Sport

Dan Șucu, declarație neașteptată despre banii din fotbal. „E mai bine decât mă așteptam, e mult mai curat”

Dan Șucu a oferit o declarație neașteptată despre banii din fotbal. Finanțatorul giuleștenilor susține că fotbalul românesc este mai curat ca niciodată.
16.03.2024 | 16:29
Dan Sucu declaratie neasteptata despre banii din fotbal E mai bine decat ma asteptam e mult mai curat
Dan Șucu, declarație neașteptată despre banii din fotbal. „E mai bine decât mă așteptam, e mult mai curat”. sursă foto: Sport Pictures
ADVERTISEMENT

Rapid București a devenit într-un timp scurt unul dintre cele mai puternice cluburi din SuperLiga, după ce și Dan Șucu s-a alăturat proiectului din Giulești. Acționarul majoritar al grupării de sub Podul Grant a avut o reacție neașteptată când a fost întrebat despre banii din fotbalul românesc.

Dan Șucu, declarație neașteptată despre banii din fotbal. „E mai bine decât mă așteptam, e mult mai curat”

Dan Șucu a intrat în fotbalul românesc la Rapid București în urmă cu aproximativ doi ani și este acționar majoritar în Giulești. Finanțatorul și-a stabilit deja o strategie la gruparea de sub Podul Grant și mărturisește că nu s-ar fi văzut în SuperLiga într-o altă perioadă de timp.

ADVERTISEMENT

Acționarul majoritar de la Rapid București spune că fotbalul românesc se află în cea mai curată perioadă din ultimii 20 de ani. Acesta nu s-ar fi așteptat la asta, atunci când a decis să vină la gruparea din Giulești.

„Am 60 de ani, nu o să mă trimiți la 60 de ani să merg pe drumurile altora pentru că nu merge. La 60 de ani îți cam creezi drumul tău și te aștepți ca alții să te urmeze pe tine, nu să mergi pe drumul altora dinaintea ta.

ADVERTISEMENT

Părerea mea este că fotbalul din România este mult mai curat decât a fost în ultimii 20 de ani. Este un proces care nu este început de astăzi, ci în urmă cu cinci, șase ani și începe să își arate roadele. Este normal că într-un astfel de climat să nu mă simt atât de constrâns cum m-aș fi putut simți în 2015.

În interior sunt mai curate decât par de afară și din punct de vedere fiscal. Conformarea fiscală este foarte bună, eu știu ce vorbesc. Taxele au crescut în ultima vreme, dar în continuare este rezonabilă în comparația cu taxarea din alte industrii”, a spus Șucu.

ADVERTISEMENT

„Climatul de competiții cu play-off și play-out elimină orice posibilă înțelegere între echipe”

Dan Șucu este adeptul sistemului cu play-off și play-out din SuperLiga, deoarece astfel se elimină jocurile de culise. Acționarul Rapidului i-a dat răspunsul și lui Gigi Becali după acuzele de „omenie” înaintea confruntării cu Farul lui Gică Hagi.

„Climatul de competiții cu play-off și play-out scoate la lumină o competiție reală între echipe și elimină în cea mai mare parte posibilitatea unor înțelegeri între echipe”, a spus Dan Șucu la „Suflet de rapidist”, emisiune transmisă live pe FANATIK.RO, în fiecare zi de marți, de la ora 13:30.

ADVERTISEMENT

Cum a trăit derby-ul Rapid – FCSB: „Întâi treaba și apoi familia”

„Și mă uitam la ei cum se transfigurau, cum sărbătoreau un gol, mi se părea chiar ușor penibil. Era parcă prea exagerat. Acum, în clipa de față, mă comport chiar mai exagerat decât ei atunci când am ocazia.

Eu mă mândresc oarecum cu ideea de a încerca să fiu mai echilibrat, de a încerca să nu iau decizii pe picior, rapide, de a fi totdeauna mai așezat, dar uite, când e vorba de un meci, nu reușeșc. Cred că sunt mai entuziast decât ăștia mici, ăștia tineri.

Dar nu mă deranjează. De afară poate că se vede ciudat, dar când ești acolo, pe stadion, lucrurile arată complet altfel.  Există o obișnuință pe care o avem. Întâi ne îmbrățișăm cu Victor și cu Nico și apoi în familie. Deci, întâi treaba și apoi familia”, a declarat acționarul.

Dan Șucu, declarație neașteptată despre banii din fotbal

ADVERTISEMENT