vizorul justiției

Dosarul Apa Nova

Cea mai răsunătoare întâlnire cu justiția în care a fost implicată compania în România este dosarul întocmit de DNA Ploiești în 2015, când Apa Nova Bucureşti a fost pusă sub acuzare pentru evaziune, spălare de bani şi alte infracţiuni.

Pe 1 noiembrie 2019, DNA a clasat parțial dosarul Apa Nova. Clasarea i-a privit pe directorii francezi ai companiei, Bruno Roche și Laurent Lalague, pe directoarea româncă Lavinia Săniuță și pe oamenii de afaceri Vlad Moisescu și Ovidiu Semenescu.

“În dosarul preluat, la data de 1 noiembrie 2019, s-a dispus disjungerea şi continuarea cercetărilor, în stare de libertate, faţă de inculpata SC Apa Nova SA Bucureşti, faţă de doi inculpaţi, la data faptelor persoane din conducerea societăţii, menţionate anterior, fiecare sub aspectul infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor, precum şi faţă de un administrator al unei societăţi comerciale, sub aspectul infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la spălare a banilor”, se arată într-un răspuns transmis Agerpres de către Biroul de presă al DNA.

Dosare pentru ucidere din culpă

La finalul anului trecut, filiala de la Iași a fost condamnată în primă instanță pentru ucidere din culpă, pentru decesul unui angajat. Potrivit sentinței, compania ar urma să plătească o amendă penală de 150.000 de lei și 70.000 de euro cu titlu de daune morale văduvei.

Atât văduva, cât și Veolia și Parchetul au depus apel împotriva deciziei, dosarul urmând a primi o sentință definitivă la Curtea de Apel Iași.

Compania, de data aceasta prin filiala de energie de la Ploiești, împreună cu SC Fireproof Team SRL, a fost trimisă în judecată în luna iunie tot pentru ucidere din culpă după un accident de muncă petrecut în 2013 și soldat cu rănirea gravă a doi muncitori, dintre care unul a decedat ulterior la spital.

Dosarul va avea primul termen pe 9 noiembrie.

Reprezentant Veolia, condamnat pentru dare de mită în beneficiul echipei Petrolul Ploiești

Mihai Dogaru, fost vicepreședinte al clubului Petrolul Ploiești

, a fost condamnat la 1 an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru dare de mită.

Manager general al companiei Veolia Energie Prahova, principalul finanțator al clubului de fotbal la acea vreme, Dogaru a fost surprins în flagrant când încerca să mituiască un arbitru.

La doar o lună după flagrant, compania Veolia a anunțat că renunță la parteneriatul de finanțare al echipei ploieștene, dar că va rămâne totuși alături de aceasta doar în calitate de sponsor.

ADVERTISEMENT
Tags: