News

Dan Barna ar fi încălcat regulile circulației rutiere în momentul accidentului. Ce se observă în trafic

Dan Barna ar fi încălcat regulile circulației rutiere în momentul accidentului. Asta indică cele mai noi informații legate de evenimentul de vineri.
03.04.2023 | 11:09
Dan Barna ar fi incalcat regulile circulatiei rutiere in momentul accidentului Ce se observa in trafic
Dan Barna ar fi încălcat Codul Rutier în momentul în care a fost lovit de o mașină. Sursa foto: hepta.ro
ADVERTISEMENT

Dan Barna ar fi încălcat regulile circulației rutiere în momentul accidentului de vineri. Reamintim că fostul lider al USR a fost acroșat de o mașină când circula cu trotineta electrică în zona Bulevardului Ion Mihalache din București.

Dan Barna ar fi încălcat Codul Rutier în momentul în care a fost lovit de o mașină

Apar tot mai multe informații care indică faptul că Dan Barna (vicepreședinte USR) ar fi încălcat anumite reguli fundamentale din Codul Rutier în momentul accidentului în care a fost implicat.

ADVERTISEMENT

Imaginile camerelor de supraveghere, date publicității în weekend, îl arată pe fostul vicepremier pe trotinetă, pe o trecere de pietoni din București. Vorbim de o situație interzisă de Codul Rutier, notează Digi24.

În plus, conform declarațiilor date de deputat, trecerea avea semafor. Ei bine, imaginile arată clar faptul că trec câteva mașini înaintea celei care l-a lovit pe politician. De aici deducem logic că vehiculele aveau verde. Sursa citată notează că politicianul ar fi încercat să traverseze pe roșu.

ADVERTISEMENT

În filmarea surprinsă de camerele de luat vederi din zonă se vede cum Dan Barna este lovit în timp ce trecea pe o trecere de pietoni. Acesta cade pe șosea. O altă persoană îl ajută să se ridice. Un alt fragment al filmării îl arată pe Barna în picioare, în timp ce discută cu polițiștii.

Ce a spus poliția rutieră în legătură cu accidentul lui Dan Barna

Încă de vineri, 31 martie, Brigada Rutieră a confirmat accidentul din zona Bulevardului Ion Mihalache din Capitală. ”O persoană de sex bărbătesc care traversa drumul public pe o trotinetă electrică, la intersecția cu strada Arhitect Ion Mincu ar fi fost acroșată de un autovehicul aflat în mișcare”. Incidentul s-a produs la ora 19.10.

ADVERTISEMENT

Conform poliției, ”persoana (n.r. Dan Barna) care se deplasa cu trotineta electrică a negat că ar fi suferit vătămări” și a refuzat să meargă la spital. Ulterior, Spitalul Floreasca a informat Brigada Rutieră că la unitate ”s-a prezentat o persoană” care a spus că ”a fost implicată într-un accident rutier“, au mai transmis reprezentanții Brigăzii Rutiere.

Spre miezul nopții, Dan Barna a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care a anunțat că se simte bine după accident. Politicianul a mai precizat că are nevoie de repaus. El a mulțumit medicilor și poliției.

ADVERTISEMENT

”Pentru că au apărut mai multe informaţii pe surse: în această după-amiază, am fost implicat într-un incident rutier. Am fost acroşat de o maşină pe o trecere de pietoni semaforizată din Capitală.

Mulţumesc medicilor de la Spitalul Floreasca pentru grija lor. Starea mea de sănătate este bună, urmările nu sunt grave, trebuie doar ceva repaus. Mulţumesc, de asemenea, poliţiştilor de la Brigada Rutieră pentru profesionalism şi promptitudine”, a scris Barna.

ADVERTISEMENT
Tags: