Damian Drăghici și Cristina Stroe sunt împreună de câțiva ani, iar diferența de vârstă nu pare să fie un impediment pentru ei. De curând, artistul a vorbit despre gelozia în cuplu și cum o gestionează.
Damian Drăghici și Cristina Stroe sunt împreună de mai mulți ani și au împreună un băiețel, pe Andrei. În anul 2018, relația lor a trecut la un alt nivel, atunci când artistul și-a făcut curaj și a cerut-o pe iubita lui în căsătorie.
Și cu toate că între ei există o diferență de vârstă de 23 de ani, au demonstrat că acest aspect nu este deloc important pentru ei și că iubirea care îi leagă este una reală și sinceră.
Recent, cântărețul a vorbit despre modul în care ei gestionează gelozia în cuplu, având în vedere că ambii fac parte din lumea publică. Cu toate că nu iese prea mult în față, Cristina este la rândul ei artistă, ba chiar a făcut parte din trupa Andrei Măruță.
Damian Drăghici a mărturisit că, din punctul său de vedere, gelozia este un semn al neîncrederii în sine. Prin urmare, deși atât el cât și Cristina glumesc pe seama unei posibile infidelități, niciunul nu are o problemă reală.
De asemenea, Damian Drăghici a subliniat că singura problemă care ar putea apărea în relația cu iubita lui ar fi faptul că el acordă mult timp vieții profesionale și ar putea sta mai puțim cu familia.
„Nu sunt gelos. Niciodată. Asta înseamnă că nu ai încredere în tine. Cred că dacă ar fi o provocare în relația mea cu Cristina este că eu mă concentrez foarte mult pe muncă. E un obicei. Dar în rest gelozii nu există.
Am avut în viața mea asta cu gelozia invers, din partea partenerelor spre mine. Din cauza faptului că artistul primea pe tavă ceea ce primea, băutură și ce prostii primeam. Dar astea sunt ale trecutului. Ne-am cumințit. Suntem oameni normali, cu capul pe umeri.
Cristina este foarte matură și nici ea nu este geloasă. Că mai facem câte o glumă că s-a uitat așa la ăla sau eu la cineva, dar nu există momente de gelozie”, a declarat Damian Drăghici în emisiunea lui Denise Rifai.