Cum reușește Mihaela Tatu să fie de 3 x femeie în 2020: „Nu exclud o viitoare colaborare cu vreun post tv”

Mihaela Tatu, una dintre cele mai bune prezentatoare tv din România și totodată un exemplu pentru tinerele generații care doresc să pășească în lumea televiziune, a vorbit în exclusivitate pentru FANATIK despre viața sa în ultimii ani, cu bune și rele.

Vedeta tv este fără doar și poate o apariție și reușește să capteze atenția în orice încăpere ajunge sau discuție în care se implică datorită energiei sale pozitive cu care îi încarcă inclusiv pe cei din jur.

Mihaela Tatu este realizator-prezentator de emisiuni radio și televiziune de peste 22 de ani, trainer certificat ANC in Tehnica și Arta livrării discursului, trainer certificat persolog dupa modelul DISC, voice Over la BTI Oradea, speaker motivațional, moderator permanent la Business Days, membru Toastmasters Oradea și Iasi. Și, să nu uităm este 3 X femeie, cea mai mare calitate a sa, pe lângă cea de mamă.

Spunem de 3 x femeie pentru că în viața sa, de-a lungul timpului, Mihaela Tatu a întâmpinat mai multe probleme pe plan personal pe care a reușit să le parcurgă cu succes, să se vindece și să reușească să devină un om așa cum tatăl său a învățat-o să fie și căruia îi mulțumește pentru ceea ce a reușit să devină.

Digi24.ro

"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde i s-au pus pe masă cârnați și mici

Mihaela Tatu: „Nu am ambiții de om arogant și orgolios”

• Sunteți una dintre cele mai carismatice vedete de televiziune, ați fost și ați rămas o persoană pozitivă, în prezent, ce vă aduce zâmbetul pe buze?

Mulțumesc mult pentru aprecieri Larisa, ale tale sau ale publicului. Ca pe orice pământean, mă fac să mă simt bine. Totuși, sunt sigură că sunt mulți și dintre cei care au alte păreri. Și tocmai pentru că în structura mea, mai apoi cultivata de tatăl meu, sunt o ființă pozitivă. Pentru mine sunt importante alte lucruri. Și atât timp cât nu mă afectează direct înțeleg, însă și evit, astfel de oameni. Am intrat în povestea vieții mele, că fiecare dintre noi, asumându-mi-o așa cum e. Cu situații bune și cu toate întâmplările care au menirea să ne formeze că oameni “întregi”. Adică mai puțin bune. Așa că, daca tot știu ce mă așteaptă, de ce să stau posomorâtă?!!! Dumnezeu ne-a lăsat cu o singură treabă. Să fim fericiți. Poate chiar la fericire e mai greu să ajungem.

Însă Împlinirea ar trebui să ne fie scop în viață. Apoi e atâta frumusețe în jur, lucruri mărunte care ne fac viață frumoasă și pe care nu le vedem decât atunci când dispar din peisaj. Și poate că nici atunci. Un răsărit, o urare de “Buna dimineața” ce vine din suflet, un ceai fierbinte cu miere și lămâie, rasul unui copil, bucuria exuberanta a unui câine, vocea ființei iubite, o prăjitură cu frișcă, un “mulțumesc” pentru un lucru pe care ai uitat că l-ai făcut, mirosul de ambră și santal al unei lumânări parfumate, o pădure de mesteceni, bucuria prietenilor, o melodie înălțătoare și lista e lungă, lungă. Cum spuneam, lucruri mărunte. Astea mă animă pe mine. Nu am ambiții de om arogant și orgolios.

Îmi doresc să nu treacă o zi fără să am un rost, să învăț constant cate ceva, pe care mai apoi să-l aduc în viață mea, să împărtășesc din cunoașterea și experiență mea celor care sunt interesați, și să fiu mai bună azi decât ieri și mâine decât azi. Indiferent de domeniu. Cam așa stau lucrurile. Poate că din toate astea la un loc, vine starea mea care îmi aduce zâmbet. Restul e “suflare de vânt” Sunt Berbec. Spiritul ludic nu mi-e străin. Chiar mă străduiesc să mi-l păstrez. Pentru unii dintre apropiați sunt prea exuberantă. Asta e! Nimeni nu-i perfect 😀

Digisport.ro

La o lună și jumătate de la moartea fostului ei iubit, Aryna Sabalenka are o nouă relație. Milionarul ar fi căsătorit

Mihaela Tatu: „Am fost educată pentru a fi pregătită de orice. Acum se văd roadele strădaniei tatălui meu”

• Cum s-a schimbat viața dvs în ultima perioadă, din cauza coronavirus, dacă ați avut contact cu virusul sau cineva drag să fi fost în pericol din cauza COVI-19?

Îmi place să cred despre mine că sunt o ființă rațională. Omenirea se confrunta cu o situație pe care îi vine dificil să o catalogheze ca greu de gestionat. Pentru că iată, știință este neputincioasă în găsirea rapidă a unor soluții de ieșire din pandemie. Apoi am uitat că tot ea, omenirea a mai trecut prin asemenea nenorociri. Însă era odată, de mult și erau alte generații.

Acum însă ni se întâmplă tocmai nouă. Oamenii reacționează chiar și aici, în funcție de nivelul de cunoaștere și de educație. Pe deoparte sunt cei care creează panica și știri belicoase, pe de alta parte sunt cei care primesc, și în care se generează ori frica și ipohondrie, iar în cealaltă extrema, neîncredere, scenarii despre teorii ale unor conspirații mondiale. Că în tot ceea ce ne înconjoară, calea de mijloc, informarea corecta, pentru că avem surse pertinente, și echilibrul emoțional, sunt soluțiile sănătoase. Eu îmi văd mai departe de treaba, bineînțeles protejându-mă și respectând toate regulile de protecție pentru mine și mai ales pentru cei din jurul meu, totuși conștienta fiind că, de acum încolo vă trebui să mă obișnuiesc și cu acest musafir nepoftit din viețile noastre.

Mă străduiesc să trăiesc sănătos, să dorm atât cât trebuie, să stau mult în aer curat și-n soare, să socializez prin toate “canalele” atât cât să nu simt că pierd vremea cu nimicuri, să mă întâlnesc cu oameni aidoma mie și să facem lucruri utile, să rad mult și să mă bucur de ce primesc zilnic de la viață. Pare ușor, însă nu e. Apoi pe lângă cursurile on line, am continuat să îmi țin cursurile în tara. Pentru că era nevoie de mine. Și asta îmi aduce satisfacții profesionale și personale. Doar e serviciul meu. Am avut niște vecine care au avut o formă ușoară de virus. Sunt conștientă de gravitatea situației, însă acum se vă vedea starea de sănătate a nației noastre și puterea de discernământ. Alimentație, consumul de produse de slabă calitate, consumul de alcool.

Nivelul de stres și depresie care șubrezesc corpul și mintea oamenilor. Asta e. Suportam consecințele alegerilor noastre. Într-o singură privință a trebuit să mă “restricționez” și nu îmi face nici o plăcere. Călătoriile. Și daca am renunțat la cele turistice, faptul că nu mi-am văzut “pe viu” fiica din luna ianuarie, îmi creează o stare de disconfort pe care mă străduiesc să o gestionez. Ea locuind de aproape 7 ani în Berlin. Mă adaptez. Și am fost educată pentru a fi pregătită de orice. Acum se văd roadele strădaniei tatălui meu. 🙂

Mihaela Tatu: „Când termină un modul de curs cu mine, începători și avansați, un cursant iese pregătit din mai multe perspective”

• Știu că sunteți profesoară de public speaking. Cum v-ați hotărât să faceți această schimbare de carieră? Este ușor sau greu? Cum sunt elevii și ce considerați că aduceți nou în schimbarea lor? 

E mult spus profesoară. Sunt un trainer. Și încă unul bun. Pentru că am reușit să împletesc cunoașterea dobândită de la profesoara mea de dicție, d-na Ileana Cârstea Simion, cu toate informațiile aflate din cărțile de specialitate, cu peste 14 ani de exerciții de control al emoțiilor cu ajutorul respirației și meditației, lucruri învățate la yoga, cu cei peste 27 de ani de experiență și expertiza în tot ceea ce înseamnă comunicare: presa scrisă, radio, televiziune și public speaking.

Adică relația directa cu un public de pe o scenă sau într-o sală de curs. Am ales să fac asta tocmai datorită abilitaților mele de comunicator și din cauza unei situații limită, pe care am trăit-o, fiind nevoită pentru o perioadă de timp (îmi place mie să spun), să renunț la televiziune. Am conceput o metodă, care îmbină toate datele de mai sus, scurtă și eficientă, care dă greș doar atunci când cursantul e leneș. Nu a fost ușor, că tot ceea ce definește o schimbare.

Însă am avut fundație, în cunoașterea acestui miracol pe care îl reprezintă comunicarea. Cei care aleg să parcurgă cursurile cu mine sunt din toate categoriile: corporatiști, studenți, elevi de liceu, manageri de firme, oameni din vânzări, mulți traineri, profesori, preoți, politicieni, avocați, medici. Sunt dintre cei care au realizat că ‘a comunica’ nu înseamnă doar ‘a vorbi’. Iar cursurile cu mine sunt complexe.

Sunt lecții de gestionare a propriei vieți, comportament și maniere în societate, raportare la partenerul de dialog, indiferent de natura relației, dicție și tehnici de gestionare a emoțiilor, arta de a transmite o informație în așa fel încât ea să ajungă la receptor, să rămână și să genereze acțiune. Când termină un modul de curs cu mine, începători și avansați, un cursant iese pregătit din mai multe perspective. Iese o ființă complexă. Îmi place enorm ceea ce fac. Iar satisfacția mea uriașă este atunci când primesc telefoane de recunoștință după o mai lungă perioadă de timp sau felul în care la rândul lor, cursanții mei își corectează apropiații sau copiii, conștientizând importanța felului în care oamenii se străduiesc sau nu să se facă înțeleși.

Mihaela Tatu: „Nu exclud o viitoare colaborare cu vreun post tv care ar avea un format în care să mă simt bine și utilă”

• Ați renunțat la televiziune definitiv pentru noul drum? Sau ați lăsat o portiță deschisă? Până la urmă, nu vă este dor de emoțiile și trăirile pe care le-ați avut în anii de tv?

Nu am renunțat. Pur și simplu nu m-am mai regăsit în formatele care mi s-au propus. Eu nu am stat pe loc. Am crescut. Am mers înainte, însă într-un sens diferit fata de drumul programelor din tv. Cu cât majoritatea au devenit mai subțiri, mai superficiale, cu atât ființă mea s-a dus mai profund în căutarea valorilor etice și morale. Aici n-am mai rezonat. Asta nu înseamnă că mă uit doar la documentare. Dimpotrivă.

Mă topesc după divertismentul de calitate. Și nu exclud o viitoare colaborare cu vreun post tv care ar avea un format în care să mă simt bine și utilă și care să ne creeze o stare telespectatorilor și mie deopotrivă, care, bineînțeles, să facă și audiență și să se vândă bine, că să fie mulțumiți și proprietarii televiziunilor. Apoi, când simt că mă ajung din urma amintiri și mă mai apucă nostalgii, răspund invitațiilor unor colegi ai mei din media și-mi mai ostoiesc dorul de adrenalină directului.

• Știu că ați renunțat la televiziune după ce ați avut probleme de sănătate. Fibromul pe care l-ați operat și situația de după care v-a făcut să vă schimbați percepția asupra vieții. A fost o perioadă grea, cu multe întrebări, probabil. Cum s-a întâmplat această schimbare și cât de mult a trebuit să luptați cu dvs pentru a merge pe drumul nou?

O, Doamne, s-a întâmplat în 2011. A trecut atâta timp. Nu mă mai întorc cu mintea, energia și amintirile acolo, doar dacă ar mai fi rămas ceva în urmă nerezolvat. Știi cum se spune, e bine să treci prin provocări și nu peste. Se vor întoarce la tine, mai “dospite”, mai puternice. Am trăiesc, am deschis ochii, am conștientizat ce-am greșit cu seriozitate, curaj și sinceritate, am reparat și merg mai departe. Gata! Și continui să lucrez cu mine, la caracterul meu, cizelându-mi și rafinându-mi temperamentul și mai neplăcutele obiceiuri. Și da, a fost și este în continuare greu să lucrez la desăvârșirea mea. Însă asta e menirea noastră. Nu vom duce nimic cu noi la plecare. Nici lemne, nici fiare, nici ziduri. Doar pe noi înșine, niște ființe evoluate. Dacă vrem. Pentru că suntem ceea ce alegem noi să fim în fiecare clipa. Apoi nu m-am gândit atunci că trebuie să pornesc pe un drum nou. Totul a venit firesc, treptat, că rezultat al … trezirii mele, cumva.

Am început să trăiesc altfel pentru că îmi făcea bine. Am deschis larg ochii la felul în care gândeam, reacționam, la ceea ce era iluzia “lucrului foarte important” care “trebuia neapărat” făcut. La diferență și limita dintre concesie și compromis, care de multe ori este atât de fragilă, încât aluneci ușor dintr-una într-alta. Am mai făcut și Drumul Camino de Santiago de Compostela, Drumul Sfanțului Iacob. 826 de km parcurși pe jos, traversând nordul Spaniei de la est la vest în 6 săptămâni.

O experiență care m-a marcat pentru tot restul vieții și care mi-a deschis o alta cale. Când ființă ta e nemulțumită și strigi în eter după ajutor, cu mintea și cu inima și cu sufletul, ți se dau și răspunsuri, ți se arata căi și ți se scot în cale oportunități. Trebuie doar să le vezi. Nimic nu se întâmplă de pe o zi pe alta. Este un proces lung și de multe ori anevoios, prin care de cele mai multe ori, treci singură. Goala și golită de emoții care blochează, gânduri, inerții și rezistente, frici, autolimitări și celebrul “eu nu pot”.

Sau te minți din comoditate și teama de necunoscut, că așa iți e cel mai bine, însă inima ta plânge. Atunci e nevoie de voință, răbdare și disciplina. Pentru că perfida renunțarea te pândește la colt. Repet, ești ceea ce alegi tu să fii, în fiecare clipa. Și țin cont de învățătură tatălui meu: să mă joc cu viață, zâmbind, că să mă ‘îngăduie’ și ea pe mine. Ar mai fi ceva ce am învățat descoperind și iubind cuvântul. Evit termenul “a lupta”. Mă împrietenesc, mă aliez, colaborez, mă mobilizez, însă NU lupt. Fară înverșunare!!!

Mihaela Tatu: „Fiica mea mi-a spus odată să fiu liniștită, pentru că marile opere de artă, din când în când, intră într-un program de restaurare”

• Care este starea dvs de sănătate? Afișați mereu un zâmbet pozitiv, însă nimeni nu știe ce este în spatele acelui zâmbet. Cum este Mihaela Tatu în prezent atât fizic, cât și psihic?

De când mă știu am fost o ființă robustă, rezistentă și pozitivă. Afecțiunile cu care m-am confruntat, sunt sigură că au fost rezultate ale unor comportamente și gânduri care nu erau în armonie cu ceea ce sunt. M-am vindecat repede și merg mai departe. La început n-am fost chiar atât de încrezătoare.

