News

Cum vor susține elevii confirmați pozitiv sau aflați în izolare Evaluarea Națională în 2020. Procedură specială + Calendar final

15.05.2020 | 22:54
Cum vor sustine elevii confirmati pozitiv sau aflati in izolare Evaluarea Nationala in 2020 Procedura speciala  Calendar final
ADVERTISEMENT

Calendarul final al Evaluării Naționale 2020 a fost publicat în Monitorul Oficial. Elevii confirmați pozitivi sau aflați în izolare vor susține examenele conform unei proceduri speciale.

Elevii bolnavi de coronavirus vor avea parte de o procedură specială de susținere a examenelor

Decizia a fost publicată într-un ordin publicat vineri, 15 mai, în Monitorul Oficial. Ordinul conține calendarul final al Evaluării Naționale 2020 dar și anumite modificări importante ale regulilor de examen.

ADVERTISEMENT

O primă noutate, supravegherea elevilor în clasa de examen va putea fi făcută de un singur profesor, deși vechiul regulament prevedea un minimum de doi profesori supraveghetori în trecut.

Ministerul Educației precizează că va exista o procedură specială care va fi aplicată copiilor infectați cu noul coronavirus, sau aflați în izolare, însă această procedură nu este detaliată, conform edupedu.ro.

ADVERTISEMENT

De asemenea, ordinul prevede că „pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale de susținere a probelor cu subiectul de rezervă se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în Calendarul de desfășurare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2019-2020“.

Calendarul integral al Evaluării Naționale 2020, conform documentului oficial

O nouătate este reprezentată de modul în care se vor putea face contestații. “Candidații care depun/transmit prin mijloace electronice contestații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat la cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. În cazul candidatului minor, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestuia“, au stabilit cei de la Ministerul Educației.

ADVERTISEMENT

Elevilor li se va lua temperatura înainte de a intra în instituția de învățământ, urmând a fi împărțiți câte 10 în sălile de clasă. De asemenea, toți elevii și profesorii vor purta măști și mănuși de protecție.

Calendarul integral al Evaluării Naționale 2020, publicat în 15 mai 2020 în Monitorul Oficial:

  • 02 – 05 iunie 2020 Înscrierea la Evaluarea Națională 2020
  • 15 iunie 2020 Limba şi literatura română – probă scrisă
  • 17 iunie 2020 Matematică – probă scrisă
  • 18 iunie 2020 Limba şi literatura maternă – probă scrisă
  • 22 iunie 2020 (până la ora 14:00) Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 22 iunie 2020 (între orele 16:00-19:00) – 23 iunie (ora 8:00-ora 12:00) Depunerea contestațiilor
  • 23-26 iunie 2020 Soluționarea contestațiilor
  • 27 iunie 2020 Afișarea rezultatelor finale
ADVERTISEMENT