Cum a generat asasinarea lui JFK 60 de ani de teorii ale conspirației. ”A devenit o profesiune de credință faptul că guvernul te minte”

Asasinarea președintelui John Fitzgerald Kennedy a lăsat milioane de oameni convinși că guvernul lor a mințit și a mușamalizat totul. După zeci de ani, continuă să distorsioneze adevărul despre orice, de la Covid la G5 și până la înfrângerea lui Trump la urne.

Cum a generat asasinarea lui JFK 60 de ani de teorii ale conspirației

Pe 22 noiembrie 2021, o mulțime de aproximativ 100 de persoane s-a adunat în Dealey Plaza din Dallas, locul unde John F. Kennedy fusese asasinat cu 58 de ani înainte. Ei erau convinși că fiul lui JFK, John F Kennedy Jr, era pe cale să se întoarcă, pentru a-și lua locul de vicepreședinte alături de un Donald Trump repus în funcție, pentru a lupta împotriva cabalei satanice pedofile care preluase controlul asupra Washingtonului. Unii chiar au fluturat bannere cu “Trump-Kennedy 2024”. Deși JFK Jr. a murit într-un accident de avion în 1999, acești oameni erau suficient de creduli încât să creadă în teoria conspirației QAnon.

Când JFK Jr. nu s-a materializat, au promis că va apărea la concertul Rolling Stones din Dallas din acea seară. De asemenea, unii au socotit că JFK Jr. va fi însoțit de alte figuri care nu sunt cu adevărat moarte, inclusiv Robin Williams, Michael Jackson și un JFK în vârstă de 104 ani.

Inevitabil, nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Dar dacă ar fi să căutăm originile vremurilor noastre pline de conspirații, Dealey Plaza, la 22 noiembrie 1963, ar putea fi punctul zero. Asasinarea lui JFK a fost, probabil, geneza post adevărului, a știrilor false, a brandului de scepticism mediatic și a ecosistemelor de informații alternative de tip “nu te încrede în experți”, “fă-ți propriile cercetări”, potrivit The Guardian.

Digi24.ro

Cum va arăta M5, superiahtul miliardarilor care se transformă în submarin. Va avea un heliport, un balon cu aer cald și un cinematograf

Bineînțeles, teoriile conspirației existau înainte de asasinarea lui JFK. Dar acesta a fost unul dintre primele evenimente care s-au desfășurat în timp real în era mass-media. Publicul a aflat despre el în timp ce se întâmpla, prin intermediul știrilor în direct și al transmisiunilor radiofonice. A asistat la urmările imediate, de la uciderea lui Lee Harvey Oswald de către Jack Ruby în direct la televiziune, două zile mai târziu, la acoperirea televizată non-stop a funeraliilor lui Kennedy, la revistele comemorative.

Nu a fost doar moartea unui președinte. Asasinarea lui JFK în urmă cu 60 de ani reprezintă, de asemenea, moartea unei întregi viziuni postbelice asupra lumii, a securității, stabilității și certitudinii. Pentru unii, a fost un moment care “ne-a fracturat simțul realității”, spune Clare Birchall, profesor de cultură contemporană la King’s College din Londra, care a scris pe larg despre cultura conspirației.

Ea îl citează pe teoreticianul postmodern Fredric Jameson, care a scris despre cum evenimentul a reprezentat “maturizarea întregii culturi media”, și pe romancierul Don DeLillo, care a spus odată că a dus la “un sentiment mult mai profund de neliniște în ceea ce privește controlul nostru asupra realității”.

Teorii ale conspirației despre propriul guvern

O parte din motivul pentru care asasinatul a fost atât de diferit – atât de favorabil teoriei conspirației – a fost că, la prima vedere, evenimentele nu se potriveau. Cum ar fi fost posibil ca Oswald, un aparent nimeni cu o pușcă de lunetist veche, să fi reușit să comită o asemenea crimă de unul singur?

Digisport.ro

”V-ați propus să mă luați la mișto?”. A aflat că FCSB a luat titlul și nu s-a abținut: ”Ca un cuțit în inimă”

Comisia Warren, care a investigat asasinatul, a exclus alte posibilități în 1964, dar, în loc să ofere un răspuns, nu a făcut decât să alimenteze și mai multe întrebări. De ce a susținut Oswald că a fost un “țap ispășitor”? De ce l-a ucis cu adevărat Ruby pe Oswald? Cine altcineva îl dorea mort pe Kennedy? Mafia? Comuniștii? Complexul militar-industrial? CIA? Lyndon Johnson, vicepreședintele și succesorul lui JFK? Toți aceștia?

