Life

Cum a învins Rona Hartner cancerul, din nou: „Ca dintr-un mormânt vie”

Rona Hartner a făcut mărturisiri în exclusivitate pentru FANATIK despre lupta cu cancerul și cum s-a vindecat, dar și cine i-a fost aproape.
03.10.2023 | 17:00
Cum a invins Rona Hartner cancerul din nou Ca dintrun mormant vie
Rona Hartner, totul despre vindecarea de cancer. Foto: Kanal D/ Facebook/ Montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

Rona Hartner a trecut printr-un cancer la plămâni cu metastaze, iar lupta cu boala nu a fost una ușoară. Pe 12 iulie 2023, cântăreața stabilită în Franța afla că viața a pus-o din nou la încercare.

Cum se simte Rona Hartner după ce s-a vindecat din nou de cancer

A urmat un tratament despre care susține că a fost un adevărat miracol și, în doar două săptămâni, chimioterapia a început să dea roade. Vedeta a povestit, cu lux de amănunte, perioada prin care a trecut, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT

În tot acest timp i-au fost aproape prietenii și rudele, mama ei părăsind Canada pentru o perioadă, ca să îi fie alături. N-a fost părăsită nici de colegii de breaslă, de artiști cunoscuți care țin enorm la ea. Printre cei care s-au interesat de starea ei se numără Ozana Barabancea și Connect-R.

Rona Hartner a dezvăluit că s-a tratat la un spital de stat din Franța și că o mutație a cancerului de care a suferit a fost cheia salvării ei! Medicii au fost destul de reticenți la început, însă i-au dat de cap bolii sale, în cele din urmă. Astăzi, Rona se simte mult mai bine, ba chiar face și mișcare, lucru recomandat pentru recuperarea după boală.

ADVERTISEMENT

„La mine, exista interdicție la toate medicamentele clasice”

„Sunt bine, mulțumesc lui Dumnezeu! Medicii au găsit un remediu-miracol, un medicament foarte periculos, ca orice chimioterapie, cu 13 pagini de efecte secundare. Se pare că Dumnezeu a vrut să n-am niciun efect secundar, ba dimpotrivă, să îmi facă un miracol și să mă vindec în două săptămâni.

E o minune mare de tot. Era stadiul patru și după ăsta nu mai e alt stadiu. Practic, la unele boli mai zic ei că există și stadiul cinci, dar când ai deja metastaze în corp e patru și nu mai pot să facă ei niciun fel de operație.

ADVERTISEMENT

Și sunt greu de găsit și medicamentele, iar cele mai multe medicamente au efecte. La mine, exista interdicție la toate medicamentele clasice și au găsit unul foarte special și cu ajutorul lui Dumnezeu am reușit.

În ce constă tratamentul Ronei de acum înainte. Trebuie să ia o anumită pastilă pentru tot restul vieții

Mai iau niște pastile de securitate. Trebuia să se oprească tratamentul după o lună, dar au zis să mai prelungească tratamentul cu încă o lună. În mod normal trebuia să iau tratamentul între 6 luni și 2 ani, dar când au văzut ce bine merge după două săptămâni au zis să mai prelungească, totuși, cu o lună și jumate, să fie în total două luni, ca să fie siguri.

ADVERTISEMENT

Pe urmă, o să am un mic polițist în corpul meu, care o să încearcă să dea la cap oricărui cancer care poate să mai apară. Eu m-am trezit într-un timp foarte scurt cu un cancer foarte mare și au zis doctorii să lase un mic polițist în corp. O să am o pastilă, ceva, de luat toată viața”, a mărturisit Rona Hartner, cu energie în glas, pentru FANATIK.

Vedeta ne-a povestit că medicamentul pe care l-a luat era recomandat mai degrabă pentru cancerul de piele, dar având mutația care i-a fost depistată, a fost unul salvator în cazul ei.

