Un român din Maramureș a îmbinat utilul cu plăcutul și a scăpat de facturile la curent datorită unui produs ingenios la care s-a gândit.
Mihai Bledea este numele românului care a avut ideea ingenioasă de a folosi o moară veche pe care nu o mai utiliza pentru scopul ei principal pentru a crea curent electric.
Astfel, când oamenii nu au mai venit la măcinat și moara stătea degeaba, Mihai a decis că este momentul să îi ofere un nou scop: acela de a produce energie electrică.
“Dacă cobor pârâul mai jos, atunci apa trece peste roată şi nu mai angrenează. Dacă ridic apa spre roată, am axul intermediar şi am nevoie să îmi scot 3.000 de rotații pe minut”, spune Mihai Bledea, proprietar moară, conform Observator.
Moara produce mai mult decât este consumul gospodăriei sale, astfel că de acum Mihai a lăsat becurile aprinse mereu, pentru că nu îl mai afectează cu nimic consumul de la energie, pentru că el și-o produce singur.
„Nu le sting (n.r. becurile), şi așa nu plătesc. Apa oricum curge”.
Moara cu ajutorul căreia Mihai a produs energie electrică datează din 1886, iar prin lucrurile unei rude a găsit și o instalație hidromecanică cu care a putut duce la bun sfârșit acest proiect ingenios care l-a salvat de la a mai plăti facturile tot mai mari la curent.
“Moara, ca atare, datează de prin 1886 a fost adusă din partea austro-germană. Eu după ce m-am căsătorit am găsit actele cu instalaţia hidromecanică a moşului socrului şi am dorit să am şi o moară”, povesteşte Mihai Bledea, proprietar moară.
De altfel, Mihai nu este singurul român care a luat inițiativa în propriile mâini și a decis să facă ceva pentru a mai scăpa de presiunea facturilor.
Și un clujean a decis să își monteze la geamurile de la apartamentul în care stă niște panouri fotovoltaice, pentru a mai reduce din costuri.