Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Dani Coman, avertisment pentru CFR Cluj: „Putem bate pe oricine!”

Hermannstadt este hotărâtă să îi pună bețe în roate celor de la CFR. Echipa lui Măldărășanu ocupă locul 5 în campionat și vrea să se califice în play-off.
06.11.2023 | 09:24
Dani Coman avertisment pentru CFR Cluj Putem bate pe oricine
Dani Coman, AVERTISMENT inainte de Hermannstadt - CFR Cluj. foto: colaj fanatik.ro
ADVERTISEMENT

CFR Cluj este în revenire de formă și s-a apropiat la doar un punct de liderul FCSB. Clujenii au 3 victorii și 2 remize în ultimele 5 dueluri de Superligă și visează la primul loc înainte de intrarea în play-off. Pentru asta, trebuie să treacă de Hermannstadt, o formație greu de învins în acest an.

Hermannstadt vrea să o bată pe CFR

“Pentru că am demonstrat în ultima perioadă că putem învinge orice echipă din campionatul intern. Eu cred că atât cu FCSB cât și cu Rapid, două echipe care se luptă pentru câștigarea campionatului, Hermannstadt a demonstrat că se poate lupta fără nicio problemă.

ADVERTISEMENT

Ne putem lupta cu ele și, în cele din urmă, deși am avut oportunități, s-a încheiat cu un rezultat de egalitate. Sincer, pentru noi nu contează cu cine jucăm. Ne dorim să ne jucăm jocul nostru și, dacă suntem la 100%, putem învinge CFR.

Jucăm împotriva unei echipe puternice în campionat, care s-a întărit semnificativ în ultimul an și a schimbat practic întregul lot. Cu toate acestea, am încredere în echipa noastră și cred că vom juca bine și putem obține un rezultat pe măsura așteptărilor noastre”, a declarat Dani Coman.

ADVERTISEMENT

Hermannstadt s-a dovedit a fi o echipă greu de învins în acest sezon. Formația lui Măldărășanu are 4 victorii, 8 remize și doar 2 înfrângeri în Superligă. Ultimul meci pierdut de sibieni a fost în luna august, atunci când au cedat împotriva Universității Craiova, scor 1-0.

Hermannstadt nu a mai pierdut din august

“Obținerea unui loc în play-off ar reprezenta un pas important, dar mai sunt multe meciuri de jucat. Trebuie să privim la situația actuală în clasament. Noi suntem pe locul 5, în mod ipotetic, ai putea să cobori până pe locul 10.

ADVERTISEMENT

Mă gândeam în zilele trecute, analizând clasamentul. S-ar putea să avem cel mai dificil play-out din istoria acestui sistem. Orice echipă poate retrograda de la locul 7, oricare echipă.

Ideal ar fi să ne calificăm în play-off. Sunt convins că cel puțin 3 echipe se vor desprinde de restul plutonului în play-off. Noi dorim să câștigăm, acesta este obiectivul nostru. Pentru că nu poți ajunge în play-off doar cu rezultate de egalitate.

ADVERTISEMENT

Nu suntem entuziasmați de faptul că am avut 7-8 meciuri cu rezultate de egalitate. Nu poți accede în play-off doar cu egaluri. Deși avem un bilanț bun, repet, obiectivul nostru este să câștigăm. Nu putem accede în play-off doar cu rezultate de egalitate”, a completat Dani Coman.

În fiecare zi de luni, marți și vineri, FANATIK SUPERLIGA se transmite în exclusivitate pe FANATIK.RO. Emisiunea este transmisă în direct de la ora 10:30 și poate fi urmărită în aceeași zi, în premieră, de la ora 17:30, pe canalul de YouTube Fanatik și pe paginile de Facebook Fanatik și Horia Ivanovici Oficial.

Hermannstadt vrea sa o bata pe CFR

ADVERTISEMENT