Cu toate că în trecut familia Sterp a primit reclamații, oamenii afirmând că au prețuri mult prea mari la produsele tradiționale, mama Geta nu mai scade din bani. Cu cât vinde acum un kilogram de pastramă.
Familia Sterp este una dintre cele mai cunoscute de la noi. Românii îi urmăresc pe Iancu, Geta, Ileana, Culiță, dar și pe mama lor atât atunci când apar la televizor, cât și pe rețelele sociale.
De altfel, cei care vor să îi cunoască o pot face mergând direct la magazinul lor. Tot de aici pot gusta și din preparatele tradiționale ale mamei Geta, dar trebuie luat în calcul că prețurile nu sunt chiar mici.
De fapt, internauții s-au plâns că sumele cerute pentru preparatele din carne sau lapte de oaie nu sunt tocmai accesibile. Dar Geta Sterp le-a explicat că în spatele lor stă multă muncă.
Astfel că, nu au de gând să ceară mai puțin. Iar acest lucru l-au demonstrat și recent, în cadrul unui videoclip publicat pe TikTok. În imagini, mama Geta pregătește pastramă care urmează să fie scoasă la vânzare.
„M-am specializat în pastramă, că zicea lumea că nu facem pastramă. Am lucrat la asta de mă dor buricele. Am curățat usturoi, cimbru, sare, piper”, a afirmat mama Geta despre prepararea pastramei.
De asemenea, Geta Sterp, sora lui Culiță, a fost cea care a curățat carnea de pe oase și a crescut oile. Și după tot efortul comun, oamenii sunt așteptați să meargă în magazin sau să comande pastrama.
Prețul pentru un kilogram este de 70 de lei. „Ce bine arată! Pentru comenzi lăsați mesaj în privat la mama pe Tik Tok și kilogramul este 70 de lei”, a completat Ileana Sterp.
În aceste condiții, cei care au văzut videoclipul au simțit nevoie să sublinieze că produsul este prea scump din punctul lor de vedere. „Spor la vânzare, dar nu cred să o vindeți la prețul ăsta, e 700 roni mielul de 1 an 35-40 kg, ia calculați/ Wow! Doar nu e struț.Foarte scump/ 70 kg poleită cu aur??/ Foarte scump”, sunt doar câteva comentarii primite.