Arsurile la stomac sunt inconfortabile oricui, mai ales pe timp de noapte. Ele apar, de obicei, după o masă copioasă, la care ai consumat și alcool. Alimentele acidulate sau bogate în grăsimi de asemenea provoacă o astfel de problemă de sănătate. Cum să adormi dacă te confrunți cu ea?
Arsurile la stomac, din momentul când apar, îți stau peste cap buna dispoziție și îți pot crea și o stare de nervozitate. Durerea pe care o veți simți vă va face să nu vă doriți decât odihnă, iar acum, în perioada sărbătorilor de iarnă, dacă nu veți fi cumpătați cu mâncatul, în mod cert se vor ivi.
Inclusiv somnul va fi unul cu probleme din cauza arsurilor la stomac. Nu puteți adormi și vă veți foi continuu pe o parte și pe alta. Specialiștii au studiat atent comportamentul uman în timpul arsurilor la stomac și au descoperit poziția ideală pentru adormit într-o astfel de perioadă.
Dormitul pe partea stângă ar fi eficient când avem arsuri la stomac. Se va instala rapid sentimentul de ușurare, deoarece gravitația va ajuta să se producă digestia. Concret, prin digestie, alimentele și sucurile gastrice vor fi duse mai jos de tractul digestiv.
Rachel Salas, profesor dr. la Johns Hopkins Medicine, spune că dormitul pe partea stângă, în timpul arsurilor la stomac este de folos inclusiv femeilor însărcinate, transmite Health Digest. De altfel, chiar și studii recente atestă cele menționate.
Conform unor cercetări din 2022, publicate în Clinical Gastroenterology and Hepatology, care s-au efectuat pe 100 de pacienți cu reflux gastroesofagian seara, s-a concluzionat că, într-adevăr, dacă adormi pe partea stângă se va reduce disconfortul cu 50% sau chiar mai mult.
Arsurile la stomac se declanșează, mai exact, în momentul când acidul gastric pătrunde în esofag. Dacă aveți neplăceri în timpul înghițiturilor sau o senzație amăruie în gât, în mod cert aveți de a face cu o astfel de problemă. Pe lângă faptul că poate fi provocat de mâncare, apare și ca urmare a fumatului sau a consumului de alcool.
”Arsurile la stomac survin în momentul în care conținutul stomacal ajunge în esofag, prin intermediul sfincterului esofagian care nu funcționează corespunzător sau este slăbit. Astfel, acidul gastric irită esofagul și duce la apariția arsurilor.
O altă problemă care cauzează arsuri la stomac este hernia hiatală, o deschizătură anormală a diafragmei, care permite pătrunderea unei părți din stomac în zona pieptului. De asemenea, femeile însărcinate sunt mai predispuse la apariția arsurilor, din cauza relaxării sfincterului esofagian, apărută ca urmare a modificărilor hormonale”, explică pe doc.ro medicul gastroenterolog Claudia Marin.