Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Culisele revenirii lui Ionuț Lupescu la Dinamo: “El doar asta va face acolo”

Ionuț Lupescu a revenit la CS Dinamo, iar Cornel Dinu a explicat la FANATIK SUPERLIGA cu ce se va ocupa fostul internațional.
21.10.2023 | 22:00
Culisele revenirii lui Ionut Lupescu la Dinamo El doar asta va face acolo
Ionuț Lupescu a revenit la CS Dinamo, iar Cornel Dinu a explicat la FANATIK SUPERLIGA cu ce se va ocupa fostul internațional. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Fostul jucător va fi direct implicat în dezvoltarea academiei clubului din liga a treia. El a spus la prezentarea oficială că își va oferi expertiza și va face consultanță în ceea ce se vrea a fi una dintre cele mai importante academii de copii și juniori din România.

Ce va face Ionuț Lupescu după revenirea la Dinamo

Intrat prin telefon la cea mai nouă ediție a emisiunii FANATIK SUPERLIGA, Cornel Dinu a vorbit despre revenirea lui Ionuț Lupescu la CS Dinamo și a precizat că acesta doar va creiona un program pentru academie.

ADVERTISEMENT

”La experiența pe care o are, a stat 7-8 ani de zile în Germania, a stat la FIFA, el poate să facă un proiect de selecție, de antrenament și de concepție de joc a echipelor de la Dinamo. Deci, el poate să facă ceea ce se numește munca de teorie, practică și de criteriile de selecție de la Dinamo.

Pentru că el a prins timpurile când erau 2 selecții pe an de la Dinamo și clubul fiind în centru veneau de fiecare dată, în luna martie și în luna septembrie, între 250 și 300 de inși. Ori acum lucrurile nu mai stau așa pentru că în general copiii stau pe taste și pe fel de fel de alte lucruri, iar el va face doar un program.

ADVERTISEMENT

Nu știu ce va ieși, dar el nu va face decât acest program. Ionuț stă de vreo câteva luni zile, a avut fel și fel de gânduri. Este un tip care a muncit aproape zi de zi. El a fost adus la Dinamo de Piți Varga, care l-a găsit pe unde pe la Timpuri Noi pe la începutul anilor ’80.

Cred că discuțiile care s-au făcut, s-au făcut la nivelul conducerii clubului de către actualul președinte și probabil că se încearcă o relansare a centrului de copii și juniori care să producă eventual și pentru celelate două echipe. Lupescu nu va face decât materialul tematic și cu asta am închis subiectul”, a declarat Dinu.

ADVERTISEMENT

Un singur teren pentru academia lui CS Dinamo

”Procurorul” a ținut să menționeze că cea mai mare problemă a academiei în acest moment este faptul că beneficiază de un singur teren de antrenament pe care se pregătesc toți cei 300 de copii.

”Problema care se pune este că la ora actuală, mi-a spus cineva de acolo, sunt aproape 300 de copii la CS Dinamo, sunt câțiva antrenori, discutabil, unii aduși de Lupu (n.r. – Dănuț Lupu), alții care mai sunt pe acolo.

ADVERTISEMENT

Nu vreau să pronunț asupra calității, este treaba lui Ionuț Lupescu, dar mi-a explicat că este imposibil să se facă performanță încă o perioadă destul de lungă de timp pentru că acești 300 de copii se antrenează pe un singur teren, terenul sintetic care este în spatele Peluzei Cătălin Hîldan, și din când în când mai intră pe vechiul teren Piți Varga, care e undeva lângă velodrom, la dreapta.

Dacă stai să te gândești, echipa lui Nicolae Badea se antrenează în Tei, unde este o bază închiriată de Ion Moldovan, iar Dinamo celălalt, care are echipa din SuperLiga, se antrenează din câte știu eu la Granitul, într-o bază tot cu teren sintetic care îi aparține lui Ion Țiriac. Este o dispensie totală, Dinamo este împrăștiată în tot Bucureștiul”, a spus Cornel Dinu, la FANATIK SUPERLIGA.

FANATIK SUPERLIGA este LIVE și în exclusivitate pe FANATIK.RO, în fiecare luni, marți și vineri. Show-ul se poate vedea de la 10:30, iar în premieră, în aceeași zi de la 17:30. Emisiunea este pe canalul de Youtube Fanatik și pe Facebook Fanatik și Horia Ivanovici Oficial.

Cu ce se va ocupa Lupescu la CS Dinamo

ADVERTISEMENT