Războiul pentru palmares, siglă și culori dintre CSA Steaua și FCSB pare unul fără sfârșit. Echipa lui Gigi Becali a pierdut în finalul anului 2014 dreptul de folosință al numelui și siglei Steaua, iar de atunci, cele două părți se află în conflict.
Asociația “Salvați Steaua”, înființată în 2020, a făcut o solicitare către CSA Steaua pentru comunicarea unor informații de interes public în acest conflict și anume: 1. actul sau ordinul prin care secția de fotbal a fost transferată către AFC Steaua București, 2. Regulamentele de organizare ale CSA din 1998 până în 2014 şi 3. decizia de înfiinţare a unei echipe din sezonul competiţional 2017-2018.
Deşi solicitările au fost făcute în 2020, a fost nevoie de o decizie în instanţă ca CSA Steaua să furnizeze aceste răspunsuri, doi ani mai târziu, pe 18 octombrie 2022. Iar FANATIK vă prezintă documentul:
Potrivit răspunsurilor celor de la CSA, secţia de fotbal de la Steaua nu s-a desprins niciodată de Armată, deşi în 1998 aceasta a trecut la AFC Steaua Bucureşti, cea condusă de Viorel Păunescu.
Privind regulamentele de funcţionare ale Clubului Sportiv, cei de la Steaua dezvăluie că regulamentul din 2001 nu poate fi făcut public pentru că are reglementări în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionalei. Interesant este că regulamentul din 2013 a fost ataşat şi nu avea aceste reglementări.
Iar în ceea ce priveşte decizia de înfiinţare a echipei din 2017, cea care activează în Liga 2, cei de la CSA Steaua au trimis Monitorul Oficial al României nr.533/2017, adică un document cu care “Asociaţia Salvaţi Steaua” s-a adresat instanţei, în locul deciziei de înfiinţare.
FANATIK a luat legătura cu Virgil Boglea, preşedintele Asociaţiei “Salvaţi Steaua”, de profesie avocat, care a explicat cum au decurs lucrurile privind această solicitare:
“Ei ne-au răspuns în iulie 2020 că nu pot să ne furnizeze în termenul de 10 zile acele informații. După ce a expirat termenul de 10 zile, ne-au spus că vor să îl prelungească până la 30 de zile. După cele 30 de zile ne-au spus că nu ne comunică acele informații, întrucât nu sunt de interes public.
Bun. Noi în baza legii 544/2001 privind accesul la informații publice, i-am acționat în instanță. După câteva luni în care ne-am judecat și domnul Talpan a pus o întâmpinare prin care ne spunea că nu poate să ne ofere acele informații întrucât noi le puteam folosi în procesul cu palmaresul.
A venit răspunsul instanței care, evident, ne-a dat dreptate. Le-au transmis că trebuie să comunice aceste răspunsuri pentru că, ce să vezi, chiar sunt de interes public. Hotărârea a fost dată în 29 aprilie 2021 și de abia în august sau iulie ne-a fost comunicată. Practic, procesul a stagnat.
Aveau 15 zile să facă recurs, demers care ar fi fost penibil pentru că nu puteau să susțină argumente juridice într-o instanță de recurs, iar decizia a rămas definitivă. Astăzi (n.r. marți, 18 octombrie) am primit prin poștă comunicarea lor cu privire la acele informații”, a explicat Boglea pentru FANATIK.
Virgil Boglea a declarat pentru FANATIK că răspunsul celor de la CSA Steaua este o bătaie de joc la adresa tuturor, inclusiv pe site-ul oficial al “militarilor” fiind recunoscut transferul secţiei de fotbal în 1998:
“Ce spun ei cu privire la prima informație: «Domnule, nu s-a transferat Steaua în 1998». Păi pe site-ul lor oficial scrie că în 1998 a trebuit să se transfere la AFC. Este o evidență pe care o știe toată lumea.
Mi-e și rușine. Ne spun că nu s-a făcut nimic. Păi ce s-a făcut? S-a închis secția sau nu? Poate și presa ar trebui să îi întrebe. Își bat joc de toată lumea. Și de steliști și de cei care nu sunt steliști. Suntem luați de proști?
Noi le-am cerut regulamentul din 1998 până în 2014. Și ei spun că nu ni-l pot da pe ăla că el conține reglementări militare, n-are niciun fel de legătură. Dar ni-l dau pe cel din 2013.
Dar nu vi l-am cerut pe ăla. Instanța nu v-a obligat să îl dați pe ăla. V-a obligat să îl dați pe cel din 1998 până în 2014, în 2001 a fost un nou regulament. Că n-a existat secție de fotbal la CSA.
Și trei. Noi venim cu probă în instanță cu Monitorul Oficial 533/2017, spunem instanței că aici se face referire la înființarea unei noi echipe de fotbal, la care ei ne atașează același Monitor Oficial. Păi cu ăla am venit noi în instanță. Dă-ne decizia și ce se spune despre decizia respectivă”.
Preşedintele Asociaţiei “Salvaţi Steaua” susţine că lucrurile nu vor rămâne aşa şi urmează să facă o nouă adresă către CSA Steaua pentru a le fi furnizate informaţiile pe care ei le-au solicitat. Dacă nu se va întâmpla, cei de la asociaţie se vor adresa organelor de cercetare penală:
“Ca să nu fim mai catolici decât papa și să ne adresăm autorităților penale, o să ne adresăm cu o nouă comunicare către CSA. În care o să le spunem care este hotărârea, la ce obligă instanța.
Încă o dată, dacă vor să respecte hotărârea bine, dacă nu, ne vom adresa organelor de cercetare penală cu plângere împotriva organelor de conducere, a comandantului, că el s-a semnat pe hârtia aia, prin care o să punem în discuție o săvârșire a infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești. Este infracțiune prevăzută în codul penal…”, a declarat Boglea.