Acesta a fost începutul unei mișcări în SUA “care s-a îndepărtat de teoriile conspirației despre amenințările externe ale Rusiei comuniste și s-a îndreptat către o suspiciune mai mult orientată spre interiorul propriului guvern”, spune Birchall.

Pe măsură ce au curs anii ’60 și ’70 au apărut și alte motive de neîncredere în relatările oficiale: războiul din Vietnam, Watergate și intervențiile obscure ale SUA în țări străine, din Chile până în Indonezia, ca să nu mai vorbim de asasinarea lui Martin Luther King și a fratelui lui JFK, Bobby. Așa cum s-a întâmplat, multe dintre acestea au implicat conspirații.

“Pentru stânga, a devenit o profesiune de credință faptul că guvernul te minte”, spune Peter Knight, profesor de studii americane la Universitatea din Manchester și expert în cultura conspirației despre Kennedy. A fi paranoic însemna a fi sănătos.

Potrivit Centrului de Cercetare Pew, încrederea publică în guvernul federal în timpul președinției lui Kennedy era de aproximativ 75%; la mijlocul anilor 1970, aceasta era sub 40%. “Argumentul meu este că asasinarea lui Kennedy ajunge să funcționeze ca un fel de scenă primordială amintită greșit, că totul este, retrospectiv, fixat pe asasinat ca fiind momentul în care totul a mers groaznic de prost”, mai spune Knight.

În anii 1970 a început adevărata teorie a conspirației legată de Kennedy, susține profesorul. Faimosul film Zapruder, un film de 26 de secunde realizat de un martor care a surprins asasinatul în detalii sângeroase, a fost difuzat pentru prima dată la televiziunea publică în martie 1975.

O nouă anchetă

În acel an, Senatul american a deschis o nouă anchetă privind mușamalizările din cadrul CIA, FBI și alte agenții guvernamentale, inclusiv comportamentul acestora în cazul asasinatului lui Kennedy și al Comisiei Warren.

Acest lucru a dus, în 1976, la o nouă anchetă, efectuată de Comisia Specială a Camerei Reprezentanților pentru Asasinate, care a concluzionat, în 1979, că Oswald nu a fost probabil singurul vinovat și că asasinatul a fost probabil o conspirație. Cu toate acestea, nu a reușit să numească niciun complice și a sigilat multe dintre concluziile sale pentru 50 de ani, ceea ce nu a pus capăt speculațiilor.

Într-adevăr, speculațiile privind asasinatul au devenit un sport național. Elementele misterului au devenit parte a limbajului: dâmbul cu iarbă, glonțul magic, al doilea trăgător. Toată lumea a devenit un expert în balistică și în răni de ieșire.

Pe lângă faptul că este locul de naștere al conspirației moderne, asasinatul lui Kennedy poate fi considerat și locul de naștere al industriei teoriei conspirației. La trei ani de la eveniment, Mark Lane, care și-a petrecut viața investigând asasinate, a publicat Rush to Judgment, care punea la îndoială concluziile Comisiei Warren.

Cartea a rămas pe lista bestsellerurilor timp de doi ani. De atunci au fost publicate peste 1.000 de cărți pe această temă. În curând a devenit evident că se puteau face mai mulți bani argumentând în favoarea unei conspirații decât contra.

O nouă tranșă de argumente au fost în prim plan în această lună. Paul Landis, una dintre gărzile de corp ale lui Kennedy din coloana de mașini din acea zi, “rupe tăcerea” cu o carte de memorii: The Final Witness. Landis adaugă încă o cărămidă la pista conspirației, susținând că a scos un glonț de pe bancheta din spate a limuzinei lui Kennedy – posibil “glonțul magic” care l-a ucis pe JFK și l-a rănit pe guvernatorul Texasului, John Connally Jr. – și l-a pus mai târziu pe o targă în spital, unde a fost găsit. De ce a așteptat Landis atât de mult timp și dacă amintirile sale sunt sau nu exacte sunt alte întrebări care tulbură apele.

