Sport

Dan Petrescu se gândește doar la titlu cu CFR Cluj: „Locul 2 ar fi un eșec”

După ce acesta a semnat cu formația din „Gruia”, Dan Petrescu a vorbit despre obiectivele pe care le are cu CFR Cluj
01.09.2021 | 20:50
Dan Petrescu se gandeste doar la titlu cu CFR Cluj Locul 2 ar fi un esec
ADVERTISEMENT

Dan Petrescu a semnat din nou cu CFR Cluj. După o pauză de aproape un an, „Bursucul” a revenit la formația ardeleană și nu ia în considerare ratarea titlului de campion.

Dan Petrescu vrea să câștige al 4-lea titlu de campion

Dan Petrescu este de părere că presiunea pe care o are pe umerii săi, mai ales că preia echipa cu maximum de puncte în campionat, este una mare și crede că ratarea campionatului ar fi un dezastru total.

ADVERTISEMENT

„Am venit într-o perioadă destul de delicată, dar la meciul cu FCSB s-a văzut. Chiar dacă echipa n-a avut un antrenor principal, are calitate.

Nu poți să bați FCSB cu 4-1 dacă n-ai calitate. Numai cu spirit, entuziasm și organizare foarte bună, dacă n-ai valoare…

ADVERTISEMENT

 E clar că e un lot valoros. Nu știu dacă cel mai valoros, dar clar în primele trei. Trebuie să te bați la campionat, ăsta e obiectivul an de an la CFR.

Presiunea pentru mine e mult mai mare decât în primul an. În primul an, echipa era după insolvență și erau foarte mulți jucători noi.

ADVERTISEMENT

Veneai după un loc 4 sau 5, dar acum, când câștigi patru campionate la rând, dintre care la trei și jumătate am contribuit și eu, îți dai seama că presiunea e din ce în ce mai mare”, a declarat „Bursucul” pentru site-ul oficial al echipei campioane.

Dan Petrescu: „Locul 2 ar fi un eșec”

„Locul 2 ar fi un eșec, și cu mine antrenor și fără mine. Nu va fi ușor, cei de la FCSB și Craiova aduc jucători pe bandă rulantă, iar în Europa trebuie să facem o figură mai frumoasă decât a fost până acum.

ADVERTISEMENT

Va fi o grupă foarte grea. Am mai fost aici, știu cum e. 6 meciuri în grupă + campionat și mereu e presiunea să câștigi. Problema e cu numărul de jucători, mai ales în Europa nu putem trece prea mulți.

Trebuie să am noroc. Dacă n-am noroc, degeaba. Să nu se accidenteze niciun jucător, jucătorii de bază să fie mereu apți și atunci ai rezultate. Știu că presiunea e maximă și am fost obișnuit cu ea.

La CFR e mai mare, în altă parte e mai mică. Eu, împreună cu jucătorii, trebuie să scoatem rezultate. Restul e cancan, că vreau să joc nu știu cum, că vreau să pasez nu știu cum. Declarațiile astea sunt ușor de dat. Trebuie să scoți rezultate”, a mai spus Dan Petrescu.

ADVERTISEMENT
Tags: