News

Cum vor să reducă autoritățile numărul uriaș de decese cauzate de accidentele rutiere. Zeci de milioane plătite pentru sensuri giratorii

Autoritățile încearcă să reducă numărul uriaș de decese cauzate de accidentele rutiere. CNAIR vrea să dea zeci de milioane de lei pentru sensuri giratorii
12.04.2022 | 13:49
Cum vor sa reduca autoritatile numarul urias de decese cauzate de accidentele rutiere Zeci de milioane platite pentru sensuri giratorii
Cum vor să reducă autoritățile numărul uriaș de decese cauzate de accidentele rutiere în România. Sursa foto - colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Autoritățile nu reușesc sub nicio formă să reducă numărul uriaș de decese cauzate de accidentele rutiere. România a terminat anul trecut prima în clasamentul mortalității în Uniunea Europeană din acest punct de vedere.

Ce măsuri pregătește CNAIR ca să reducă decesele cauzate de accidente rutiere

Concret, potrivit unei statistici oficiale, România a pierdut cei mai mulți oameni în 2021 în incidente petrecute în trafic, rata fiind mai mult decât dublă faţă de media europeană.

ADVERTISEMENT

Astfel, datele preliminare au arătat că rata deceselor cauzate de accidente rutiere înregistrată în România anul trecut este de 93 la un milion de locuitori, faţă de 44 cât este media europeană. Cea mai scăzută rată a deceselor a fost raportată de Norvegia, cu 16, Malta, cu 17, şi Suedia, cu 18 decese la un milion de locuitori.

CNAIR vrea acum să achiziționeze mai multe sensuri giratorii modulare prefabricate. Compania anticipează o creștere a gradului de siguranță rutieră pe sectoarele de drum periculoase, prin dirijarea circulației rutiere în intersecții precum și pentru realizarea de puncte de întoarcere, astfel încât traficul rutier să se desfășoare în condiții de fluență și siguranță.

ADVERTISEMENT

De asemenea, în același timp se va contribui și la obiectivul de reducere la jumătate a numărului de decese din accidentele rutiere pentru perioada 2011 – 2020, asumat în cadrul Strategiei Naționale de Siguranță Rutieră.

Câți bani plătește CNAIR pentru câteva mii de insule modulare

Până să pună totul în aplicare, CNAIR este gata să plătească nu mai puțin de 79.723.664 lei pentru câteva mii de insule modulare.

ADVERTISEMENT

Vorbim despre aproape 16 milioane de euro și mai multe insule modulare cu diametrul începând de la 10 metri și până la 24 de metri.

Cum a ajuns România să domine clasamentul morților în accidente rutiere

Sunt probleme serioase în România și situația se întâmplă de ani de zile. Există mai multe tronsoane de drum pe care și-au pierdut viața sute de oameni. De vină ar fi viteza, situația proastă a infrastructurii, neadaptarea la condițiile de drum.

ADVERTISEMENT

Locul al doilea în statistici este ocupat de Bulgaria, cu 81 de decese înregistrate la un milion de locuitori, urmată de Letonia, cu 78 de morţi la un milion de locuitori, şi Croaţia, cu o medie de 72 la un milion.

„Se estimează că 19.800 de persoane au murit anul trecut în accidente rutiere, ceea ce înseamnă o creştere cu 1.000 (+5%) faţă de 2020, dar reprezintă totuşi cu aproape 3.000 (-13%) de decese mai puţin faţă de perioada anterioară pandemiei (2019). Obiectivul global este reducerea la jumătate a numărului de decese până în 2030. La nivelul UE, în ultimul deceniu s-a înregistrat o scădere de 36%”, spun reprezentanții Comisiei Europene.

De remarcat că Danemarca, Germania, Irlanda, Cipru, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia şi Suedia sunt țările care au înregistrat în 2021 cel mai scăzut număr de decese din accidente rutiere înregistrat vreodată.

Dacă ne raportăm în continuare la statisticile UE atunci trebuie să știți că la nivel european 52% dintre decesele rutiere s-au produs pe drumuri rurale, 40% în zonele urbane şi 8% pe autostrăzi. Ocupanţii autoturismelor, indiferent că aceștia au fost şoferi sau pasageri au reprezentat 43% din totalul deceselor cauzate de accidente rutiere, în timp ce pietonii au reprezentat 20%, utilizatorii de vehicule cu două roţi (motociclete şi mopede) 18% şi bicicliştii 10% din totalul deceselor.

În zonele urbane, pietonii reprezintă cea mai mare parte a victimelor, respectiv 37% din totalul deceselor.

Guvernul a modificat Codul Rutier

Vă readucem aminte că la începutul anului au apărut și noi sancțiuni pentru șoferii agresivi în trafic. Executivul condus de liberalul Nicolae Ciucă a modificat printr-o ordonanță de urgență în care se definește comportamentul agresiv în trafic și a crescut amenzile și alte tipuri de sancțiuni.

„Carnagiul de pe șosele României trebuie oprit. Acest lucru se obține prin intervenții ferme la nivelul legislației”, preciza Lucian Bode, ministrul de Interne.

Ce este CNAIR

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere are ca rol dezvoltarea unitară a reţelei de drumuri publice în concordanță cu cerințele economiei naționale, de apărare și de control.

De asemenea, CNAIR se ocupă cu proiectarea, construirea, modernizarea şi reabilitarea drumurilor de interes national, dar și cu administrarea și întreținerea drumurilor de interes național, în scopul desfășurării traficului rutier în condiții de siguranță a circulației.

ADVERTISEMENT