News

Cum poți primi 5.000 de euro de la stat pentru panouri fotovoltaice. Programul începe în 2024

Românii pot primi în 2024 aproximativ 5.000 de euro de la stat pentru instalarea de panouri solare cu ocazia noului program Casa Verde Fotovoltaice.
13.09.2023 | 09:11
Cum poti primi 5000 de euro de la stat pentru panouri fotovoltaice Programul incepe in 2024
Cum poți primi 5.000 de euro de la stat pentru panouri fotovoltaice. Foto: EnelX.com
ADVERTISEMENT

Statul vrea să vină în ajutorul acelor români care visează să ajungă prosumatori, astfel că oferă vouchere de 5.000 de euro pentru montarea de astfel de sisteme fotovoltaice sau baterii de stocare. La fel ca și în anii trecuți acești bani vor fi luați de la Uniunea Europeană.

Cum poți primi 5.000 de euro de la stat pentru panouri solare

Observatornews.ro a prezentat povestea lui Ionel Radu, unul dintre beneficiarii acestui program aflat în derulare. ”Pentru tipul de casă pe care o am cred că o să fie între 5 şi 6 kWh. Cam ăsta e consumul pe care îl avem”, a explicat bărbatul. Panourile le va monta anul viitor, iar facturile la electricitate vor deveni mai mici.

ADVERTISEMENT

”Între 250 şi 300 de ron pe lună, cu maxime mai mari în lunile de vară, când se foloseşte aerul condiţionat şi în lunile de iarnă. Presupun că mai mult de 50% o să se reducă”, declară Ionel Radu, vizibil mulțumit de afacerea făcută. Pentru că banii s-au risipit foarte repede în 2023, oamenii mai au acum această șansă și în 2024.

Mai mult, statul pare să pluseze de această dată și oferă 25.000 de lei pentru un sistem de minimum 3 kWh sau pentru instalarea unei baterii de stocare cu o putere de cel puțin 5 kWh. Asta, în condiția în care programul trecut avea un plafon de 20.000 de lei, bani oferiți de Uniunea Europeană, în total 600 de milioane de euro.

ADVERTISEMENT

Dan Tudose, proprietarul unei firme de panouri, a oferit mai multe detalii celor care doresc să aplice la acest program. ”Avem posibilitatea de a instala şi un sistem suplimentar de stocare. Ar ajuta reţelele de la periferia oraşelor ca prosumatorii să poată livra surplusul de energie către reţeaua naţională. O capacitate instalată de 5 kWh, înseamnă consumul unei case de aproximativ 10 ori”, a transmis expertul.

La rândul său, Adrian Vintilă, specialist în domeniu, le explică românilor pe scurt cum ar trebui să procedeze ca să beneficieze de acest program. ”Ar trebui să aibă ghidul de finanţare până la finalul acestui an, urmând ca aplicarea şi depunerea dosarelor să se facă între ianuarie şi aprilie anul viitor”, explică Vintilă, conform sursei citate.

ADVERTISEMENT

Potrivit calculelor oficiale peste 100.000 de români vor beneficia de acest program, urmând să se înscrie pe o platformă care e dezvoltată de Ministerul Proiectelor Europene. Selecția se va face pe principiul primul venit – primul servit, pentru a evita orice discuții ulterioare.

E neclar momentan dacă românii care au aplicat deja la Casa Verde și-ar putea extinde sistemul fotovoltaic cu noul program. ”Pe actualul program casa verde, nu se finanţează de două ori același beneficiar. O să vedem cum o să arate noul program, dacă va fi gestionat de o altă entitate, dacă va fi considerat ca un program complementar”, a declarat expertul Adrian Vintilă.

ADVERTISEMENT

În România se estimează că ar exista aproximativ 77.000 de prosumatori, cu o capacitate totală instalată de 973 MW. În 2024 sunt șanse mari să se ajungă la 2.000 MW, aproape cât trei reactoare nucleare de la Cernavodă. Iar asta nu e tot pentru că pe lângă aceste vouchere de 25.000 de lei, românii ar mai putea primi prin PNRR vouchere de 72.500 de lei pentru renovarea energetică a locuințelor, mai transmite sursa citată.

ADVERTISEMENT