Până când nu am cercetat pur și simplu, de ce mi s-a întâmplat ce mi s-a întâmplat. Apoi, privind detașat țoață povestea, mi-am dat seama că nu prea am motive să nu zâmbesc, indiferent cu ce mă voi mai confrunta. Și că în mare măsură, de mine depinde cum voi înainta în viață. Acum mai repar ceea ce am mai “uzat” în vremea în care mă aventuram în tot felul de sporturi care necesitau un strop de risc, mai multă adrenalină, că deh, sunt Berbec.

Mă hrănesc cu astfel de trăiri și emoții.  În afară de un genunchi operat iar, pe care îl tot recuperez, sunt bine. Cât despre psihic, lui îi mulțumesc pentru faptul că am dus un an în care am avut 3 intervenții chirurgicale. Acestui psihic tare și ludic și pozitiv, care mă face să văd totul dintr-o perspectiva generală și firească a existenței. Mă respect și mă iubesc. Fiica mea mi-a spus odată să fiu liniștită, pentru că marile opere de artă, din când în când, intră într-un program de restaurare:)

• Am văzut că aveți tot felul de activități, însă nu mai puteți practica chiar toate pasiunile, mai ales după operația la genunchi. Care vă sunt hobby-urile și cum vă pierdeți timpul?

Eu nu știu să îmi “pierd” timpul. Iar dorință mea cea mai mare este să pot dilata timpul. Am descoperit atâtea alte lucruri pe lângă schi, patine, cățărare, parapantă, alergare, echitație. Nu, aici cu genunchiere mai scap. Nu mă pot desprinde de cal. Și multe alte nebunii pe care le făceam. Citesc și învăț mult. Călătoresc și cunosc oameni fabuloși și poveștile lor de viață. Înot mult, Felixul e la 2 pași, bazinele în aer liber sunt deschise indiferent de anotimp.

Pun voce pe povești pentru copiii până în 10 ani și-mi place de nu mai pot. Am întâlniri multe cu elevii de liceu și cu studenții din țoață tara, pentru conștientizarea și aprofundarea acestui domeniu de “fundație” care se numește comunicare. Este zona mea de voluntariat. Țin seminarii despre miracolul ce se numește Femeie și menirea ei reală în viață oamenilor pe pământ. Îmi țin cursurile on line sau în tara și îmi aduc niște satisfacții uluitoare. Am descoperit liniștea pe care mi-o aduce pictura și pictez. Petrec timp cu prietenele mele, radem, povestim, împărtășim din ceea ce trăim, călătorim împreună, ne vizitam, citim și ne spunem păreri și idei, ne ajutam pe noi și familiile noastre. Îmi vizitez fiica, ce locuiește în Berlin de 7 ani și petrecem cel mai frumos timp împreună.

Apoi ușa casei mele e tot timpul deschisă pentru cei care au nevoie de mine. Grădinăresc și-mi îngrijesc gradina care e destul de măricică. Îmi mai rup timp și pentru rețelele de socializare. Însă sunt mâncătoare de timp. Nu cunosc noțiunea de plictiseală. Doar când nu vreau, nu fac ceva. Și atunci pentru că fac o “sesiune” de vizionat filme. Dacă prind un serial care îmi place, nu mă las până nu îl văd pe tot, odată. Ca să știm o treaba și să nu mă conturbe din ceea ce am de făcut. Așa că, un om doar dacă nu vrea, nu are ce să facă. Eu nu știu ce e aia. Și pentru fiecare stare, se găsește cate ceva de făcut.

De exemplu, mi-ar plăcea să învăț să cânt la pian. Și vreau să-mi cumpăr o pianina mică. Astea sunt lucrurile care mă preocupă. Nu știri panicoase, bombănit și bârfe pe la colțuri, văicăreală permanentă și frunte înnegurată, starea constantă de victimă, care așteaptă să vină “cineva” să facă “ceva”. Cât de bine sunt toate rânduite! Lucrurile necesare sunt simple, iar cele complicate nu sunt necesare. Simplu. Viață e frumoasa daca o vezi așa. Fără a fi inconștient.

