Cum ne afectează cifra personală în 2024? Carmen Harra vine cu previziuni pentru milioane de români. Clarvăzătoarea a spus ce ne așteaptă și de asemenea, ne învață și să ne calculăm cifra personală.
Carmen Harra a fost invitată la podcast-ul „ALTCEVA”. Cu această ocazie, ea a făcut dezvăluiri cu privire la influența pe care o are cifra personală în 2024, în viața fiecărei persoane. Ce ne așteaptă anul acesta?
Înainte de toate însă, este bine să știm cum se calculează cifra personală. Există o formulă de calcul, iar ziua și luna în care ne-am născut sunt cele mai importante. Mai departe, aceasta a explicat ce influență are o astfel de cifră în anul 2024.
Fiecare om are cifra personală diferită. Iar la rândul său, fiecare cifră în parte vine cu o altfel de vibrație. Drept urmare, este important să o calculăm astfel încât să știm pentru ce să fim pregătiți.
„Deci, cifra globală se adaugă la ziua și luna în care te-ai născut și cădem pe un singur număr. Că vibrațiile astea energetice sunt de la 1 până la 9. Noi suntem în vibrația colectivă a cifrei 8 în anul 2024, care este planeta Saturn a karmei și a memoriei, dar fiecare din noi dacă luăm numărul ăsta 8 și-l adăugăm la ziua și luna în care ne-am născut.
Cădem pe o singură cifră și cifra respectivă reprezintă anul nostru personal. Acum, fiecare cifră are o vibrație diferită. Anul meu personal poate fi complet diferit de tot ce se-ntâmplă-n lume, doar că, fiind parte din gândirea colectivă, am parte și de consecințele schimbărilor globale”, a dezvăluit Carmen Harra.
După ce a vorbit despre efectele pe care le are cifra personală în 2024, clarvăzătoarea a fost întrebată de Adrian Artene și care trebuie să fie cifra celui care va fi președinte al României. Aceasta spune că Marcel Ciolacu, spre exemplu, nu este deloc favorizat.
Carmen Harra menționează că actualul premier va intra într-un an personal 2, iar acesta nu îi va aduce șanse mari de câștig. Din contră, s-ar putea să îi aducă și câteva pierderi semnificative în timp. Iar acest lucru s-a mai întâmplat o dată, povestește aceasta.
„Pe Marcel Ciolacu nu-l favorizează că din vara anului viitor intră într-un an personal 2. Când ești în anii personali 2… nu prea ai șanse să câștigi prea mare lucru sau dacă o faci pierzi pe parcurs.
Vibrația cifrei 2 nu este o energie care să susțină o reușită. Am văzut asta la Hillary, când a pierdut alegerile. S-a întâmplat pentru că intrase în anul 2”, a completat Carmen Harra, conform cancan.ro.