Evenimentul a ocupat, de asemenea, mințile romancierilor și regizorilor de film. A alimentat epoca de aur a filmelor conspiraționiste din anii ’70, precum The Conversation, The Parallax View și Three Days of the Condor. A fost abordat de scriitori cu greutate, printre care DeLillo, Norman Mailer, JG Ballard, James Ellroy și Thomas Pynchon.

Oliver Stone realizează JFK în 1991

Aceste curente s-au combinat în 1991 pentru a ne oferi un moment de cultură populară care a exacerbat conspiraționismul: filmul JFK al lui Oliver Stone. Stone a fost unul dintre acei copii din anii ’60 pentru care asasinarea lui Kennedy a fost “locul unde totul a mers prost”.

El nu și-a făcut propriile cercetări, ci a apelat la cercetările reporterului de investigații Jim Marrs și ale procurorului districtual din New Orleans Jim Garrison. În punctul culminant al filmului de trei ore, Garrison, interpretat de Kevin Costner, își prezintă descoperirile într-o sală de judecată, detaliind un complot conspirativ elaborat și reluând din nou și din nou filmarea Zapruder în care capul lui Kennedy este spulberat, pentru a dovedi că a existat un al doilea trăgător.

Este un film puternic, convingător – și un nonsens total. Încercarea lui Garrison de a-l urmări în justiție pe Clay Shaw, pe care îl acuza că face parte din conspirație, nu a reușit să se adeverească în 1969. Stone a modificat faptele și a adăugat personaje fictive pentru a face ca propria poveste să țină – dar aceasta a fost dezmințită pe scară largă, în mod concludent.

Cu toate acestea, publicul a consumat-o cu poftă. JFK a devenit un succes, câștigând peste 200 de milioane de dolari în întreaga lume și obținând mai multe premii, inclusiv două Oscaruri. Impactul său a determinat adoptarea în 1992 a Legii privind dosarele JFK, care a ordonat biroului național de arhivă al SUA să colecteze toate dosarele oficiale ale asasinatului și să le facă publice, deși unele documente au fost dezvăluite abia anul trecut.

În acest timp, o întreagă comunitate JFK se stabilise deja. “Ei nu se considerau pe ei înșiși ca fiind adepții teoriei conspirației, ci ca cercetători serioși ai asasinatului”, spune Birchall. Este greu de precizat în ce moment cei din urmă s-au transformat în primii, dar au evoluat treptat într-o subcultură.

Knight își amintește că a participat la conferințe despre asasinarea lui JFK la începutul anilor 1990: “Din punct de vedere sociologic, semăna în mod ciudat cu mediul academic, în cel mai rău mod: oameni care dezbat la nesfârșit specializări din ce în ce mai detaliate, fără ca acest lucru să facă vreo diferență în lumea reală”.

Pe măsură ce a devenit mai mult o preocupare marginală, conspirația JFK a început să fie îmbinată cu altele: mușamalizări guvernamentale despre OZN-uri; programe militare secrete; fenomene paranormale. Mișcarea a devenit mainstream în 1993, cu Dosarele X, în care David Duchovny și Gillian Anderson au investigat tot felul de fenomene paranormale și de ciudățenii oficiale, făcând ca această întreprindere să pară serioasă, eroică și cool.

Internetul duce la monetizarea conspirațiilor

În secolul XXI, însă, totul a început să se răstoarne. Internetul a grăbit apariția unei noi rase de conspiraționiști – și a conspiraționismului ca afacere. Camerele de chat și rețelele de socializare i-au ajutat pe oameni să își răspândească și să își monetizeze conținutul, în timp ce respingerea de către mass-media a devenit un semn de onoare.

Au apărut noi conspirații care trebuiau examinate, de la 11 septembrie 2001, la noi afirmații conform cărora aselenizările au fost falsificate, până la speculații nesfârșite despre “uciderea” Dianei, Prințesa de Wales.

Site-ul Infowars al lui Alex Jones a susținut în ziua atacurilor de la 11 septembrie 2001 că acestea au fost o operațiune “sub steag fals” inițiată de guvern, la fel cum Jones avea să susțină că au fost multe alte atrocități, de la atentatul cu bombă din 1995 din Oklahoma City până la împușcăturile de la școala Sandy Hook din 2012, în care au fost ucise 26 de persoane, dintre care 20 de copii. Această ultimă minciună a făcut ca părinții unora dintre victime să-l dea în judecată cu succes pentru 1,5 miliarde de dolari în 2022.