Mihaela Tatu: „Am mai avut momente de cumpănă, de confuzie sau de tristețe. Însă așa e în viață. Astea sunt situațiile care călesc, te transformă și te fac să mergi înainte. E doar viață”

• Am o întrebare poate grea, dar care atinge mulți oameni. Ați spus că ați suferit de o depresie, la un moment dat, mai ales după intervenția de la genunchi. Care au fost cele mai grele momente din viața dvs și cum ați reușit să treceți peste ele? Foarte multe femei se luptă cu anxietatea și depresia și nu știu să iasă din aceste stări

Întrebarea nu e grea. E fireasca. Trăim niște vremuri pe care omenirea nu e pregătită să le duca și apar stările de neputință, transformate în angoase, neliniști, depresii. Eu am trecut printr-o “depresie”, singura de altfel, nu “mai ales” ci din cauza operației de la genunchi. A trebuit să-mi schimb stilul de viață și preocupările la180 de grade. Asta m-a și făcut să-mi revin pe de-o parte.

Am avut un medic ortoped la recuperare, care mi-a spus cât se poate de direct (la mine asta funcționează când sunt “confuza”) să-mi iau adio de la multe dintre preocupările mele și sporturile pe care le practicam. Am avut o perioadă în care am plâns până n-am mai putut. Mi-am dat calul, schiurile, patinele și sandalele de dans sportiv, și mi-am văzut de viață. Că doar n-am murit. Doar am deteriorat genunchiul mai…altfel.

Și am început să călătoresc mult și să fac drumeții. Așa am făcut Camino de Santiago de Compostela. Mi-am schimbat obiectivele. Lucru pe care îl fac constant. Să-ți găsești și să-ți definești sensul vieții, schimbându-l în raport cu ceea ce trăiești și în funcție de cum evoluează societatea. Și am mai avut momente de cumpănă, de confuzie sau de tristețe. Însă așa e în viață. Astea sunt situațiile care călesc, transforma, te fac să mergi înainte. E doar viață. M-am cercetat, am descoperit că eu am instrumentele la care să apelez, (și nu alții), pentru a trai frumos și armonios în viață mea și nu a altora. Pentru că asta e iluzia. Că alții sunt vinovați de ceea ce ți se întâmplă tie. Nu-i chiar așa. Ești ceea ce alegi tu să fii în fiecare clipă.

Daca nu ai orgoliul prea mare și repet, veleități de victimă, nu știu ce să le spun acelor femei, pentru că acum după ce am mai citit câte ceva despre aceste tulburări de comportament, mi-am dat seama că lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Și că depinde de structura emoțională a fiecărui individ, și de educație, și de cât de mare e dorință de a trece prin și de acea stare. Și de conștientizarea miracolului care există în fiecare ființă. Și de faptul că viața este un dar uriaș pe care nu merită să-l risipim. Apoi sentimentul de utilitate, să faci ceva pentru cei din jur, fără să pui întrebarea, dar ei ce fac pentru mine? Sau eu cu ce mă aleg? Să ai credință, că de-aia am venit pe pământ. Să greșim, să învățam, să ne împuternicim, să împărtășim la rândul nostru și să fim exemplu personal generațiilor care vin după noi. Care este moștenirea pe care o lăsăm?

Știu că atunci când ești jos și în lumea ta, nimic din toate astea nu te mai interesează. Până la un punct. De tine depinde până unde împingi acel punct. Ar mai fi ceva. Cred că e bine să trecem prin probleme și nu peste ele. Daca le bagi “sub covor” și nu-ți dai seama de ce ți s-a întâmplat, se vor întoarce și vei face aceleași greșeli, poate mai mari și cu pagube emoționale mai adânci și dificil de gestionat. Apoi, poate că e bine să nu-l  excludem pe Dumnezeu. Însă asta face subiectul altor discuții.

Sâmbătă, 19 decembrie, urmează cea de-a doua parte a interviului cu Mihaela Tatu, în care ne vorbește despre regrete, relația cu fostul soț, dacă există cineva în viața sa, dar, mai ales, un verdict al emisiunilor din România.