Life

Cutremurul din Haiti, momentul care a devastat o țară întreagă. Sute de mii de oameni uciși acum 13 ani. Video cu puternic impact emoțional

Cutremurul din Haiti a dus la pierderea a sute de mii de suflete. Tragedia a fost urmată de o molimă gravă. 13 ani s-au scurs de atunci
12.01.2023 | 08:00
Cutremurul din Haiti momentul care a devastat o tara intreaga Sute de mii de oameni ucisi acum 13 ani Video cu puternic impact emotional
13 ani de la seismul devastator care a pus la pierderea a mii de suflete. Tragedia a fost urmată de o molimă foarte gravă. Sursa foto: npr.org
ADVERTISEMENT

Cutremurul din Haiti a pus pe butuci întreaga țară și a ucis sute de mii de oameni. Mai mult decât atât, o epidemie de holeră a izbucnit la puțin timp după zguduirea pământului. Culmea, vorbim despre o zonă lovită destul de des de astfel de momente neplăcute.

Cutremurul din Haiti, 13 ani de la seismul devastator

Data de 12 ianuarie 2010 nu va fi uitată niciodată de locuitorii din Haiti sau de cei din lumea întreagă. Un seism de 7,0 grade pe scara Richer a tulburat viețile oamenilor, epicentrul acestuia fiind stabilit în apropiere de capitala Port-au-Prince.

ADVERTISEMENT

Conform datelor furnizate de Institutul american pentru seismologie şi geologie, cutremurul din Haiti s-a resimţit şi în ţara vecină de pe insula Hispaniola, Republica Dominicană. Mulți soldați au fost dați dispăruți la momentul respectiv.

Produs la ora locală 16:53, cutremurul uriaș a dus la pagube materiale mari și la dispariția a mii de persoane, fiind urmat de mai multe replici. Potrivit Wikipedia, cutremurul din Haiti a avut parte de 52 de replici de până la 4,5 grade pe scara Richter.

ADVERTISEMENT

Bilanțul a arătat că această catastrofă a produs un număr foarte mare de victime. La 16 zile de la cutremurul din Haiti autoritățile au găsit sub dărâmături aproximativ 170.000 de morți. Din păcate, disparițiile au continuat să crească.

Pe 4 februarie 2010 datele în urma cutremurului din Haiti arătau 230.000 morți, 300.000 răniți și 1.000.000 de oameni rămași fără adăpost. Din fericire, foarte multe state și organizații de pe glob au acordat ajutoare masive.

ADVERTISEMENT

De asemenea, 250.000 de rezidențe și 30.000 de clădiri comerciale s-au prăbușit sau au fost grav afectate de cutremurul de 7,0 grade pe scara Richter care va rămâne în istorie.

Haiti, lovit de o epidemie de holeră după cutremur

Haiti, primul stat din America Latină care şi-a câştigat independenţa (în 1804), nu a avut parte de o singură tragedie în urmă cu 13 ani. Din păcate, locuitorii aveau să se confrunte și cu epidemie de holeră din cauza condițiilor.

ADVERTISEMENT

Aprovizionarea cu apă potabilă a început să fie o problemă destul de gravă, aspect care a dus la o altă tragedie. Sute de persoane au murit încă din primele zile ale instalării molimei. Numărul deceselor a urcat la aproape 1.100 până în noiembrie 2010.

O lună mai târziu foarte multe persoane au ieșit în stradă și au protestat. Manifestații au declarat că unii participanți la forțele ONU pentru menținerea păcii în Haiti ar fi principalii vinovați pentru izbucnirea contagiunii.

Fosta colonie franceză, Haiti, a ajuns să fie cea mai săracă ţară din regiune. Peste 80% dintre locuitori trebuie să trăiască cu mai puțin de doi dolari americani pe zi. Jumătate din populaţie are la dispoziţie mai puţin de un dolar pe zi.

ADVERTISEMENT
Tags: