News

Cum a fost acaparat protestul de la metrou de politic! PSD versus actuala guvernare, varianta de subteran

26.03.2021 | 17:10
Cum a fost acaparat protestul de la metrou de politic! PSD versus actuala guvernare, varianta de subteran
Protestul de la metrou a adus contre între cei doi poli politici. Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

FANATIK îți spune cum a fost acaparat protestul de la metrou de politic! Concret, la doar câteva minute după ce presa a anunțat că mai mulți angajați ai companiei Metrorex șau coborât pe șine și au blocat circulația, nume grele din zona politică au încercat să se agațe de manifestare și să o transforme într-un carusel al voturilor. 

Conform Metrorex, deşi protestatarii susțineau că au o listă de revendicări, sindicaliştii au refuzat orice dialog. Aceștia au mers direct pe şine şi au începur să scandeze ”Demisia!”, ”Hoţii!” şi ”Unitate”.

ADVERTISEMENT

De remarcat că protestul a debutat la o zi după ce conducerea Metrorex a dat ca termen limită data de 2 aprilie pentru eliberarea spaţiilor comerciale de la metrou, administrate de sindicat.

Cum a fost acaparat protestul de la metrou de zona politică!

Drept pentre care, aproape imediat, ministrul Transporturilor Cătălin Drulă a calificat protestul de la metrou drept o acţiune ilegală care  a dat peste cap viaţa unui întreg oraş, precizând că, atunci când interese mafiote sunt ameninţate, o mână de oameni se agită pentru păstrarea unor privilegii şi sinecuri.

ADVERTISEMENT

”Este o palmă dată întregii Românii”,  a considerar ministrul, care a adăugat că ”miza ocupării ilegale a unor şine de metrou nu o reprezintă binele angajaţilor”.

Sursa foto – ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Premierul Florin Cîţu nu a scăpat nici el momentul și a criticat în termeni duri protestul de la metrou despre care a afirmat că este ilegal. ”Bucureştenii nu trebuie să sufere pentru că un fost deputat pesedist îşi pierde sinecure”, a afirmat șeful Executivului.

Potrivit acestuia, ”nimeni nu este mai presus de lege”. ”Asta i-am transmis domnului ministru şi trebuie să ia măsuri. Bucureştenii nu trebuie să sufere pentru că un fost deputat pesedist îşi pierde sinecuri. Am transmis acelaşi mesaj domnului ministru Bode”, a mai spus premierul.

ADVERTISEMENT

Acesta se referea la Ion Rădoi, liderul sindicatului de la metrou, fost deputat PSD în perioada 200o – 2004 şi senator în legislatura 2004 – 2008 despre care FANATIK a scris AICI

Cum a atacat PSD după protestul salariaților Metrorex

Replica social democraților a fost una promptă. PSD a transmis că dacă s-ar fi aflat la guvernare în acest moment ”cu siguranţă România nu se afla în haosul actual”. Nume grele ale partidului au acuzat actuala guvernare că ştie doar să paseze responsabilitatea.

„De când au venit la guvernare, tot ceea ce fac în afară de a produce haos este să găsească ţapi ispăşitori. NU să guverneze! Nu să găsească soluţii”, a transmis PSD.

ADVERTISEMENT

Social-democraţii au mai explicat că ”a venit iar rândul PSD-ului să fie vinovat pentru haosul de la Metrou, după ce ieri românii au fost vinovaţii de serviciu şi ca urmare guvernanţii au introdus noi restricţii aberante, care fac mai mult rău decât bine (vezi cazul aglomerărilor din magazine ca urmare a reducerii programului)”.

”Oamenii care folosesc metroul pentru a merge la muncă nu au nicio vină că actuala Coaliţie nu ştie altceva decât să creeze haos! Luaţi măsuri pentru a debloca situaţia, nu pentru a pasa vina! Guvernaţi sau plecaţi”, a mai transmis PSD.

ADVERTISEMENT

Dreapta politică, lovituri în serie

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a intervenit și el a transmis că speră că Metrorex şi Ministerul Transporturilor vor avea un ”dialog rapid şi productiv”, astfel încât circulaţia metrourilor să fie reluată cât mai repede. ”Înţeleg dacă există nemulţumiri ale angajaţilor de la Metrorex, dar bucureştenii nu pot fi prizonierii unui abuz sindicalist”, a mai adăugat primarul general.

Sursa foto – EDUARD VINATORU / MEDIAFAX FOTO

Vicepremierul Dan Barna a zis că ”organizatorii grevei de astăzi de la metroul bucureştean sunt iresponsabili” şi a considerat că ”nu poate fi câştigătoare o luptă de pe urma căreia doar nişte lideri de sindicat amorali au de profitat”.

Preşedintele PLUS, Dacian Cioloş a precizat și el că ”metroul este al bucureştenilor, nu al unor căpuşari de profesie, care compromit ideea de sindicat”. Cioloş susţine că singurul motiv pentru care metroul nu funcţionează este ”pentru că ministrul Cătălin Drulă s-a apucat să facă curăţenie la Metrorex”.

Ce au spus primarii de sector despre criza de la metrou

Primarii de sector din Bucureşti au reacţionat și ei după protestul de la metrou, apreciind că este necesară reluarea circulaţiei garniturilor. Primarul sectorului 1, Clotilde Armand, a apreciat că ”asemenea gesturi de şantaj sunt de netolerat”.

În același timp, primarul sectorului 6, Ciprian Ciucu, crede că trebuie ca instituţiile de ordine să facă ordine, iar traficul să fie reluat. ”Este incredibil unde s-a ajuns, un personaj nederanjat de nimeni timp de 30 de ani este vârful unei organizaţii al cărei scop nu este bunăstarea angajaţilor ci acapararea de privilegii pentru vreo câţiva jmecheri.

Sursa foto – ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.

Hai, gata, e timpul să iesim din tranziţie si sa ajungem în Europa! Instituţiile de ordine să facă ordine şi metroul să îşi reia circulaţia”, a mai transmis Ciucu.

”Un oraş întreg suferă acum în trafic fiindcă şefii de la sindicat nu mai pot face şi ei un ban necinstit de pe urma spaţiilor Metrorex”, a transmis, la rândul său, primarul sectorului 2, Radu Mihaiu.

Sindicaliștii de la metrou, share postărilor PSD

„Nu mai manipulați presa, oamenii din metrou sunt supărați pentru intimidare și masurile pe care le coaceți în culise, fără sa-i consultați. NU spatiile comerciale sunt motivul revoltei salariaților din metrou.

Noi nu putem muncii fără sa respectam instrucțiunile de serviciu, nu servicii, pe care ne obligați sa le încalcăm”, a fost una dintre postările celor de la USLM.

Cu toate acestea, la doar câteva ore sindicaliștii de la metrou au distribuit o postare a lui Răzvan Cuc, fostul ministru al Transporturilor din perioada PSD. A fost momentul în care sute de oameni i-au contrat pe aceștia în termeni duri.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 849. 32 pagini. Doar 5 lei!
A apărut noua revistă Taifasuri