Life

Cum să te îmbraci de Paște! Stilistul Ovidiu Buta, sfaturi pentru o ținută de neuitat

Ovidiu Bută ne dă sfaturi despre cum să alegem ținuta potrivită pentru Paște 2023. Iată ce trebuie să știi pentru a nu da greș cu ținuta de Paște.
12.04.2023 | 16:48
Cum sa te imbraci de Paste Stilistul Ovidiu Buta sfaturi pentru o tinuta de neuitat
Stilistul Ovdiu Buta explică ce haine trebuie să purtăm de Paște / Fotomontaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Alegerea ținutei de Paște nu este întotdeauna pe primul loc. Mai ales că, la o adică, gospodinele au alte preocupări pentru sărbători. Dar, prin FANATIK, Ovidiu Bută oferă sfaturi pentru a le ușura ”misiunea” celor care lasă pe ultima sută de metri decizia care privește ținuta. Stilistul vorbește despre cum să ne îmbrăcăm, atât pentru seara de Înviere, cât și pentru masa din Duminica Mare.

Ovidiu Buta explică cum trebuie să ne îmbrăcăm de Paște

Ovidiu Buta simplifică alegerea unei ținute potrivite pentru Paște. Cu toții am văzut diverse ținute mai puțin inspirate atât la mesele de Paște, cât și probabil în seara de Înviere.

ADVERTISEMENT

Iată ce sfaturi trebuie să urmezi pentru a nu te afla în această situație, conform lui Ovidiu Bută. Celebrul stilist care a lucrat cu vedete internaționale face dezvăluiri despre ce ținute alegem pentru seara de Paște, în exclusivitate pentru FANATIK.

Ovidiu Buta: ”Nu te poți duce la biserică ca la o prezentare de modă, dar nici la masa de Duminică ca la biserică”

Ce ținută trebuie să avem pentru seara de Înviere?

– Cred că e ca la o nuntă, trebuie să respecți un dress code dat, nu te poți duce la biserică ca la o prezentare de modă, dar nici la masa de Duminică ca la biserică.

ADVERTISEMENT

Recomanzi culori diferite pentru cele două situații?

– Cred că fiecare poate să facă ce vrea, să se îmbrace cum vrea. Nu sunt evenimente care au un dress code clar, cu toate că văd că în ultimul timp se poartă chestia asta de tradițional, ceea ce e foarte ok.

Ce culori se poartă anul acesta de Paște?

– Culorile care îți vin bine în mod obligatoriu. Fiecare culoare funcționează diferit pe fiecare persoană. Observ că există o tendință către roșu, de parcă am sărbători Crăciunul, bănuiesc că vine de la ideea de ouă roșii.

ADVERTISEMENT

Cele 3 elemente de care trebuie să ținem seama când alegem hainele de Paște. Ovidiu Buta: “Culoarea ochilor, culoarea tenului și culoarea părului”

Ce trebuie să luăm în considerare atunci când alegem culorile pe care le purtăm?

– Sunt trei elemente care intră în ecuația alegerii unei culori. Culoarea ochilor, culoarea tenului și culoarea părului sunt cele trei elemente care trebuie luate în considerare. Abia după putem vorbi despre intensitate, este mai complicat decât pare. Este un subiect mult prea vast, trebuie să te gândești câte combinații sunt.

Crezi că ținutele de port național sunt o idee bună pentru Sărbătorile Pascale?

– Da, e o idee bună, doar dacă simți costumul popular, adică să nu devină un travesti, dacă face parte din istoria ta.

ADVERTISEMENT

Care sunt costumele tale preferate, din ce regiune a României?

– Din Ardeal întotdeauna. Sunt foarte sobre, alb cu negru în general, majoritatea, și îmi plac foarte mult.

Și cele mai puțin favorite?

– Nu cred că am așa ceva. Mi se par absolut senzaționale mai ales dacă stai să te uiți la ele. Când te uiți la ele realizezi că de fapt e atâta muncă și atâta talent în ele și nu e o figură de stil sunt cu adevărat impresionante.

Costumul popular este tot timpul potrivit, crede Ovidiu Buta

De ce crezi că tinerii nu vor să se mai afișeze în costume populare?

– Probabil pentru că li se pare desuet, de obicei cam așa dispar lucrurile, adică nu mai par că aparțin timpului în care trăim.

Totuși, Dior copiază costumul național românesc…

– Sunt multe dezbateri, într-adevăr exista influențe și nu doar din România, ci și din India. Toate culturile au influențat creațiile designerilor, dar asta este un lucru care se întâmplă, ar trebui și creditat.

Ce te reprezintă pe tine?

– Redingota, dar doar partea de sus. (ținuta sobră deseori asociată cu îmbrăcămintea pentru ceremonie. Aceasta este alcătuită din haina lungă, vestă și pantaloni, purtată la evenimente precum cursele de cai sau nunți cu ștaif, n. red).

ADVERTISEMENT