Rona Hartner: „Primii oncologi care m-au văzut au zis că n-au niciun tratament”

„Am avut un cancer acum patru ani, acum a fost direct fază patru și au zis că nu e ok, mi-au zis clar că nu sunt cancere genetice, că nu sunt malformații sau probleme și n-am nevoie de imunoterapie. Mi-au zis că e ok. A fost un pasaj în viață, dar ei vor, totuși, să lase un polițist care să dea la gioale la orice fel de mic cancer care vrea să mai vină.

Eu am fost la un spital absolut normal, un spital de stat. M-am dus după ce am ajuns și la Urgențe și atunci au început să se ocupe de mine. Dacă aflam că era ceva foarte complex, cred că mergeam la ceva institut ori la Spitalul American, dar nu avea sens. Primii oncologi care m-au văzut au zis că n-au niciun tratament și că să-mi fac toate cele pentru o plecare în pace.

N-au avut săracii ce să îmi facă și a venit șefa de secție și a zis că se ocupă ea de ea. A găsit, într-adevăr, un tratament. A trimis analizele mele în America, pentru că a observat o mutație în cancer. Medicamentul pe care l-am primit nu era neapărat pentru plămâni, ci mai degrabă pentru cancerul de piele. Mutația asta făcea parte din posibilitățile ca celula să se înțeleagă cu medicamentul”, a declarat Rona Hartner.

„Medicamentul ăsta atacă inima, atacă tot, ce să faci?”

Cancerul s-a răspândit în corp pornind de la plămâni, deși artista e nefumătoare. În urma mai multor analize, a aflat că nu este unul genetic. Marele noroc a fost că nu a avut niciun efect advers la medicamentul care i-a fost administrat, unul atât de puternic încât poate să atace inima și alte organe.

„A apărut de la plămâni, dar eu sunt nefumătoare. A fost cancer de nefumător, cu mici particule, dar foarte fulminant. Eu în spital m-am închinat, m-am împărtășit în fiecare zi și n-am avut niciun efect secundar, ceea ce era foarte surprinzător. Medicamentul ăsta atacă inima, atacă tot, ce să faci?

E chimioterapie, știi? Mulți oameni m-au întrebat să dau numele medicamentului, păi nu vi-l dau! Doamne ferește! Mulți au certat doctorii lor, dar oameni buni, nu merge decât la mutația respectivă, BRAF, trebuie să ai această mutație. Eu am avut chiar o mutație complexă. Dacă nu aveam mutația asta în cancer, nu se putea face nimic”, a completat Rona Hartner, pentru FANATIK.

Vedeta și-a revenit pe parcurs, iar după două săptămâni de la tratamentul urmat a început să facă și mișcare. A și cântat și a fost chemată de anumiți preoți pentru a vorbi despre miracolul pe care l-a trăit. Rona Hartner ne-a spus și despre cât de importantă a fost pentru ea credința în Dumnezeu. Asta a ținut-o trează și i-a dat optimismul de care avea nevoie pentru a depăși cumpăna.

Rona Hartner merge până la nouă kilometri pe jos și înoată

„După două săptămâni m-am apucat de sport, merg cinci kilometri pe zi, cel puțin între cinci și nouă kilometri pe zi, e chiar recomandat, așa că aruncați-vă mașinile și mergeți și pe jos! În orice caz, merg foarte mult pe jos.

N-am voie să conduc încă până nu am siguranța că nu mai am nicio metastază pe creier, știi? Deci nu conduc, merg pe jos, înot în fiecare zi și mai merg și la sală. 

Mi-am recăpătat puterile, am și cântat. Am cântat atunci când a venit Papa, am cântat piesele mele gospel. Am făcut mărturie despre vindecare. Duminica asta, deci alaltăieri, m-a chemat un preot să fac mărturie despre vindecare, despre cum a acționat Dumnezeu în viața mea.

Am avut o chestie așa, care nu știu de unde mi-a venit, am zis că mă îmbrac în numele lui Dumnezeu și atunci m-am întins în pat și mi-am imaginat că este scris asupra mea numele lui Dumnezeu, Iisus, Sabaoth, Rapha, mai ales Rapha, că Rapha înseamnă Dumnezeu vindecă. 

Rona, chemată în biserică, în Franța, să vorbească despre minunea vindecării sale

Preotul ăsta la sfârșitul slujbei le-a zis tuturor să ia o foaie de hârtie, să scrie numele lui Dumnezeu și să pună hârtia acolo unde simt că au o boală, pe inimă, pe frunte, pe mâini. Oamenii au făcut chestia asta, cu credință, el a binecuvântat aceste foi.

Poate or fi și la ei miracole, deci nu știu ce să zic. Se pare că asta e o chestie profetică pe care o fac în tradiția iudaică. Eu nu știam de chestia asta, știi? Mie o evreică mi-a zis, la kabalistici, la ăștia, știi? Cumva, și asta m-a vindecat, că am avut încredere în Dumnezeu”, ne-a mărturisit Rona Hartner.

Fratele și sora ei i-au fost mereu aproape, la fel și cântăreții cu care concertează prin Franța. Au surprins-o plăcut și Jo, Connect-R și Ozana Barabancea, care i-au transmis încurajări în lupta sa cu boala.

Connect-R, Ozana Barabancea și Jo i-au fost aproape: „Toți au fost cu mine”

„Am primit mesaje, dar să știi că a fost și multă lume perplexă. Fanfara mea din Franța, band-ul meu din Franța, toți au fost cu mine, m-au ajutat. Mama a venit din Canada, sora mea, fratele meu au venit și au stat cu mine cât au putut. Mama e în continuare la mine.

Ea a văzut toată evoluția, a văzut cum pierdeam putere, cădeam lată și apoi m-am ridicat în picioare. N-a înțeles nimic după două săptămâni când m-a văzut vie. Fata mi-a fost aproape. M-a sunat Connect-R, m-a sunat Jo, cântăreața, scumpa de ea. M-a sunat foarte mult Ozana Barabancea. Au fost mulți colegi de breaslă foarte șocați”, a adăugat Rona Hartner.

„N-am avut chef să mă vadă lumea în ultimul hal”

Rona a fost extrem de sinceră în dialogul purtat cu FANATIK și a recunoscut că se aștepta la orice deznodământ. Muziciana a luat decizia să le împărtășească oamenilor, pe Facebook, toate etapele prin care a trecut. Au fost și zile în care nu a vrut să apară în fața fanilor, căci era sleită de puteri.

„Știi ce mi se pare surprinzător, că eu nu am știut cum se va termina povestea asta… Am zis hai să traversez boala asta împreună cu fanii mei de pe Facebook și aproape patru milioane de oameni au văzut videoclipurile de pe Facebook. Am fost surprinsă de chestia asta, pentru că nu știa nimeni cum se va termina.

Am zis din prima, am aflat pe 12 iulie, și prima oară când am avut curaj să vorbesc a fost pe 15, că încă am fost sub șoc. Îți dai seama, m-au trimis să îmi fac testamentul, nasol! Am zis să vorbesc totuși… Să vedem ce se întâmplă și de data asta, să traversăm împreună și treaba asta.

N-am vrut să șochez, să se vorbească despre boala mea la televizor sau în mediul online, am vrut să le arăt oamenilor etapelor prin care trec și cum prind curaj să mă rog mai mult, să mă întreb niște chestii. N-am avut în fiecare zi suflu să vorbesc și n-am avut chef să mă vadă lumea în ultimul hal, transpirând la fiecare cuvânt, pierzându-mi sufletul. N-am vrut să îi sperii. Am vrut să traversez cu ei această vale complicată”, a spus Rona Hartner.

rona hartner
Rona Hartner susține că în lupta cu boala a ajutat-o foarte mult credința. Foto: Facebook

Rona Hartner: „Am vrut să ies ca dintr-un mormânt vie”

Vedeta ne-a zis că pentru ea, faptul că a trecut din nou prin această boală a fost o adevărată lecție de viață. Rona Hartner spune că în ultima perioadă nu prea se mai bucura de viață și s-a îndepărtat de credință din cauza unor probleme personale care i-au dat bătăi de cap.

