Sport

Dan Petrescu surprinde după Sivasspor – CFR Cluj 3-0: „A fost unul dintre cele mai bune meciuri ale noastre”

Dan Petrescu a surprins după înfrângerea suferită de CFR Cluj în deplasarea din Turcia, cu Sivasspor, scor 0-3, lădându-și echipa.
28.10.2022 | 00:26
Dan Petrescu surprinde dupa Sivasspor  CFR Cluj 30 A fost unul dintre cele mai bune meciuri ale noastre
Dan Petrescu, nervos după Sivasspor - CFR Cluj. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Antrenorul campioanei României a vorbit despre greșelile de arbitraj, primul gol al turcilor a fost înscris după o fază suspectă de ofsaid.

Dan Petrescu surprinde după Sivasspor – CFR Cluj

Dan Petrescu a surprins după înfrângerea suferită de CFR Cluj cu Sivasspor, scor 0-3, declarând că echipa sa a jucat cel mai bun meci din ultima perioadă, deși turcii s-au impus categoric:

ADVERTISEMENT

„A fost unul dintre cele mai bune meciuri ale noastre, asta nu înțeleg din fotbal. Am avut un penalty, am avut trei ocazii mari, am primit gol din ofsaid. Ne-am luat un autogol și nu a fost seara noastră.

Am vrut să risc apoi și să dăm gol, dar am primit. Bine că suntem la mâna noastră. Avem o săptămână grea cu un meci la Rapid, cu un meci în Conference”.

ADVERTISEMENT

„Nu a fost apărarea pe pioneze, a fost un gol dat din ofsaid dat de ei. Al doilea gol al lor a venit în urma unui autogol al lui Janga, care culmea jucase foarte bine. 

Nu sunt supărat pe jucători, nu sunt supărat pe echipă. Nu sunt supărat pe Scuffet, a apărat foarte bine. Când au avut spații, au avut ocazii, au jucători de mare, mare calitate”, a mai spus Dan Petrescu.

ADVERTISEMENT

„Ghinionul și arbitrul au făcut 1-0!”

„Dar per total, meritam mai mult de la cele două meciuri cu ei și poate nu meritam șase puncte cu Slavia. Ghinionul și arbitrul au făcut 1-0. Nu sunt supărat, nu am ce să le reproșez, toți au vrut.

Batem ne calificăm, nu batem, nu ne calificăm. Sunt conștient că cei de la Balkani au venit aici în Turcia și au dat patru goluri, va fi un meci foarte, foarte greu”, a continuat Dan Petrescu.

ADVERTISEMENT

„Nu e ușor să te califici în grupele unei cupe europene și să faci șapte puncte, cel puțin pentru o echipă din România”, a mai spus antrenorul campioanei României.

ADVERTISEMENT