Cum arată acum fosta soție a lui Petre Roman după operația de la șold suferită în urmă cu câteva săptămâni. Fiica sa cea mică a postat o imagine înduioșătoare cu mama sa, direct din centrul de recuperare.
Mioara Roman face progrese după intervenția suferită la șold. Oana Roman a distribuit în mediul online o poză de la recuperare, acolo unde se află în momentul de față mama sa și unde este atent supravegheată de medici.
„Mama face progrese. Merge mai bine și important e că are ambiție. Este la recuperare”, a scris vedeta pe Instagram legat de o filmare în care fosta profesoară de arabă este ținută de brațe de un tânăr și merge încet.
Șatena este mândră de cea care i-a dat viață, care luptă pentru a se face bine în ciuda tuturor problemelor de sănătate. Fosta soție a lui Petre Roman este internată de o perioadă destul de lungă la o clinică privată.
Fiica sa cea mică, Oana Roman, scoate din buzunar o sumă uriașă pentru îngrijirea mamei sale. Recent, a explicat că plătește 500 de lei pentru fiecare zi petrecută în azilul de bătrâni, unde primește cazare, mâncare și asistență medicală.
„Face recuperare medicală pentru o perioadă probabil de câteva săptămâni. Prețurile sunt cam la fel ca în ale centre de recuperare medicală cu internare.
Este în jur de 500 de lei pe zi, preț care include cazare, mâncare, îngrijiri, medic și evident partea de recuperare”, a mai spus influencerița pe rețelele de socializare.
Mai mult decât atât, vedeta este dispusă să-și scoată casa la vânzare pentru a acoperi cheltuielile pe care le are cu mama sa. Oana Roman a luat în calcul această variantă și din cauza facturilor la energie electrică și gaze.
În altă ordine de idei, fiica lui Petre Roman susține că nu folosește în totalitate spațiul locuinței și că este mai tot timpul plecată de acasă cu proiectele pe care le desfășoară.