Sport

Daniel Şendre despre panica anunțată din interior la Dinamo: “Urme de urs în cameră” 

Editorialistul Fanatik, Daniel Şendre, analizează situația de la Dinamo, oferind două momente care descriu “întâmplare” şi “dezordine” în club. 
16.12.2023 | 12:56
Daniel Sendre despre panica anuntata din interior la Dinamo Urme de urs in camera
Daniel Şendre despre panica anunțată din interior la Dinamo: “Urme de urs în cameră” 
ADVERTISEMENT

FCU Craiova a bătut pe Voluntari în deplasare și cu cele 3 puncte acumulate părăsește zona nisipurilor mișcătoare ale retrogradării. În același timp, victoria Craiovei mărește distanța dintre Dinamo și următoarea clasată, care acum este UTA, la nu mai puțin de 12 puncte. Asta înseamnă că noul obiectiv al lui Dinamo pentru sezonul în curs tocmai ce a devenit obținerea unui biet loc de baraj, măcar.

Privită din altă perspectivă, distanța aceasta de 12 puncte, bătute pe muchie, înseamnă că Dinamo poate să învingă 4 etape la rând și UTA să piardă în toate, că tot nu o va depăși în clasament, atât de mare este dezastrul lăsat în urmă de Ovidiu Burcă! Poate să-l aducă Red & White inclusiv pe Haaland în pauza de iarnă, alintat de colegi Țîră, că tot nu va reuși să prindă locul râvnit și de FC Botoșani, adversara de luni, în cele 11 etape rămase din sezonul regulat. Singurele șanse viabile sunt o campanie inspirată de transferuri și un Kopic perfect pe bancă, elemente cu care Dinamo să intre pe bune în lupta pentru evitarea retrogradării directe, după înjumătățirea punctelor în PLAY OUT. Însă va fi greu, greu de tot, pentru că și celelalte echipe se vor întări în iarnă, plus că toate adună puncte în timp ce Dinamo pierde pe bandă rulantă. Cu Botoșani, luni, va fi un meci cu topoarele pe masă, asta e clar!

ADVERTISEMENT

Îngrijorător pentru suporterii lui Dinamo, cu adevărat, e altceva, însă: lumina stinsă în club, de unde ar trebui să vină speranță!

Deși situația în clasament e dramatică și vinovat pentru starea de fapt este Burcă, antrenor care a eșuat total în a realiza subțirimea lotului, precum și diferența de nivel între diviziile A și B, administratorul special, Andrei Nicolescu, omul aflat pe funcția asimilată celei de președinte al clubului a spus răspicat, zilele acestea, că nu și-ar fi demis sub nici o formă prietenul. Norocul lui Dinamo, așadar, a fost acela că însuși Ovidiu a ales să plece, la presiunea suporterilor și a presei, nu neapărat a rezultatelor, ceea ce i-a oferit o șansă noului antrenor să își cunoască lotul, să își impună filosofia și să aducă jucători care se potrivesc în planul lui tactic. De asemenea, faptul că are ocazia să facă pregătirea de iarnă cu noul lot ajută mult în luptele pe care Dinamo le va avea de dus în 2024. Andrei Nicolescu ne spune, de fapt, că nu a plănuit asta, ci clubul pe care îl conduce doar a avut noroc că s-a întâmplat. Să fie primit de acționari și suporteri momentul, cum ar veni; Renovatio, Bogdan Pavel și peluzele îl pot privi ca pe un cadou de sărbători.

Rămas fără prietenul Ovidiu alături, eu sper ca Andrei să înceapă să gândească, în sfârșit, ca un manager, altfel Dinamo are șansa porcului de Crăciun să evite paiele B-ului. În clubul pe care nu îl conduce e haos!

ADVERTISEMENT

Zilele trecute, Andrei Bendeac, omul responsabil cu comunicarea, a intrat într-o emisiune la radio Dinamo, unde de bună voie și nesilit de nimeni a anunțat că la Dinamo e panică. Citez: “Este o rușine ceea ce se întâmplă! O rușine! Pentru mine nu mai contează că sunt în club, nu îmi mai mușc limba, nu mă mai prefac că totul e numai lapte și miere. Este clar că e o panică generală în club, nu poate nimeni să-mi spună că totul e bine”.

Clar, da!? Lipsit de experiență, un oficial al clubului, în loc să liniștească apele, le-a tulburat. Bendi a punctat la suporteri, cărora le-a prezentat scuze, câştigându-le admirația în timp ce le făcea praf speranțele, alea puține câte mai sunt. Sau care mai erau, mă rog.

ADVERTISEMENT

Andrei Nicolescu e panicat? Kopic? Acționarii? Glăvan? Cine, mai exact, e pe speiș, cum întreba doamna celebră din clipul viralizat? Sau toți cred că au căpușe pe ei, cum s-a exprimat Bendeac!? “Panică generală” aia înseamnă!

Mesajul venit din club trebuia să fie cu totul altul, evident!

La Dinamo am remarcat că vorbește cine vrea, când vrea, unde vrea, cu cine vrea și oricând dorește. Nu e nimic profesionist în asta, din contră, ieșirile publice ca lăutarii, după ureche, nu sunt în regulă nici pentru un club de Liga a patra!

ADVERTISEMENT

Jucători, staff și oameni din administrație nu trebuie să omită nici o secundă că reprezintă Dinamo chiar și la 12 noaptea, în pijamale, or în pijamale nu ieși în public nici dacă primești mesaj prin Ro-Alert că au detectat urme de labă de urs la tine în cameră!

Dincolo de faptul că atunci când nu mai ai încredere în echipa din care faci parte elegant este să îți prezinți mai întâi demisia și abia apoi să-ți lași (eventual) colegii în pielea goală în fața opiniei publice, ieșirea lui Bendi a ridicat cortina complet: situația în club e dramatică! Sportiv e la pământ și administrativ e în aer. Oamenii ăștia nu par să lupte împreună, ci fac piruete separat. Niciodată în istoria sa, Dinamo nu a fost atât de jos, niciodată! Imaginea lui Dinamo e țăndări și echipa e părăsită de suporteri, care penalizează astfel conducerea Red & White. Cam care sunt șansele reale de salvare de la retrogradare, domnilor!? Că “sângele acela în instalație”, de care vorbea Nicolescu după meciul cu Sepsi, e posibil să se fi blocat în “know how”.

Dinamo are nevoie acută de competență și leadership, că bani și mașini de scris se mai găsesc pe la Renovatio!

ADVERTISEMENT