„Oamenii cred că atunci când au o boală sunt pedepsiți de Dumnezeu. E fals. Nu e chestia că vrea să ne pedepsească cu o boală, dar pe mine m-a ajutat această boală. Eram într-un impas emoțional și spiritual foarte mare. În sensul că trecusem eu prin niște greutăți anul ăsta și le făceam eu după mintea mea, fără să îl mai întreb pe Dumnezeu.

Mi-a dispărut foarte mult bucuria și mi-a distrus un pic și credința. Nu prea mă mai duceam la biserică, am intrat într-o inerție din aia. Când a venit boala, îți aduce și un soi de depresie, poate că era o parte și din cauza bolii, dar și din cauza mea. A fost o lecție de viață.

După ce am ieșit din boală, nu mi-aduc aminte de nimic rău, nu mai am niciun semn de la perfuzii, de la nimic, nu mi-a picat nici părul. Am vrut să ies ca dintr-un mormânt vie. E clar că a fost o lecție pentru mine”, a încheiat Rona Hartner, pentru FANATIK.

ADVERTISEMENT
Întrebat „cât de mult e Ianis Hagi în urmă față de colegii lui?”,...
Întrebat „cât de mult e Ianis Hagi în urmă față de colegii lui?”, antrenorul lui Rangers nu s-a putut abține!
Alimentul secret al unui cardiolog. Ce consumă între mese pentru a-și proteja inima,...
Alimentul secret al unui cardiolog. Ce consumă între mese pentru a-și proteja inima, dar românii ignoră
EXCLUSIV Palida fericire după nenorocirea de la Ferma Dacilor. Geamănul lui Luca Ene...
EXCLUSIV Palida fericire după nenorocirea de la Ferma Dacilor. Geamănul lui Luca Ene și-a ținut promisiunea față de fratele și tatăl său dispăruți în teribilul incendiu: "E jucător de bază la Steaua!"
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la trei luni de la moartea...
Incredibil ce s-a aflat despre Toto Cutugno la trei luni de la moartea sa. Fiul său a dezvăluit totul: ”Nu l-a văzut niciodată să...”
Filmele lunii octombrie pe Netflix. Trei dintre ele, așteptate de milioane de fani
Filmele lunii octombrie pe Netflix. Trei dintre ele, așteptate de milioane de fani
Am început să plâng, îmi era frică!! Daiana de la Insula Iubirii, acuzații...
Am început să plâng, îmi era frică!! Daiana de la Insula Iubirii, acuzații dure la adresa lui Radu Vâlcan. Ce îi făcea la filmările din Thailanda
AVERTISMENT de RĂZBOI al RUSIEI! CONFRUNTAREA cu OCCIDENTUL, fără PRECEDENT! Se anunță CATASTROFA
AVERTISMENT de RĂZBOI al RUSIEI! CONFRUNTAREA cu OCCIDENTUL, fără PRECEDENT! Se anunță CATASTROFA
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani...
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani a fost abandonată de cei cărora le-a dat viață. Nici măcar atunci când s-a îmbolnăvit nu a fost vizitată. Drama prin care a trecut
Un clujean i-a rugat pe judecători să nu-l bage la închisoare, de frica...
Un clujean i-a rugat pe judecători să nu-l bage la închisoare, de frica soției: „Dezamăgirea ar trece mai uşor”
Traseul de autobuz care durează şi 6 ore. Are 43 de staţii, 22...
Traseul de autobuz care durează şi 6 ore. Are 43 de staţii, 22 de km, iar uneori e şi gol
Pescobar, parteneriat de senzaţie cu un celebru milionar român! Cât de frumoasă e...
Pescobar, parteneriat de senzaţie cu un celebru milionar român! Cât de frumoasă e tânăra care îi promovează pe cei doi
Povestea de film a lui Toma Gheorghe, cel mai bâtrân criminal în serie...
Povestea de film a lui Toma Gheorghe, cel mai bâtrân criminal în serie din România. A omorât 5 oameni, iar soția și fiica au fost printre victime: „Am ales ce-a fost mai rău”