Cuplul prezidențial al Republicii Socialiste România a efectuat o vizită oficială de stat în Regatul Unit al Marii Britanii în anul 1978.
Vizita efectuată de Nicolae și Elena Ceaușescu la Londra a marcat un moment istoric, prima vizită a unui președinte de stat comunist în Marea Britanie.
Vizita s-a înscris într-un “turneu” efectuat de Ceaușescu în acel an, care a inclus SUA și China. Dictatorulîncerca să prezinte imaginea unui disident al lagărului socialist, opozant al sovieticilor, pe care marile puteri îl puteau sprijini pentru a crea o breșă în blocul comunist.
Pentru Ceaușescu, importante erau, desigur, considerentele de ordin economic.
Potrivit paginii de Facebook a Arhivelor Naționale, Marea Britanie era în căutarea unei noi piețe de desfacere, firmele occidentale erau încă interesate să investească în România, iar românii erau interesați să-și dezvolte industria aeronautică și să exporte produse manufacturate în Regatul Unit.
Pentru vizita de la Londra, Elena Ceaușescu a pregătit un moment special cu intenția de a-i demonstra Reginei Mamă (Elizabeth, soția regelui George VI, mama Reginei Elisabeta a II-a n.r.) patriotismul poporului român.
“Elena Ceaușescu care recita ‘Muma lui Ștefan cel Mare’ pentru Regina Mamă, în ideea că o să o facă să înțeleagă patriotismul românilor, adică să-și dea viața pentru țară”, a povestit în cadrul unei emisiuni la Antena 3, jurnalistul Dorian Galbinski, membru al delageției române care a participat la vizita de stat de la Londra.
Jurnalistul și-a amintit și care a fost reacția Reginei Mamă auzind versurile.
“Traducea translatora Elenei Ceaușescu. Regina Mamă asculta foarte atentă. Ei au un training nemaipomenit. Nu-i poți abate de la traseul lor. Asculta foarte atentă, foarte serioasă. Nimic nu s-a întâmplat, nimeni n-a râs, nimeni nu a făcut nicio aluzie”, a mai relatat Dorian Galbinski.
El și-a mai amintit că la un moment dat a auzit-o pe nevasta dictatorului spunându-i lui Nicolae Ceaușescu o frază de genul: “Hai, Nicule, că m-am săturat”.
“Da sau ‘că m-am plictisit’, nu mai știu exact. Eram întâmplător chiar lângă ei. I-a spus-o cu o voce scăzută să audă nu mai el, dar oricum era spre sfârșitul dineului”, a mai declarat Galbinski.