Sport

Damar Hamlin, star din NFL, a suferit un stop cardiac pe teren. A ajuns acasă la 9 zile după accident. Update

Damar Hamlin, care a suferit un stop cardiac în timpul meciului de fotbal american dintre Cincinnati Bengals și Buffalo Bills, a ajuns acasă.
12.01.2023 | 12:33
Damar Hamlin star din NFL a suferit un stop cardiac pe teren A ajuns acasa la 9 zile dupa accident Update
Damar Hamlin este în stare critică după ce a suferit un atac de cord în timpul partidei de NFL dintre Cincinnati Bengals și Buffalo Bills. Foto: twitter NFL
ADVERTISEMENT
12-01-2023
10:38

Damar Harris a ajuns acasă, la 9 zile după ce a suferit un stop cardiac

Jucătorul echipei de fotbal american Buffalo Bills, Damar Harris, a ajuns acasă, la 9 zile după ce a suferit un stop cardiac în timpul unui meci.

”Suntem încrezători că Damar poate fi externat în siguranţă pentru a-şi continua reabilitarea acasă şi la baza echipei Bills. El a fost supus unei evaluări cuprinzătoare şi a efectuat mai multe teste”, a declarat medicii care s-au ocupat de îngrijirea sa, conform BBC.

La începutul săptămânii, sportivul a fost externat de la spitalul din Cincinnati și a mers la cel din Buffalo.

09-01-2023
22:16

Damar Hamlin a fost externat după ce a suferit un stop cardiac

Jucătorul de fotbal american al echipei Buffalo Bills, Damar Hamlin, a fost externat la o săptămână după ce a suferit un stop cardiac şi a trebuit să fie resuscitat pe teren în timpul unui meci din NFL.

Doctorul William Knight, de la Centrul Medical UC din Cincinnati, unde sportivul a fost internat, a spus că a mers cu Hamlin la aeroport, de unde acesta a luat un avion spre Buffalo.

”Hamlin se descurcă bine şi acesta este începutul următoarei etape a recuperării sale. Este prematur să discutăm despre fotbal, suntem cu adevărat concentraţi pe recuperarea lui de zi cu zi”, a delcarat medicul, conform CNN.

05-01-2023
19:37

Damar Hamlin a vrut să știe cine a câștigat meciul

Jucătorul de fotbal american al echipei Buffalo Bills, Damar Hamlin, și-a revenit parțial după ce a suferit un atac de cord pe teren la meciul împotriva formației Cincinnati Bengals, iar prima sa întrebare despre joc.

Doctorii de la Centrul Medical al Universității din Cincinnati au dezvăluit că primul lucru de care s-a interesat sportivul a fost cine a câștigat partida. ”Da, ai câștigat. Ai câștigat jocul vieții”, a fost răspunsul medicilor.

04-01-2023
08:05

Detalii înfiorătoare după accidentul lui Hamlin: a fost resuscitat de două ori!

Ies la iveală detalii uluitoare după accidentul suferit de jucătorul de fotbal american Damal Hamlin în timpul meciului dintre Cincinnati Bengals și Buffalo Bills. Hamlin, care s-a prăbușit pe terenul de joc ca urmare a unui atac de cord, a fost resuscitat de două ori: o dată pe teren și o dată la spital: 

“Inima lui a cedat şi a trebuit să fie resuscitat de două ori. Prima dată pe teren înainte de a ajunge la spital şi apoi a doua oară la clinica la care a fost transportat”, a declarat unchiul lui Hamlin, Dorrian Glenn pentru CNN. 

Primul Monday Night Football din acest an, în care s-au înfruntat Cincinnati Bengals și Buffalo Bills, a fost întrerupt înainte de finalul primului sfert după ce unul dintre jucătorii echipei oaspete, Damar Hamlin, a suferit un stop cardiac.

Damar Hamlin a fost resuscitat pe teren, dar este în stare critică, la spital

Cinci minute și 58 de secunde rămăseseră din primul sfert al confruntării dintre Cincinnati Bengals și Bufallo Bills din NFL, campionatul de fotbal american. Gazdele, care conduceau cu 7-3, inițiau un nou atac.

ADVERTISEMENT

Mingea a ajuns la Tee Higgins, jucătorul învinsei de anul trecut în Super Bowl. Iar Damar Hamlin a încercat să-l oprească cu un placaj. Impactul a fost dur, dar, în primă instanță, Hamlin a reușit să se ridice. Avea însă să cadă, secerat, în câteva clipe.

”Nu știam ce se întâmplă. Ne-am dat seama că este ceva grav după ce am văzut că medicii nu-l duc către vestiar sau la ambulanță, așa cum se întâmplă de regulă”, a declarat fosta legendă a NFL, Troy Aikman, în prezent analist TV.

ADVERTISEMENT

Medicii aveau să descopere că a suferit un stop cardiac. Aveau să-l resusciteze după minute bune de proceduri de urgență, care au inclus și masajul cardiac.

Au urmat peste 20 de minute în care medicii echipei, împreună cu echipa de pe ambulanță, s-au asigurat că semnele vitale sunt stabile și îl pot transporta la o unitate de urgență.

ADVERTISEMENT

Iar apoi, a fost urcat în mașină, împreună cu mama sa și alți apropiați care asistau la joc, și a fost transferat la Centrul Medical al Universității din Cincinnati.

VEZI VIDEO: 

Potrivit ultimelor vești oferite de personalul medical, Hamlin este în momentul de față sedat. Și, din păcate, starea sa este în continuare critică.

ADVERTISEMENT

Meciul, suspendat temporar ca urmare a deciziei comune a celor doi antrenori, a fost inițial amânat. Ulterior, oficialii NFL au anunțat că nu se va reprograma. O decizie definitivă însă urmează să fie luată în zilele următoare.

ADVERTISEMENT