Life

Dan Bittman îşi serbează ziua de naştere. Ce dorinţă are cântăreţul la 60 de ani: “E cea mai importantă dintre toate”

Dan Bittman, solistul de la Holograf, își serbează ziua de naștere astăzi, 29 martie, și a dezvăluit care este cea mai mare dorință a sa, la vârsta de 60 de ani.
29.03.2022 | 06:15
Dan Bittman isi serbeaza ziua de nastere Ce dorinta are cantaretul la 60 de ani E cea mai importanta dintre toate
Dan Bittman împlinește 60 de ani. Sursa foto: Facebook
ADVERTISEMENT

Dan Bittman împlinește astăzi 60 de ani și a dezvăluit care este marea lui dorință. Solistul trupei Holograf s-a lansat în industria muzicală cu mai bine de trei decenii în urmă. Este unul dintre cei mai apreciați cântăreți din România.

Dan Bittman împlinește 60 de ani a vorbit despre cea mai mare dorință

Astăzi, 29 martie, Dan Bittman își serbează ziua de naștere și a vorbit despre cea mai importantă dorință pe care o are acum, la schimbarea prefixului.

ADVERTISEMENT

De ziua lui, solistul își dorește sănătate, mai presus de orice. În plus, artistul mai vrea să activeze o perioadă în lumea muzicii și să-i bucure pe cei care îl apreciază.

„Îmi doresc sănătate, asta e cea mai importantă, de doi ani încoace. Și îmi doresc să mai pot continua încă o perioadă să pot să apar în fața publicului și să bucur oamenii. Nu știu cum o să petrec, nu-mi place să-mi fac dinainte planuri, las așa la latitudinea întâmplării.”, a declarat Dan Bittman pentru spectacola.ro.

ADVERTISEMENT

Solistul de la Holograf nu are regrete. E fericit cu tot ceea ce viața i-a dăruit până în prezent, așa cum chiar el a spus. Artistul a depășit toate obstacolele cu ajutorul celor dragi, care i-au fost alături atunci când a avut momente grele.

„N-am niciun regret, a fost mai mult decât mi-aș fi putut dori, a fost o viață plină și chiar nu știu cui să-i mulțumesc pentru toate lucrurile astea.

ADVERTISEMENT

Am reușit să ocolesc toate obstacolele în primul rând, cu ajutorul prietenilor mei de la Holograf, care m-au ajutat de fiecare dată și m-au susținut și a familiei, a copiilor, cei cu care mi-am petrecut viața până acum. Ajutorul vine întotdeauna de la cei apropiați.”, a adăugat cântărețul.

Dan Bittman a anunțat noi proiecte muzicale în viitorul apropiat. Trupa Holograf va colabora cu Ioana Ignat pentru o melodie. Solistul se gândește și la o viitoare colaborare cu Arsenie Todiraş, fostul membru de la O-Zone.

ADVERTISEMENT

Cum a fost copilăria lui Dan Bittman

Dan Bittman a fost singur la părinți și consideră că era „prea răsfățat” uneori, dar a avut o copilărie fericită. Părinții săi și-au dorit foarte mult un copil și au făcut tot posibilul să-i ofere tot ce e mai bun.

Artistul a avut o relație bună cu părinții și se înțelege foarte bine și cu cei trei băieți pe care îi are cu fosta parteneră, Liliana Ștefan.

„Părinții mei, chiar dacă aveau o altă orânduire socială, s-au chinuit cât de cât să-mi facă copilăria normală și frumoasă. N-a fost o educație cu bâta, cu palma, chiar s-au purtat foarte frumos cu mine și eu am încercat și, sper că am reușit, să fac același lucru cu ai mei copii. Avem o relație apropiată.”, a povestit solistul.

De asemenea, Dan Bittman a vorbit și despre o amintire din copilărie, alături de tatăl său.

„Una dintre amintirile frumoase din copilărie este faptul că tata, iarna mă ducea pe dealul Mitropoliei și ne dădeam cu sania. Și în locul unde este acum magazinul Unirea era locul casei noastre și-acolo la fel, într-un parc mare, era locul nostru preferat de joacă. Și al meu cu tata, și al meu cu toții prietenii din cartier.”, a încheiat cântărețul.

ADVERTISEMENT
Tags: