Fotbal international

Cum a ajuns Liga Campionilor o competiţie predictibilă! Motivele pentru care nu vom mai avea o finală FC Porto – AS Monaco

06.04.2021 | 17:40
Cum a ajuns Liga Campionilor o competitie predictibila Motivele pentru care nu vom mai avea o finala FC Porto  AS Monaco
ADVERTISEMENT

Liga Campionilor este competiţia care adună la start, în fiecare sezon, cele mai mari staruri ale fotbalului mondial, însă finalul este acelaşi mereu, o forţă a continentului câştigă marele trofeu. FANATIK îţi prezintă modul prin care Champions League a devenit o competiţie predictibilă şi motivele pentru care marile surprize nu vor mai apărea.

Manchester City, Borussia Dortmund, FC Porto, Chelsea, Bayern Munchen, PSG, Real Madrid şi Liverpool sunt echipele care se duelează în actualul sezon pentru trofeul Ligii Campionilor. Dintre cele opt, formaţia portugheză este marea surpriză a sezonului, însă şansele ca echipa lui Conceicao să câştige cupa sunt minime.

ADVERTISEMENT

17 ani de când Liga Campionilor este o competiţie predictibilă. FC Porto şi AS Monaco, ultimele mari surprize

Sezonul 2003-2004 a fost ultimul care a propus o finală a Ligii Campionilor fără nicio reprezentantă a celor mai mari patru campionate din Europa. FC Porto, antrenată de Jose Mourinho, câştiga trofeul în faţa lui AS Monaco, iar de atunci au trecut 17 ani. În tot acest timp, Champions League s-a transformat într-o competiţie predictibilă, unde marile favorite ajung mereu în ultimul act.

UEFA a revoluţionat Liga Campionilor, dar tot forul continental este cel vinovat pentru faptul că outsiderii nu au nicio şansă să ajungă din nou în finală. Nu e vorba doar de sistemul competiţional, diferenţa este făcută de modul cum sunt împărţiţi banii şi faptul că tot marile puteri ale fotbalului european au acces la sumele consistente.

ADVERTISEMENT

Cum s-a asigurat UEFA că tot granzii vor face bani grei în Liga Campionilor

Până în sezonul 2018-2019, echipele care se calificau în grupele Ligii Campionilor primeau o sumă fixă pentru realizarea acestuia obiectiv, la care se adăugau banii veniţi în funcţie de performanţele în cele şase meciuri şi cota-parte din market pool.

Până să vină banii din performanţe şi market pool, cele 32 de formaţii se aflau la o oarecare egalitate în privinţa sumelor asigurate. Spre exemplu, în sezonul 2017-2018, fiecare echipă a încasat 12.700.000 de euro la startul grupelor, la care s-au mai adunat banii câştigaţi în fazele preliminare. Astfel, formaţiile care treceau şi prin calificări mai adăugau 2.000.000 de euro în conturi.

ADVERTISEMENT

Sezonul 2018-2019 a produs o mare schimbare, prin care granzii au început să încaseze şi mai mulţi bani, în timp ce outsiderii primeau resturi. UEFA a introdus un sistem de plată în funcţie de coeficientul pe ultimii zece ani, astfel că echipe precum Bayern Munchen, Real Madrid, Barcelona, Juventus sau Juventus au încasat sume uriaşe la startul competiţiei.

Spre exemplu, înainte de primul meci din grupele Ligii Campionilor 2020-2021, Real Madrid îşi asigurase deja 50.706.000 de euro de la UEFA. Din această sumă, 35.456.000 de euro a reprezentat premiul financiar pentru faptul că spaniolii ocupau primul loc în clasamentul coeficienţilor UEFA pentru ultimii zece ani. La polul opus, Ferenacvaros, echipa din grupele Ligii Campionilor cu cel mai mic coeficient, a încasat doar 1.108.000 de euro.

ADVERTISEMENT

Transferuri grele cu ajutorul banilor din Liga Campionilor

Ultimii ani au dus la spargerea mai multor bariere pe piaţa transferurilor. Totul a culminat cu mutarea lui Neymar de la FC Barcelona la PSG, afacere care a costat-o 222.000.000 de euro pe campioana Franţei. Astfel, sumele obţinute din Liga Campionilor, la care s-au adăugat banii veniţi din drepturile TV din competiţiile interne şi sponsorizări, s-au dus rapid pe transferuri, majoritatea realizate de granzii Europei.

