Cum arată noua iubită a lui Marius Elisei? Fostul soț al Oanei Roman a păstrat tăcerea în ultima perioadă. Se pare însă că acum, bărbatul este mai fericit ca oricând, iar esta o spune chiar el.
Au urmat la un moment dat și niște replici acide din partea amândurora. În final însă, fiecare și-a văzut de viața sa. Oana Roman se ocupă de creșterea fiicei sale, în timp ce Marius Elisei are o nouă iubită.
Menționăm faptul că până acum existat zvonuri legate de noua parteneră de viață a lui Marius Elisei. Nimic nu s-a confirmat însă, cel puțin până acum. Fostul soț al Oanei Roman a decis să nu se mai ascundă.
După ce a confirmat că este într-o nouă relație, cu o femeie mai mare decât el, acum, acesta s-a fi afișat alături de noua sa iubită. Menționăm faptul că noua iubită a lui Marius Elisei are 40 de ani. El pe de altă parte are 37 de ani.
Nimeni nu i-ar da însă vârsta dacă stăm să ne uităm la imaginea postată de aceasta. Iar dincolo de faptul că s-au afișat împreună, Marius Elisei i-a făcut și o declarație de dragoste noii sale iubite.
Acesta spune că și-a recăpătat zâmbetul pe buze. De asemenea, este mai liniștit ca oricând și spune despre iubita sa că îi oferă bunătate din plin, semn că lucrurile merg bine între cei doi.
”Îți mulțumesc pentru tot, îți mulțumesc pentru că mi-ai pus din nou zâmbetul pe buze, îți mulțumesc pentru căldura și liniștea pe care mi-o oferi, îți mulțumesc pentru bunătatea pe care mi-o oferi. Te sărut”, a scris Marius Elisei în dreptul imaginii.
Iar fotografia părea că e fost așteptată cu sufletul la gură de internauți. Comentariile au început să curgă, iar nu puțini au fost cei care au rămas suprinși de noua parteneră de viață a lui Marius Elisei.
Astfel, acesta a adunat o mulțime de reacții pozitive. ”Ce frumos. Așa DA. O fată frumoasă și potrivită pentru tine” / ” Așa da… sunteți frumoși”/ ”Ce frumooooos!!!” / ”Să fiți sănătoși” / ” Sunteți minunați” , au fost doar o parte din reacțiile internauților.