Sport

Cum a fost suspendată Simona Halep. Un expert explică în L’Equipe de ce pedeapsa de 4 ani e incorectă

Simona Halep a primit o suspendare de patru ani, după ce a fost testată pozitiv în urmă cu un an, la US Open. Este una dintre cele mai mari suspendări din tenis, iar impactul este unul imens pentru fani, mai ales că vorbim despre un fost lider mondial și câștigătoarea Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019.
13.09.2023 | 10:20
Cum a fost suspendata Simona Halep Un expert explica in LEquipe de ce pedeapsa de 4 ani e incorecta
Un expert explică de ce Simona Halep a fost suspendată incorect. Foto: hepta.com
ADVERTISEMENT

Lumea tenisiului a fost zguduită de suspendarea Simonei Halep. Fostul lider mondial a fost suspendată timp de patru ani pentru dopaj, din cauza a două înălcări ale regulamentului anti-dopping.

Interviul care aruncă în aer condamnarea Simonei Halep

Nu toată lumea este de acord cu ea. Profesorul Jean-Claude Alvarez, directorul laboratorului de Toxicologie de la Spitalul Universitar din Garches, cel care a analizat o parte din probele de la dosar, nu este de acord cu decizia Tribunaului Independent.

ADVERTISEMENT

Alvarez a fost un expert invocat de apărare în proces. El spune că roxadustat-ul, substanța cu care Simona Halep a fost găsită la US Open, a provenit dintr-o contaminare a colagenului folosit de jucătoarea din România.

L’Équipe a realizat un interviu cu acesta, în care explică ce ce Simona Halep nu trebuia suspendată și crede că WADA ș ITIA au greșit când au luptat împotriva sportivei din România.

ADVERTISEMENT

Am crezut că visăm. În acest caz, suntem în plin proces de condamnare a unei femei nevinovate. Ea a pledat întotdeauna pentru un sport fără dopaj. Aceasta este o greșeală. 

Având în vedere concentrația substanței din părul ei, este imposibil ca ea să fi luat roxadustat (un produs care stimulează producția de hemoglobină și de globule roșii) în mod eficient. 

ADVERTISEMENT

Roxadustat este o moleculă care aproape că nu există în Europa, nu există în Statele Unite și ea a fost contaminată de două ori, potrivit ITIA. E irațional! Am găsit o sursă de contaminare, dar am găsit și o alta. Caută lucruri halucinante.

Nivelul de roxadustat al Simonei este de 0,2 nanograme pe mililitru (în urină). Asta nu mai înseamnă nimic. S-ar putea să le ai dacă iei suplimente alimentare. Sunt o grămadă de prostii, e ridicol! 

ADVERTISEMENT

Am identificat sursa. Colagenul ei (pulbere care se amestecă cu apă pentru dureri fizice) are roxadustat în el. Colagenul este fabricat cu ingrediente care vin din China. În China, roxadustat este extrem de răspândit. Sursa de contaminare este foarte clară. 

A existat o pacientă tratată în Franța cu roxadustat, iar eu i-am luat o mostră de păr. Am găsit în părul acestei femei o concentrație de peste 100 de ori mai mare decât în părul Simonei. Este scandalos din partea WADA (Agenția Mondială Anti-Doping), a spus Jean-Claude Alvarez.

Cum a ajuns să lucreze cu Simona

Acesta a explicat cum a ajuns să lucreze cu Simona, spunând că aceasta l-a contactat deoarece este unul dintre cei mai pricepuți oameni din domeniu. El a analizat o probă din păr, unde a găsit mai puțin de 0.5 picograme pe miligram de păr de substanță interzisă, o cantitate infimă.

Simona m-a contactat pentru că sunt expert juridic la Curtea de Casație și lucrez la Universitatea Paris-Saclay. Ea a venit la laboratorul de toxicologie de la Spitalul Universitar Garches și i-am luat o mostră de păr.

Avea un nivel foarte scăzut, mai puțin de 0,5 picograme pe miligram în păr. Așa că m-am dus să iau o mostră de la singurul pacient din Franța care lua acest medicament (roxadustat de trei ori pe săptămână pentru insuficiență renală) și am testat unul dintre firele ei de păr și am găsit concentrații de 50 de picograme pe miligram. 