Un exemplu elocvent este Juventus, care şi-a permis să-l transfere pe Cristiano Ronaldo, în 2018, după ce i-a plătit 100.000.000 de euro lui Real Madrid. În sezonul 2018-2019, primul în care UEFA a introdus plata în funcţie de clasamentul coeficienţilor pe ultimii zece ani, campioana Italiei a încasat 95.577.000 de euro din Liga Campionilor.

Cercul din care echipele mici nu pot face parte

Încă de la tragerea la sorţi a grupelor ştim, în proporţie destul de mare, cine va ajune în optimi şi cine nu. Echipele din urna a 4-a, cu cel mai mic coeficient UEFA, au şanse minime să prindă primăvara europeană în Liga Campionilor. În ultimii ani, 20% dintre aceste formaţii au ajuns în optimile de finală.

Din urna a 3-a, 30% dintre echipe au ajuns în optimile de finală. Marile favorite vin din urnele 1 şi 2, cu 87% reprezentante, respectiv 64%. Calificarea în următoarea fază aduce bani în plus şi puncte în coeficientul UEFA. Astfel, campioana Spaniei, aflată în urna 1, are parte de adversari mai facili, ceea ce înseamnă calificarea în fazele superioare şi îmbunătăţirea coeficientului pe ultimii zece ani. Totul se traduce în mai mulţi bani în conturi.

Din ce urne au provenit echipele calificate în optimile de finală în ultimele şase sezoane

  • sezonul 2015-2016 – 12 echipe din urnele 1 şi 2 / 4 echipe din urnele 3 şi 4
  • sezonul 2016-2017 – 15 echipe din urnele 1 şi 2 / 1 echipă din urnele 3 şi 4
  • sezonul 2017-2018 – 11 echipe din urnele 1 şi 2 / 5 echipe din urnele 3 şi 4
  • sezonul 2018-2019 – 12 echipe din urnele 1 şi 2 / 4 echipe din urnele 3 şi 4
  • sezonul 2019-2020 – 12 echipe din urnele 1 şi 2 / 4 echipe din urnele 3 şi 4
  • sezonul 2020-2021 – 12 echipe din urnele 1 şi 2 / 4 echipe din urnele 3 şi 4

PSG a spart monopolul ultimilor ani, dar doar datorită banilor

Între 2004 şi 2019, finalele Ligii Campionilor s-au disputat mereu între echipe din Premier League, La Liga, Serie A sau Bundesliga. Ligue 1, al cincilea cel mai puternic campionat din Europa, doar a privit cum ligile rivale au pus monopol pe ultimul act al UEFA Champions League.

După 16 ani de la finala pierdută de AS Monaco, Franţa a avut din nou o reprezentantă în finală. De această dată a fost vorba de PSG, formaţie care a înghiţit sute de milioane de euro din Qatar, însă trofeul a fost câştigat de Bayern Munchen.

Echipele care au ajuns în finala Ligii Campionilor între 2005 şi 2020

  • Liverpool – 4 finale jucate / 2 câştigate
  • AC Milan – 2 finale jucate / 1 câştigată
  • Barcelona – 4 finale jucate / 4 câştigate
  • Arsenal – 1 finală jucată şi pierdută
  • Manchester United – 3 finale jucate / 1 câştigată
  • Chelsea – 2 finale jucate / 1 câştigată
  • Inter – 1 finală jucată / 1 câştigată
  • Bayern Munchen – 4 finale jucate / 2 câştigate
  • Borussia Dortmund – 1 finală jucată şi pierdută
  • Real Madrid – 4 finale jucate / 4 câştigate
  • Atletico Madrid – 2 finale jucate, ambele pierdute
  • Juventus – 2 finale jucate, ambele pierdute
  • Tottenham – 1 finală jucată şi pierdută
  • PSG – 1 finală jucată şi pierdută
ADVERTISEMENT