Life

Cum l-a cucerit Adela Popescu pe Radu Vâlcan. Ce condiție i-a pus actrița la începutul relației

Adela Popescu, dezvăluiri despre cum l-a cucerit pe Radu Vâlcan. Condiția pe care i-a impus-o actrița la începutul relației.
05.04.2023 | 01:07
Cum la cucerit Adela Popescu pe Radu Valcan Ce conditie ia pus actrita la inceputul relatiei
Adela Popescu și Radu Vâlcan au trei copii împreună. Sursa foto: facebook
ADVERTISEMENT

Adela Popescu a vorbit despre începuturile relației sale cu Radu Vâlcan, alături de care formează un mariaj din 2015 și a făcut trei copii, mai exact, trei băieți. Actrița și fosta prezentatoare de la ”Vorbește Lumea” s-a lăsat cu greu sedusă și i-a impus o condiție partenerului.

Adela Popescu, dezvăluiri despre cum s-a cunoscut cu Radu Vâlcan. Ce condiție i-a impus actrița

Adela Popescu l-a cunoscut pe Radu Vâlcan în perioada când acesta era curtat de multe femei, iar el nu prea dădea de înțeles că-și dorește o poveste de dragoste serioasă. Actrița a mărturisit că Radu Vâlcan nu i-a creat o impresie prea bună la început, așa că l-a supus la niște teste.

ADVERTISEMENT

Văzând că Radu Vâlcan este îndrăgostit de ea, Adela Popescu a vrut să se asigure, totuși, de acest lucru astfel că i-a impus să nu se afișeze în văzul tuturor o vreme. Ceea ce s-a și întâmplat. Abia când a constatat că prezentatorul de la ”Insula Iubirii” are gânduri serioase, nu s-a mai ferit de ochii lumii.

Adela Popescu și-a amintit și prima vacanță cu Radu Vâlcan. A fost alături de un grup de prieteni, într-o destinație exotică, foarte vizitată de turiști, în ultimii ani, Bali. Acolo, Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au dat seama că sunt sortiți unul altuia.

ADVERTISEMENT

“Eu când l-am cunoscut pe Radu era acest Don Juan de București, absolut normal, un bărbat care arată bine, era și în lumina reflectoarelor, evident că avea succes la femei. Avea și o relație, două, trei în același timp, poate. Nu zic acum că ar fi așa, dar așa s-a mai dus vorba.

Când am văzut că mă curtează, primul gând a fost: “Hopa! Eu nu sunt de trecut pe listă! Eu sunt fată serioasă, pe mine nu mă treci pe o listă!”. L-am ținut în standby până când m-am lămurit. I-am zis: “Uite ce se întâmplă, dacă vrei să ne vedem, ne vedem pe ascuns până când îmi dau seama care sunt intențiile tale!”.

ADVERTISEMENT

Asta după ce mi-am dat seama care sunt ale mele. Îmi plăcea și mie foarte mult și am zis că până nu mă asigur că treaba este serioasă, eu nu! Până nu m-am lămurit și am știut exact că e dragoste și e ceva special, nu ne-am afișat. Când a fost clar, am și plecat în Bali. Am plecat cu doi prieteni în Bali, acela a fost momentul”, a declarat Adela Popescu pentru ego.ro

Adela Popescu și Radu Vâlcan, părinții a trei copii

Actrița și prezentatorul au avut o nuntă de vis în anul 2015. Au ajuns și să formeze unul dintre cele mai celebre cupluri din showbiz și s-au remarcat prin emisiuni de succes, ”Vorbește Lumea” și ”Insula Iubirii”, difuzate pe posturi concurente, Protv și Antena 1. În prezent, sunt și părinții a trei băieți.

ADVERTISEMENT

În ceea ce privește emisiunea ”Vorbește Lumea”, Adela Popescu nu o mai moderează din vara lui 2022, când a plecat în Republica Dominicană, pentru a prezenta ”Sunt celebru, scoate-mă de aici”, proiect care s-a încheiat în noiembrie 2022. Mulți telespectatori se întreabă dacă actrița va mai reveni la ”Vorbește Lumea” și sunt zvonuri că staff-ul și-ar dori-o înapoi.

ADVERTISEMENT