Life

Dan Bittman revine cu declarații halucinante: “Este genial cine a inventat acest virus și l-a aruncat pe piață “

29.10.2020 | 11:00
Dan Bittman revine cu declaratii halucinante Este genial cine a inventat acest virus si la aruncat pe piata
ADVERTISEMENT

Dan Bittman se află în atenția publică în urma recentelor declarații controversate la adresa pandemiei si a virusului SARS-COV-2, el a onorat aseară invitația lui Cristian Brancu pentru a dezbate acest subiect într-o emisiune live pe Facebook. Solistul de la Holograf, care părea a-și fi schimbat poziția de la primele ieșiri, a revenit cu alte opinii uluitoare. El a susținut că virusul a fost inventat și lansat pe piață.

Artistul a mărturisit că a fost surprins de amploarea pe care vorbele sale au avut-o în mediul online și nu credea că Facebook-ul său este atât de vizionat, dar a continuat să pună paie pe foc. El a menționat că a primit și felicitări pentru curajul de care a dat dovadă.

ADVERTISEMENT

„De 9 luni de zile nu am nimic de făcut, sunt șomer de lux.” , spune el, motivându-și ieșirile. Acesta crede că presa a amplificat vorbele sale și le-a scos din context, dar continuă, în emisiunea lui Brancu, să spună lucruri demne de teorii ale conspirației.

Dan Bittman continuă seria declarațiilor controversate, dar crede că primele lucruri pe care le-a spus au fost scoase din context de presă

Vorbele solistului de la Holograf fac parte din celebrele teorii ale conspitației care au circulat în perioada aceasta dificilă: „Este genial cine a inventat acest virus și l-a aruncat pe piață. Eu aș fi mers pe mai multă normalitate, mai multă reținere față de aceste știri alarmante.”, „dacă o să mă calce într-o zi o mașină, măcar să știi de ce m-a călcat, am deranjat prea mult… Sunt cu conștiința împăcată.”

ADVERTISEMENT

„Suntem în al 3-a Război Mondial, dar este unul invizibil. Unii o să iasă cu bani foarte mulți, dar țări ca Romania o sa iasă sărăcite”, „din toți oamenii care au murit, aș vrea să știu că familiile sunt sigure că ei chiar au murit de COVID. Ăsta este adevărul de fapt. Am avut o cunoștință care a fost sunată să declare că i-a murit cineva de corona, contra unei sume de bani.”

Artistul a subliniat că nu este de acord cu modul în care pandemia este gestionată de către autorități și cu modul în care banii statului sunt cheltuiți în contextul acestei situații. „Un guvern treubuie să aibă grijă de toți cetățenii. V-ați uitat în metrou ce se întâmplă? Pai în metrou e mult mai rău decât în orice cârciumă sau teatru.”.

ADVERTISEMENT

Bittman a mai subliniat și că nu i-a plăcut modul în care Arafat i-a vorbit, spunând că „ îmi face așa cu degetul și-mi vorbește într-un mod în care nu-l soport. Să vorbescă așa cu copiii lui, cu familia lui, dar nu cu mine. Cu mine să vorbească frumos pentru că suntem egali”.

Cântărețul a amintit de zilele de la început de pandemie când populația era izolată la domiciliu, dar în aceeași perioadă „80.000 de români au plecat la sparanghel”, considerând acest lucru o sfidare la adresa poporului. „Nu poți să sfidezi poporul și să ai pretenția ca poporul să te asculte.”, spune el.

ADVERTISEMENT

Dan Bittman susține că „există tratament” și că mortalitatea, la noi în țară, este mult prea mare. Nu există tratament pentru Covid-19 nicăieri în lume. Bolnavii sunt tratați cu ajutorul unor combiații medicamentoase folosite pentru alte boli, care s-au dovedit eficiente și împotriva acestui virus, dar nimeni nu a descoperit un medicament special pentru  SARS-COV-2.

 

ADVERTISEMENT