Moneda unică europeană s-a depreciat pentru a doua zi consecuitiv, de această dată însă numai cu 0,0001 unităţi faţă de leu. În schimb, dintre valutele importante, cea mai importantă creştere a avut-o lira sterlină, care a crescut faţă de moneda naţională cu 0,0121.
Iată cotațiile Băncii Naționale a României (BNR) de marţi, 23 ianuarie 2024:
Euro: 4.9767 lei
Dolarul american: 4.5780 lei
Lira sterlină: 5.8200 lei
Francul elvețian: 5.2672 lei
Gramul de aur: 298.0198 lei
Curs valutar BNR, luni, 22 ianuarie 2024. În prima şedinţă de cotaţie din această săptămână, moneda unică europeană și dolarul american au avut o depreciere în fața leului, în timp ce francul elvețian și lira sterlină au crescut cu câteva unități.
În ceea ce priveşte piaţa, BNR a anunţat că depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna decembrie 2023 cu 3,3% faţă de luna anterioară, până la 573,951 miliarde lei.
“Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna decembrie 2023 cu 3,3% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 573,951 miliarde lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 11,8% (4,9% în termeni reali).
Depozitele în lei ale rezidenţilor, cu o pondere de 70% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, au crescut cu 4,8% faţă de luna noiembrie 2023, până la 401,755 miliarde lei. Comparativ cu luna decembrie 2022, acestea s-au majorat cu 18,9% (11,5% în termeni reali)”, a transmis marţi banca centrală, într-un comunicat.
În mod concret, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu un procent de 3,8% faţă de luna anterioară, până la 218,296 miliarde lei şi cu 22,4% (14,8% în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023.
În ceea priveşte depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), acestea s-au majorat cu 6% (până la 183,459 miliarde lei) faţă de decembrie 2023, iar faţă de decembrie 2022 au înregistrat o creştere procentuală de 14,9% (7,8% în termeni reali).
În schimb, depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 30% în volumul total al depozitelor clienţilor neguvernamentali, au scăzut faţă de noiembrie 2023 cu 0,1%, ajungând până la nivelul de 172,195 miliarde lei (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro). De asemenea, în comparaţie cu decembrie 2022, indicatorul exprimat în lei s-a diminuat cu 1,8% (-2,3%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
Şi depozitele în valută ale altor sectoare, exprimate în lei, au scăzut cu 1,1% faţă de luna noiembrie 2023, până la un nivel de 52,498 miliarde lei (evoluţie similară în cazul exprimării indicatorului în euro). Comparativ cu luna decembrie a anului 2022, indicatorul exprimat în lei s-a majorat în schimb cu un procent de 3,1% (2,5%, în cazul exprimării indicatorului în euro).
BNR a mai anunţat că masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârşitul lunii decembrie 2023 un sold de 667,757 miliarde lei. Aceasta a crescut cu 3% – cu 2,8% în termeni reali – faţă de noiembrie 2023, iar în raport cu luna decembrie 2022 s-a majorat cu 10,7% – respectiv, 3,9% în termeni reali.