În acest moment, majoritatea conspiraționiștilor de stânga și fanilor Dosarelor X părăsiseră deja mișcarea. La fel ca mulți conspiraționiști din secolul XXI, Jones a îmbrățișat, de asemenea, homofobia, xenofobia, supremația albilor și rasismul – cum ar fi teoria conspirației “Obama nu s-a născut în SUA”.

Conspiraționismul devenise în mod predominant o preocupare de dreapta. În epoca Kennedy, stânga era suspicioasă în privința unui “guvern invizibil” care înclina în secret balanța împotriva ei; acum, dreapta denunță “statul profund” pentru că face același lucru cu ei.

Apoi a venit pandemia Covid, care a reunit ceea ce autoarea Naomi Klein numește “extremiștii necunoscuți și extrema dreaptă”. Mișcările antivaccinare au dat naștere la în alte conspirații: legate de lockdown, semnale 5G, “globaliștii” și “elitele” vag antisemite, toate acestea fiind presupuse a face parte din “marea resetare”.

A fost o poveste paralelă cu QAnon. În ciuda teoriilor sale exagerate și a șirului de predicții eșuate, QAnon, care a luat naștere pe forumurile de mesaje online, a prevalat prin absorbirea altor teorii ale conspirației, inclusiv a celei de-a doua veniri a lui JFK Jr.

Covid a determinat ceea ce jurnalista Anna Merlan descrie drept “singularitatea conspirației”. “Dintr-o dată, aceste mișcări conspiraționiste care păreau destul de disparate au avut o cauză comună”, spune ea. “O mulțime de oameni au văzut o oportunitate de a face bani și de a atrage atenția vâslind în aceeași direcție. Acest lucru s-a dovedit a fi remarcabil de durabil; au fost capabili să sară la subiecte noi ca grup mult mai frecvent.”

Conspiraționismul a devenit un instrument politic

În timp ce, în trecut, comunitățile conspiraționiste erau disparate, în era internetului “sunt toate împreună în aceeași apă, plutind unii în jurul celorlalți”, spune Merlan. “Este mult mai probabil să apuci jucăria cool a altcuiva în timp ce plutește pe lângă tine și să o încerci.”

În loc să îi tragă la răspundere pe politicieni, conspiraționismul a devenit un instrument politic. Mărturie stă “marea minciună” – insistența lui Donald Trump că alegerile din 2020 i-au fost furate. Chiar dacă acuzațiile lui Trump de fraudă electorală și de joc murdar s-au dovedit a fi nefondate, 63% dintre republicanii chestionați în martie încă mai credeau în marea minciună. Alți perdanți electorali au încercat o stratagemă similară, de la Jair Bolsonaro în Brazilia la candidatul la postul de guvernator al Arizonei, Kari Lake.

Toate acestea ne aduc la cel mai recent politician care a folosit ca armă teoriile conspirației: Robert F. Kennedy Jr., un nepot al lui JFK și un fiu al lui Bobby. În recenta sa campanie prezidențială, RFK Jr. a mers chiar mai departe decât alți conspiraționiști, susținând, de exemplu, că Covidul “este țintit să atace caucazienii și negrii” și că “persoanele cele mai imune sunt evreii ashkenazi și chinezii”.

În interviuri, el a parcurs toată gama de conspirații false: tehnologia 5G care prezintă riscuri pentru sănătate, vaccinurile care provoacă autism, antidepresivele care provoacă împușcături în masă. Este ca și cum numele de familie al lui Kennedy îi conferă nu doar recunoașterea mărcii, ci și o anumită autoritate în materie de conspirații.

Inutil să mai spunem că a intervenit și în cazul asasinării unchiului său. În luna mai, RFK Jr. a declarat pentru Fox News că a existat “o mușamalizare de 60 de ani” și că are “dovezi solide” că CIA a fost implicată în uciderea lui JFK. El a afirmat că tatăl său, care era procurorul general al SUA la acea vreme, a sunat chiar la CIA și a întrebat: “Voi ați făcut asta?” “A fost primul instinct al tatălui meu că agenția i-a ucis fratele”, a spus el.

Chiar dacă se înșeală în legătură cu orice altceva, ar putea foarte bine să aibă dreptate în această privință. Dar cine l-ar putea crede? Cine ar crede pe cineva, indiferent de dovezile prezentate? Oricine l-a ucis pe Kennedy nu-și poate imagina cum va reverbera evenimentul în istorie, sau amploarea pagubelor colaterale.