Life

Cum a fost cucerită o celebră actriță din România: “A spus că știe să citească în palmă”

Cum a fost cucerită o celebră actriță din România de către soțul ei, la prima întâlnire. Aflăm detalii exclusive despre viața personală.
30.01.2024 | 15:15
Cum a fost cucerita o celebra actrita din Romania A spus ca stie sa citeasca in palma
Actrița Ioana Calotă, dezvăluri despre viața personală. Sursă foto:FANATIK/Cătălina Flămînzeanu
ADVERTISEMENT

Actrița Ioana Calotă, fiica celebrei artiste de muzică populară Floarea Calotă, ne povestește ce strategie a adoptat soțul ei atunci a cucerit-o la prima întâlnire.

Actrița Ioana Calotă vorbește în exclusivitate despre viața de familie

Într-un interviu exclusiv pentru FANATIK, actrița Ioana Calotă își amintește ce i-a propus soțul ei atunci când s-au cunoscut. Își amintește că, în ciudat faptului că purta un nume greu de familie, de multe ori încerca să nu se știe acest lucru.

ADVERTISEMENT

Ioana Calotă ne spune ce făcea alături de mama ei, celebra interpretă Floarea Calotă și care este ultima amintire pe care o are împreună cu regretatul ei tată.

Ioana Calotă: “Nu-mi spuneam tot timpul numele de familie ca să am personalitatea mea”

Ioana Calotă este fiica îndrăgitei interprete de muzică populară, Floarea Calotă și a regretatului scriitor și pictor, Nicolae Lupu. Născută într-o familie de artiști, Ioanei i-a fost luată pasiunea în serios abia atunci când a intrat la facultatea de teatru.

ADVERTISEMENT

“În primul rând mulțumesc pentru ocazia de a răspunde unor întrebări pe care din când e bine ca fiecare dintre noi sa și le pună în viață. De ce și pentru ce am făcut  ceva sa nu, un fel de autoanaliză. De mică, foarte serioasă și cu un gest plin de afectare (îmi dădeam părul după urechi) spuneam important că vreau să mă fac “peatru”. Nu știam cum se spune exact acestei profesii, ca se spune actor, actriță.

Înțelesesem însă cuvântul generic de teatru. La vârsta de 4 ani confundam profesia cu instituția și  de atunci am început să spun că vreau sa mă fac “peatru”, apoi “actoriță”, apoi actriță. Totul pornind de la poveștile de la teatrul radiofonic și teatrul tv pentru că teatru de scândură am văzut târziu .

ADVERTISEMENT

Când eram mică eram îndrăzneață, mai târziu am devenit timidă. Toți se amuzau până când m-au luat în serios. Asta s-a întâmplat când am intrat la facultate. Era firesc să-mi doresc să fiu artistă, mama fiind cântăreață, tata scriitor și pictor, modelul meu”, ne povestește Ioana Calotă.

“Nu-mi spuneam tot timpul numele de familie ca să am personalitatea mea”

Când era mică, Ioanei Calotă îi plăcea, cel mai mult, să stea cu mama ei. La spectacole, în culise, cunoscuta actriță a trăit într-o lume a celebrității, încă de mică. Uneori simțea nevoia să nu-și spună numele de familie, pentru a avea mai multă personalitate.

ADVERTISEMENT

“Când eram mică cel mai mult îmi plăcea să merg cu mama la spectacole. Mă uitam fascinată la cât de minunată și grea e lumea scenei, de la pregătirile dinainte de spectacol la bagajul făcut cu minuțiozitate de acasă. Apoi la drumul în sine până acolo, inițiatic, culisele, repetițiile, cabina de costume și machiaj și apoi spectacolul cu mirajul lui.

Apoi stingerea luminilor, oboseala, coborârea la realitate când toți artiștii strălucitori redeveneau oameni obișnuiți, întoarcerea acasă. Dar asta mă umplea de energie și miracol. Îmi plăcea orice făceam cu ea, orice, numai sa stau în preajma ei, niciodată nu mă plictiseam de stat cu mama. Minunat era când îmi spunea povești inventate de ea înainte de somn, cafeaua de dimineață, mersul la plimbare, in vizite și mersul la serviciu unde o mai însoțeam uneori.