Cineva care îl ia efectiv pentru tratament are deci 50 de picograme. Acest lucru dovedește că ea a luat doze care nu sunt deloc eficiente. Trebuie să-mi explicați de ce ar lua un produs în doze care nu sunt eficiente, a adăugat acesta.

Din acest motiv, s-a considerat că Simona Halep a fost victima unei contaminări. Experimentul a fost repetat de 14 ori, dar nu a schimbat decizia judecătorilor.

Când am văzut asta, mirosea a contaminare. Așa că i-am cerut Simonei să-mi furnizeze tot ce a luat în zilele premergătoare testului. Am testat totul: proteine, suplimente alimentare… Am analizat totul pentru a vedea unde puteam găsi contaminarea. Și am găsit-o în pulberea de colagen pe care o folosea. 

Am repetat experimentul de 14 ori și a fost pozitiv de 14 ori. Am trimis aceste rezultate la laboratorul american acreditat de WADA, dar când au repetat testele nu au găsit nimic. 

De asemenea, am trimis rezultatele mele lui Pascal Kintz (care lucrează la laboratorul de toxicologie din Strasbourg) și nici el nu a găsit nimic. Asta deoarece nu folosim aceleași metode. Așa că am dus pulberile de colagen la Strasbourg și am repetat analizele folosind metoda mea de detectare. Apoi Pascal a repetat el însuși analizele folosind metoda mea și am găsit roxadustat în pulberea de colagen a Simonei. 

Nu mai există niciun dubiu că două laboratoare renumite din Franța au găsit același rezultat. Noi spunem că există roxadustat în colagen, dar laboratorul american spune că nu există”, a adăugat Alvarez.

”60% din suplimente sunt contaminate”

Conform lui, Tribunalul Independent a fost de acord că vorbim despre o contaminare, nu despre un caz de dopaj, dar nu crede că este singura sursă. Alvarez spune că există studii care demonstrează că 60% dintre suplimente sunt contaminate.

Tribunalul independent (înființat de Sport Resolution, care a fost mandatat de ITIA) admite că a existat o contaminare, dar nu crede că este suficient pentru a duce la un rezultat pozitiv și, prin urmare, că există o altă sursă. 

Am făcut un experiment cu o colegă, punând-o să ia timp de șase zile același praf de colagen ca și Simona. Am luat probe de urină din prima zi până în ziua a șasea. Din 35 de probe, 7 au fost pozitive. Asta dovedește că administrarea acestei pulberi te poate face pozitiv la roxadustat. Este foarte clar. Nu se poate continua așa.

Nu sunt în favoarea dopajului, este foarte important să luptăm împotriva lui, dar trebuie să recunoaștem că poți fi contaminat. Un studiu recent arată că 60% din suplimentele alimentare sunt contaminate. Sportivii nu ar mai trebui să ia suplimente!, a continuat el.

Legat de neregulile din pașaportul biologic, Alvarez explică că la șase luni distanță de la testul pozitiv, experții au spus că este vorba despre un test ușor pozitiv. Mai departe, el a explicat că roxadustatul are anumite efecte asupra sângelui.

Șase luni mai târziu, au spus că proba din septembrie era lighlty doping (ușor pozitivă), deși nu a fost cazul cu șase luni în urmă. Atunci când experții au aflat că ea luase roxadustat în analizele sale, și-au schimbat interpretarea. Pur și simplu nu pot înțelege.

Roxadustat ar trebui să crească hemoglobina. Deci, în acest caz, cu acest parametru, au considerat că este prea puternic. A fost testată pozitiv pe 29 august (2022). Pe 26 august a avut o probă negativă. Dar când iei aceste molecule, ele rămân cel puțin 15 zile în urină. Asta înseamnă că ea ar fi luat roxadustat între cele două date (26 și 29 august) și ar fi rămas doar 0,2 nanograme pe 29. 

Așadar, trebuie să fi luat o microdoză total ineficientă și este incredibil că nimeni nu vrea să recunoască acest lucru. Este imposibil din punct de vedere farmacologic”, a încheiat expertul.

  • 31 de ani are Simona Halep
ADVERTISEMENT
Tags: