Sport

Cum ar fi procedat Gigi Becali în locul lui Mihai Rotaru: „Dacă venea antrenorul și spunea «4 jucători la echipa a doua», ce ziceai?”

Gigi Becali a comentat situația celor de la U Craiova. Mirel Rădoi a exclus din lot patru fotbaliști, iar patronul FCSB a fost întrebat cum ar gestiona asemenea situație.
14.11.2022 | 09:39
Cum ar fi procedat Gigi Becali in locul lui Mihai Rotaru Daca venea antrenorul si spunea 4 jucatori la echipa a doua ce ziceai
Gigi Becali a apreciat discursul lui Mirel Rădoi după remiza Rapid - Universitatea Craiova, scor 2-2. Sursă foto: sport.pictures.eu
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova a scos un punct pe terenul celor de la Rapid, însă după meciul din Giulești, Mirel Rădoi a avut un discurs dur în care a dezvăluit că patru fotbaliști din lotul oltenilor au fost excluși din lot: Ivan, Markovic, Vînă și Hanca. După ce Mihai Rotaru a comentat decizia luată de tehnician, Gigi Becali l-a lăudat pe fostul antrenor de la FCSB și a explicat cum ar fi stat lucrurile treaba în tabăra roș-albaștrilor.

Gigi Becali, laude pentru discursul lui Mirel Rădoi: „A spus lucrurilor pe nume”

FCSB a revenit pe loc de play-off după victoria din Bănie cu FC U Craiova, scor 2-0. Gigi Becali a fost mulțumit de echipă și nu a ezitat să vorbească și despre situația de la Universitatea Craiova, după ce finul său a exclus din lot patru fotbaliști în urma remizei din Giulești, scor 2-2 cu Rapid.

ADVERTISEMENT

„Mie mi-a plăcut cum a vorbit. A spus lucrurilor pe nume, cu diplomație. Părerea mea e că dacă va avea rezultatele în următoarele două meciuri, va avea câștig de cauză. Dacă nu, vor câștiga jucătorii. Adică Rotaru, că el vrea bani. 

Dacă va câștiga, Rotaru o să spună ‘Bravo, Mirele, fă ce vrei!’. Dacă nu, va zice ‘Stai, bă, puțin. Sunt Ivan, Markovic… Iau bani pe ei’. Eu nu mă bag, dar dacă Mirel are rezultate, va avea câștig de cauză. Dacă nu, o să aibă probleme. O să spună Rotaru ‘Băi, te-am lăsat, am avut încredere, dar …’.

ADVERTISEMENT

Mie mi-au plăcut bărbăția și sinceritatea lui. Ca naș, îi zic: «Finule, dacă îți iese, vei avea câștig de cauză»”, a declarat Gigi Becali, la emisiunea „Fotbal Club” de la DigiSport.

Reacția lui Gigi Becali dacă antrenorul va exclude patru jucători de la FCSB din lot: „Eu aș spune ‘Stai tu la echipa a 2-a și pun pe altul’”

Gigi Becali a fost întrebat de Ilie Dumitrescu, fostul internațional, cum ar reacționa dacă antrenorul de la FCSB ar trimite patru jucători la echipa a doua. Patronul roș-albaștrilor a dezvăluit că nu ar fi de acord ca patru piese de bază să fie înlăturate din lot.

ADVERTISEMENT

„Spuneam «Stai tu la echipa a doua și pun pe altul. Așa făceam eu». La mine nu există de ce. La mine e vorba de bani. Nu zic de Mirel. Dar pe Tavi nu poți să mi-l scoți. Nu ai cum.

„Orice ar face… Bine, nu înseamnă că dacă greșește și azi, și mâine, și poimâine… Dar dacă greșești o dată…”, a mai spus Gigi Becali.

ADVERTISEMENT

Mihai Rotaru sprijină decizia lui Mirel Rădoi: „La Craiova sunt protejate principiile”

Mihai Rotaru, patronul celor de la Universitatea Craiova, nu a criticat decizia lui Mirel Rădoi de a-i exclude pe Ivan, Markovic, Hanca și Vînă din lot. Mai mult decât atât, finanțatorul oltenilor a susținut că sprijină hotărârea luată de tehnician.

„Fără discuţie, toţi antrenorii au avut această libertate. S-a creat o impresie falsă cu protejatul jucătorilor. A plecat de la Victor Pițurcă, care a spus-o la alibi, pentru a-și motiva despărțirea.

La Craiova sunt protejate principiile, nu jucătorii. Primul principu este respectul. Întotdeauna vom fi apărătorii principiilor pe care le urmăm. Nu fug de răspunsuri, dar nu spălăm rufele în public. Avem principii clare.

Toţi antrenorii au avut libertatea de a decide în viaţa vestiarului. Echipa de fotbal o conduce Rădoi. Clubul l-am condus eu, acum e rândul lui Sorin Cârţu. Îl sprijin cu tot ceea ce pot pentru a avea autoritate. Nu stăm să analizăm dacă cineva are un kilogram în plus sau minus.

Îl sprijin pe Rădoi şi sprijin deciziile luate de el. Mirel Rădoi va avea 90% din punctul de vedere la decizia finală. Au mai fost jucători care au ajuns la echipa a doua. Vătăjelu a ratat Europeanul din Franţa. Mateiu a fost la echipa a doua, la fel Băluţă.

Poate să plece oricine în iarnă. Orice variantă va fi luată în calcul. Împrumutul, rămânerea la echipa a doua sau să muncească mai mult. Dacă își vor revizui atitudinea față de viață, nu de club, sunt convins că pot ajuta fotbalul românesc. Mai avem un principiu, să ne spijinim unul pe altul, dar cu respect reciproc. Ei au calitate, dar vrem ca toţi jucători să reziste în viaţă şi în alte medii care nu sunt prietenoase”, a mărturisit Mihai Rotaru la emisiunea “Fotbal Club” de la Digi Sport.


  • Cota BETANO pentru FCSB: 1,78 este cota pentru „sub 2,5 goluri” la FC Botoșani – FCSB. Vezi toate cotele aici!

ADVERTISEMENT