Când am mai crescut nu-mi spuneam tot timpul numele de familie ca să am personalitatea mea, să nu fiu văzută altfel ,mai mult decât sunt. Mai târziu mi s-a părut  o prostie să fac asta  mi-am dat seama că era un orgoliu și mi-am folosit numele onorată și responsabilizată de el cu tot ce aducea la pachet. Da, au existat mereu judecăți de valoare de pe urma numelor”, își amintește cunoscuta actriță.

Cum a cucerit-o soțul pe Ioana Calotă: “A spus că știe să citească în palmă”

Ioana Calotă este de părere că acolo unde există sacrificiu sigur există atât câștig cât și pierdere. De asemenea își amintește cum și-a cunoscut soțul, pe Alexandru Philippide, și cum a reușit acesta să o cucerească.

“L-am cunoscut pe 9 iulie 2015, într-o seară, deja noapte foarte călduroasă, pe o terasă din apropierea facultății de teatru. Prima dată m-am gândit că a venit dintr-un film, roman, poezie ceva așa. Din alt spațiu și timp, era altfel .

Era cuceritor. Eram într-un grup mare de vreo 10 persoane, vorbea mult și interesant despre câte și mai câte și, la un moment dat, a spus că știe să citească în palmă.

I-am întins palma mea și așa m-a cucerit. Când ne-am îmbrățișat la final de la revedere a fost clar că inimile noastre comunică”, spune Ioana Calotă, în exlcusivitate pentru FANATIK.

Ioana Calotă vorbește despre tatăl ei

Cunoscuta actriță a avut o relație specială cu tatăl ei. Nici astăzi nu a uitat ultima zi când l-a văzut în viață pe părintele ei. De asemenea aflăm care a fost relația dintre Ioana Calotă și fratele ei.

“O, Doamne. Ultima dată când l-am văzut în viață, lângă catedrala din Alexandria, plecam la București cu autobuzul și mi-a spus “ținem aproape!”. Sunt multe amintiri probabil de care ar merita să povestesc, dar o las pe aceasta aici. Și da, după plecarea lui fizică, l-am simțit aproape, Dumnezeu să-l odihnească.

Cu fratele meu mă înțelegeam bine până la proba contrarie. Da, ne iubeam mult, dar ne mai și altoiam, amândoi făceam trăsnăi una mai mare ca alta. Fratele meu e minunat de sensibil și plin de dragoste, complex în profunzimea lui” ne spune actrița Ioana Calotă.

“O  prietenie nu ține cont de profesiile din care cei doi vin”

În liceu a fost o personalitate rebelă. Când a intrat avea părul lung și, la un moment dat, a decis să se radă în cap. Recunoaște că, în ciuda invidiei, există prietenie în lumea teatrului și își aduce aminte de cele mai grele momente trăite pe scenă.

“Da, există și prietenie adevărată. Prietenele mele sunt și actrițe. Suntem oameni, firește exista mereu toată gama de emoții. Ideea e că o  prietenie nu ține cont de profesiile din care cei doi vin. Când inimile se deschid și harul prieteniei lucrează atunci competiția sau invidia se estompează și chiar dispar.

De câte ori s-a luat curentul pe scena a fost superb. Eram la Pitești cred, cu O noapte furtunoasă, am jucat la lumina lumânărilor pentru că publicul nu a vrut să plece acasă. Și de câte ori am avut astfel de incidente publicul nu a plecat acasă, am așteptat împreună restabilirea situației sau chiar am jucat.

În loc de un câine de jucărie un coleg a intrat cu o găină pe scenă și a trebuit să mă adaptez la situație în Titanic Vals. Accidente au loc tot timpul și farse din când în când. Ideea e că și publicul simte și participă cu bucurie, respectă convenția spectacolului în continuare”, mărturisește Ioana Calotă.

ADVERTISEMENT