News

Efectele crizei din Ucraina. În mai puțin de o lună, sute de ucraineni s-au stabilit într-o comună din Botoșani

Speriați de un posibil război cu Rusia, sute de ucraineni s-au stabilit, în mai puțin de o lună, în comuna Vârfu Câmpului, din județul Botoșani. Uneori, vin cu zecile sau cu sutele într-o săptămână.
23.02.2022 | 16:28
Efectele crizei din Ucraina In mai putin de o luna sute de ucraineni sau stabilit intro comuna din Botosani
ADVERTISEMENT

De când criza din Ucraina a luat amploare, în mai puțin de o lună, locuitorii comunei Vârfu Câmpului, din județul Botoșani, s-au mărit considerabil.

Concret, în mai puțin de o lună, numărul noilor persoane din Vârfu Câmpului a ajuns la 300, adică de la 9.136, câte erau pe 31 ianuarie 2022, s-a ajuns la 9.412 pe 22 februarie 2022.

ADVERTISEMENT

Ce spune primarul localității despre situație

Totul se întâmplă în condițiile în care, în documentele oficiale, Vârfu Câmpului nu are mai multe de 3.622 locuitori. Primarul localității este uimit de situație.

Edilul spune că foarte mulți ucraineni cer reședință în comuna sa, în ultima vreme. Au fost situații când într-o singură săptămână a avut zeci și chiar sute de solicitări.

ADVERTISEMENT

”Într-o singură zi am avut şapte cetăţeni ucraineni care au solicitat reşedinţă definitivă în Vârfu Câmpului.

Sunt mulţi în ultima vreme. Nu ştiu câţi sunt exact, dar oricum sunt cu zecile şi cu sutele într-o săptămână.

ADVERTISEMENT

Vin şi îşi fac documentele şi se mută pe Vârfu Câmpului. Este legat de situaţia conflictuală ruso-ucraineană.

Probabil îi sperie şi ei caută să plece cât mai mulţi”, spune primarul comunei Vârfu Câmpului, potrivit Agerpres.

ADVERTISEMENT

Cum a mai evoluat criza din Ucraina

Vârfu Câmpului este o regiune situată în partea de Nord-Vest a judeţului Botoşani, la o distanță de aproape 30 de kilometri de Vama Siret, de la frontiera țării noastre cu Ucraina.

Între timp, criza din Ucraina se adâncește de la o zi la alta. După ce Vladimir Putin a semnat decretul de recunoaștere a independenței celor două regiuni separatiste, din estul Ucrainei, Donețk și Lugansk, miercuri, 23 februarie, personalul diplomatic rusesc a început să plece din Ucraina.

Totodată, drapelul rus a fost coborât de pe sediul misiunii diplomației rusești din Ucraina, mai multe persoane fiind văzute ieșind cu bagaje.

De altfel, Rusia începe să primească sancțiuni din Occident după ce Vladimir Putin a recunoscut independența pentru teritoriile pro-ruse, Donețk și Lugansk. De exemplu, Germania a blocat gazoductul Nord Stream 2.

Una dintre consecințele gestului lui Vladimir Putin este faptul că marile companii rusești,Gazprom, Rosneft și Lukoil s-au ales cu pierderi de miliarde la Bursa de la Moscova.

ADVERTISEMENT